Acasă > ANBPR > Expoziţia de fotografii Citeşte, descoperă şi distrează-te la biblioteca ta!

Expoziţia de fotografii Citeşte, descoperă şi distrează-te la biblioteca ta!

Joi după-amiaza, 26 martie 2015, la Biblioteca Naţională a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografii intitulate Citeşte, descoperă şi distrează-te la biblioteca ta (în engleză Read, discover and have fun @ your library) în prezenţa membrilor Comitetului permanent al secţiunii IFLA nr. 10 Biblioteci pentru copii şi adolescenţi, prezente în România la intâlnirea de lucru din primăvară. Fotografiile surprind o multitudine de activităţi şi proiecte desfăşurate de bibliotecile publice de rang judeţean din România cu copii şi adolescenţii. În spaţiul dedicat tuturor bibliotecilor româneşti să expună, numit BiblioExpo, fotografiile vor rămâne pe simeze o lună de zile, până în 26 aprilie.

Ideea expoziţiei au avut-o Claudia Şerbănuţă, directoarea Bibliotecii Naţionale a României şi Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Judeţene Braşov. Aceşti manageri au gândit să umple spaţiul Biblioexpo cu un conţinut relevant pentru bibliotecile publice şi să ofere un eveniment delegaţiei Standing Committee al secţiunii IFLA Biblioteci pentru copii şi adolescenti care a avut întâlnirea de lucru la Bucureşti şi Braşov între 26-28 martie 2015. La efortul de organizare s-a asociat şi Biblioteca Judeţeană Cluj, a cărei directoare, doamna Sorina Stanca, şi-a asumat prelucrarea fotografiilor şi tipărirea lor. În prelucrarea imaginilor Clujul a avut sprijinul unui fotograf profesionist, ce şi-a oferit serviciile voluntar, domnul Mircea Albu.

La expoziţie au participat mai multe biblioteci publice: Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. În expoziţie au fost selectate 64 de fotografii din toate bibliotecile publice menţionate mai sus, au fost expuse cărţi şi publicaţii, iar o parte din filme şă fotografii rulează pe ecrane. Sincer, mărturisesc că imaginile sunt extrem de convingătoare, că arată mai mult decât pot spune cuvintele cât de mult muncesc bibliotecarii cu copiii şi tinerii.

Expoziţia a impresionat pe delegatele IFLA, care ne-au sugerat că am putea să o facem chiar tematică. Personal, am lucrat la această expoziţie şi am văzut cum a crescut, cum s-a organizat şi definitivat. M-a convins de un lucru esenţial. Am credinţa că aceasta expoziţie este un excelent instrument de advocacy pentru bibliotecile publice şi ANBPR. Cred sincer că o asemenea expoziţie colectiva ne poate uni, că putem să punem împreună resursele noastre, că vom deveni o voce distinctă şi vom putea fi auziţi prin aceste imagini. O expoziţie bine făcută arătată politicienilor la Palatul Parlamentului, editorilor la Bookfest, publicului în bibliotecile noastre, în galerii sau în orice alte spaţii expoziţionale convenţionale şi neconvenţionale va pleda cauza pentru utilitatea bibliotecilor publice în mod reuşit. A fost un efort de echipă şi echipa se vede în toată expoziţia!

Iată de ce vă îndemn, bibliotecari şi cititori, utilizatori sau nu ai bibliotecilor, mergeţi să vedeţi această expoziţie la Bucureşti, la Biblioteca Naţională a României. Veţi cunoaşte garantat mai bine bibliotecile şi munca lor. Merită cu prisosinţă!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Expoziţia de fotografii Citeşte, descoperă şi distrează-te la biblioteca ta! , 5.0 out of 5 based on 3 ratings
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. decembrie 27th, 2017 la 23:49 | #1
  2. decembrie 30th, 2017 la 18:44 | #2
  3. ianuarie 1st, 2018 la 14:54 | #3
  4. ianuarie 11th, 2018 la 16:07 | #4
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.