Acasă > Cultura > Expoziţia Eftimie Modâlcă

Expoziţia Eftimie Modâlcă

De la începutul lunii februarie 2015, librăria Okian găzduieşte o expoziţie de desene şi acuarele de Eftimie Modâlcă. Am privit atent tablourile, desenele şi grafica de mici dimensiuni, unde atenţia pentru detalii se îmbină cu surprinderea a ceea ce este specific la chipurile oamenilor, în portrete, peisaje, scene de grup, imagini urbane. Sunt din diverse perioade, încercări şi lucrări de maturitate, toate mărturii ale uceniciei şi maturităţii creatoare. Întâlneşti desene reprezentând masele, participanţii la serbări oficiale de stat, de 23 august de exemplu. Acuarelele surprind oraşele, de pildă Bucureşti, în aglomeraţia urbană redată de multitudinea de tuşe, pastel şi acuarelă, plină de freamăt şi culoare, viaţa oraşului fiind văzută de artist din balconul locuinţei. Modâlcă se dovedeşte un priceput colorist, cromatica sa este variată, nuanţele alese arătând o artă a îmbinării şi scriiturii artistului bine stăpânită. Numeroasele exponate, răspândite în toate încăperile librăriei, dezvăluie meşteşugul artistic al acestui pictor, ce a încercat şi experimentat diverse tehnici. Deşi te însoţeşte regretul că nu dispui de etichete explicative şi că spaţiul de expunere, deşi generos, este luminat insuficient, expoziţia merită cu prisosinţă vizitată.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Expoziţia Eftimie Modâlcă, 5.0 out of 5 based on 1 rating
Categories: Cultura Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. ianuarie 2nd, 2018 la 07:24 | #1
  2. ianuarie 2nd, 2018 la 07:26 | #2
  3. ianuarie 3rd, 2018 la 08:45 | #3
  4. ianuarie 9th, 2018 la 21:26 | #4
  5. ianuarie 10th, 2018 la 02:02 | #5
  6. ianuarie 14th, 2018 la 23:51 | #6
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.