Acasă > Cultura > Expoziția de fotografie de Vlad Dumitrescu

Expoziția de fotografie de Vlad Dumitrescu

Există în Brașov numeroase spații în care s-au improvizat galerii de artă, în localuri, ceainării, cafenele, librării, biblioteci etc. Nevoia de asemenea locuri este cu atât mai mare cu cât spațiile și galeriile profesioniste sunt extrem de puține și chiar atunci când există, de fapt condițiile de iluminare, poziționare, amenajare nu sunt îndeplinite. De ani buni de zile, Biblioteca Județeană Brașov a umplut și împodobit spațiul de pe scară din sediul central, dintre ferestrele înalte și cu vitralii simple, cu diverse expoziții, de artiști amatori și profesioniști. Cu toate că de obicei sunt expoziții de valoare artistică inegală, unele chiar modeste, totuși reușim să facem o educație estetică în felul acesta. De data aceasta, începând din 2 februarie până la sfârșitul lunii, găzduim o excepțională expoziție de fotografii de brașoveanul Vlad Dumitrescu, intitulată Momente din satul românesc. Pasionat de fotografie, Vlad Dumitrescu practică fotografia ca preocupare și explorare sistematică a lumii din anul 2008. A participat la numeroase workshopuri și tabere de fotografie, fotografiile sale fiind prezente pe simezele galeriilor, inclusiv la Muzeul Țăranului Român, în saloanele internaționale dedicate artei fotografice și publicate în reviste prestigioase de specialitate. În decembrie 2008 a câștigat premiul I la concursul lunar al revistei Photo Magazine, cu tema Transparențe, de atunci obținând alte multe distincții. Pe blogul său – http://vlad-dumitrescu.blogspot.ro – postează realizările sale fotografice, dialogând cu pasionații fotografiei.
Interesat de tradițiile satului românesc și atras de peisaje, Vlad Dumitrescu surprinde oamenii în mijlocul gospodăriilor lor și în relațiile cu animalele. Practică o tehnică a clar obscurului în fotografiile de interior, dozând atent și inteligent lumina, observând cele mai bune unghiuri, lăsând ca lumina să se prefire pe chipurile oamenilor și să le prindă expresia și trăsăturile. Imaginea are în centru portretele oamenilor, dar include cuprinzător toate detaliile camerei, de la mobilier, obiectele uzuale personale până la peretarele tradiționale și ferestrele a căror formă aduce cu crucile dintr-o biserică. În felul acesta realizează fotografii document. Oamenii sunt redați în firescul gesturilor lor, doar uneori o fotografie pare să redea o atitudine studiată, regizată a subiectului. Fotografiile de exterior surprind peisaje în momente solare și de plenitudine, în culori sau alb-negru, în ultimul caz remarcându-se simțul pentru liniile generale ale peisajului de iarnă, schițe elegante în simplitatea lor. Cu infinită iubire, delicatețe și blândețe sunt surprinse animalele. O fotografie cu boii înjugați la car, realizată de aproape, cu accent și pe detaliile jugului sau porcul vârât în sac, din care se zărește doar râtul prin pânza rărită într-un colț, relevă arta fotografului de a alege detalii sugestive. Rafinamentul și pasiunea caracterizează arta și tehnica lui Vlad Dumitrescu. Regret doar lipsa etichetelor cu titlul creaţiilor fotografice, deşi poate tocmai absenţa titlurilor invită privitorul să aleagă cel mai inspirat nume şi să exploreze imaginea prezentată. Expoziția descoperă privitorului o lume aparte, un alt univers în care fotografia lui Vlad Dumitrescu este cheia de acces. Vă recomandăm cu căldură să vizitați această expoziție!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Expoziția de fotografie de Vlad Dumitrescu , 5.0 out of 5 based on 3 ratings
Categories: Cultura Tags: , ,
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. decembrie 26th, 2017 la 05:14 | #1
  2. decembrie 29th, 2017 la 03:18 | #2
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.