Acasă > Evenimente > Rămas bun! – In memoriam Monica Andriesei

Rămas bun! – In memoriam Monica Andriesei

Joi, 7 august 2014, s-a stins Monica Andriesei, lăsând în urmă amintirea unui om pasionat de frumos și plin de viață, un bibliotecar ce a iubit cartea și a trudit pentru a schimba și moderniza biblioteca. Cu legături și rădăcini în Șcheii Brașovului, doamna Monica Andriesei a absolvit Liceul Andrei Șaguna, a urmat Facultatea de filologie la București și a lucrat ca bibliotecar o viață. Există din ce în ce mai puțin oameni care și-au început și sfârșit cariera în același loc. Monica a făcut parte din elita acelor oameni și Biblioteca Județeană Brașov a devenit, am putea spune, a doua ei casă. O casă pe care a onorat-o și înfrumusețat-o prin efortul și bunul ei gust. Ambițioasă și perseverentă, a reușit să informatizeze complet secția de împrumut cu ajutorul colegilor, fiind prima din țară dintre cele publice, care a funcționat și a făcut imprumutul cărților în regim automatizat, din anul 1998 la Brașov. A gestionat cu diplomație și fermitate serviciul de relații publice, un serviciu dificil, cu un volum mare de muncă și interacțiune directă cu cititorii. Muncitoare, cu lecturi vaste, știa să împărtășească bucuria cititului cu colegii și prietenii, sensibilă observa un peisaj, admira un tablou, remarca plină de spirit gesturi, cuvinte, întâmplări, hazlii sau grave. Știa mai mult ca oricine să adune oamenii, să îi convingă și să îi țină aproape cu inteligență. Admiratoare și cunoscătoare a artei, din cărți, prin vizitarea asiduă de muzee și frecventarea expozițiilor de artă, Monica a înfrumusețat biblioteca prin inițierea expozițiilor artiștilor plastici brașoveni, creând pinacoteca bibliotecii și încurajând artiștii locali. Mamă devotată, profesoară talentată, Monica a avut întotdeauna curajul de a o lua de la capăt și de a experimenta lucruri noi. Astfel a urmat trei ani Școala populară de artă, dorindu-și să cunoască mai mult despre arta iconografică și ajungând să picteze icoane pe sticlă, tehnică pe care a ajuns să o stăpânească și să o înnoiască. Îi plăcea să picteze îngeri, iar icoanele făcute de ea erau executate cu atenție la detalii, meșteșug și iubire. După ce s-a pensionat în 2005, a ales să lucreze în domenii noi, precum la Muzeul Civilizației Urbane și la Librăria Okian, adaptându-se și făcând față provocărilor unor medii noi. A călătorit, apreciind pretutindeni frumosul întâlnit, bucurându-se de orice. Când o cunoșteai pe doamna Monica și vorbeai cu ea, te impresionau erudiția, neostentativă, dar mai ales bucuria de a trăi, știința aceea specială (savoir vivre) de a savura frumusețea vieții, de a trece peste necazuri cu surâsul pe buze și de a păstra relațiile de prietenie. Umorul și puterea de a găsi lucruri bune chiar și in situații grele au susținut-o. Generozitatea este o calitate rară, iar Monica a fost darnică cu mulți dintre cei care au înconjurat-o. Un om rar, un model, o persoană care a izbutit să atingă sufletul multora și să influențeze destinul altora. Rămas bun! dragă Monica, în numele nostru al tuturor, sunt sigură că în lumea aceea bună te afli alături de îngerii pe care i-ai pictat.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.8/5 (5 votes cast)
Rămas bun! - In memoriam Monica Andriesei, 4.8 out of 5 based on 5 ratings
Categories: Evenimente Tags:
  1. Mariana
    februarie 11th, 2015 la 21:13 | #1

    MONICA
    Zilele trecute urcam pe Republicii, si m-am surprins ca incercam s-o vad pe Monica printre oamenii care treceau. M-am intristat, si mi-am dat seama ca de cateva ori ne-am intalnit si ne-am bucurat de aceasta intalnire, in zona aceea. Capul ei cu parul blond si numai zulufi nu putea sa nu-ti sara in ochi.
    Ne-am cunoscut tarziu, nu fac parte dintre prietenele ei vechi de o viata, dar o regret ca si cum ar fi fost. A fost o simpatie reciproca de ambele parti si ma bucuram de cate ori o vedeam.
    Acum, cand trec prin centru imi amintesc cum o cautam la Ochian si cum ne bucuram reciproc ca ne vedem si apoi, ca niste scolarite, ieseam pe scari, si ea isi fuma tzigara, si ne spuneam ultimele noutati.
    Paula s-a maritat la trei luni dupa fiica mea si a ramas insarcinata la fel la distanta de trei luni de fiica mea. Ne lega destinul comun al fetelor. Cand a plecat in America imi scria pe mail pe unde a fost si eu calatoream odata cu ea. Nimeni nu mi-a prezentat mai frumos un muzeu ca Monica, la Muzeul Civilizatiei, care imi va fi mereu drag datorita ei. Ce-mi placea la ea? Zambetul, dispozitia buna pe care o avea mereu, spontaneitatea si aici dau exemplu: am vazut-o pe mail, am vorbit putin, apoi ea mi-a propus, vino la mine. Era intr-o duminica, atat mi-a trebuit, m-am imbracat si intr-o fuga am fost la ea si am sporovait o dupa masa intreaga. Atunci am ras copios cand mi-a povestit cum a platit niste oameni sa zugraveasca blocul pana la etajul de deasupra ei, ca se marita fata si veneau americanii si se facea de ras. Ma simteam la ea de parca am fost dintodeauna.
    Mi-a placut Monica pentru OMUL din ea pentru frumusetea sufleteasca, caldura umana si prietenia pe care ti le oferea fara rezerve. Ma gandesc des la ea si de cate ori am sa urc pe Republicii, am sa ma uit dupa parul ei blond si zambetul frumos.
    Daca mai stiti pe cineva care o cunoaste, hai sa ne amintim impreuna de ea. Mi-ai fost draga Monica. Trimiteti mai departe.
    CHRISTINA PAUNESCU

    ************************************************

    Mesajul de mai sus l-am primit de la o prietena de a mea din Brasov si, cum eu sunt din Chisinau si nu mai stiu pe cineva aici care a cunoscut-o pe Monica, dar doresc foarte mult sa dau curs indemnului prietenei mele, mi-a venit ideea sa postezi gandurile noastre pe blogul bibliotecii, la acest articol, stiind ca aici sunt cei mai multi care au cunoscut-o pe Monica Andriesei, ca sa ne amintim de ea impreuna.
    Sambata, in 7 februarie, s-au implinit 6 luni de cand a plecat. Inca nu imi vine sa cred…
    Zilele trecute ma uitam la un slide-show, pe care il primisem de la cineva din Brasov, cu poze foarte vechi ale orasului, si la poza cu bastionul pe al carei loc s-a construit ulterior cladirea actuala a Bibliotecii Baritiu, gandul la Monica mi-a zburat. Aseara vorbeam cu cineva despre Hospice Brasov si… iarasi gandul mi-a zburat la Monica si la sentimentele pe care le-am avut asta vara, dupa ce mi-am luat ramas bun de la ea la capela, si cum in toate zilele care au urmat atunci, in plimbarile mele prin oras (mai ales cand ajungeam langa Libraria Ochean, si la Galeria de arta din str. Muresenilor, unde ne-am vazut ultima data la un vernisaj), ma surprindeam ca incercam s-o vad pe Monica printre oameniii care intrau si ieseu de aici si realizam ca pentru mine Brasovul nu mai este ce a fost fara Monica si ca intotdeauna, cand voi reveni aici, o sa-i simt lipsa. A fost un om minunat si mi-a fost tare draga.
    22 februarie e ziua in care intotdeauna ii spuneam «La multi ani». E ziua care se apropie… Haideti sa ne amintim de ea impreuna.
    MARIANA VLAS

    VN:F [1.9.8_1114]
    Rating: +4 (from 4 votes)
  2. Ruxandra Nazare
    februarie 11th, 2015 la 22:07 | #2

    Mulțumesc pentru cuvintele inspirate, de respect și dor! Îmi este atât de dor de Monica, simt lipsa ei ca un gol ce mă stăpânește mereu.

    VN:F [1.9.8_1114]
    Rating: +2 (from 2 votes)
  3. Mariana
    februarie 13th, 2015 la 09:33 | #3

    Alaturi de noi in sustinerea acestui indemn este si doamna dr. Rodica Marcu din Olanda, prin a carei bunavointa am primit randurile de mai jos:

    MONICA ANDRIESEI – O ANIVERSARE FARA EA SI TOTUSI CU EA, CU ZAMBETUL EI…

    In efemeritatea clipei pe care o numim viata multe se duc, multe vin sau multe se petrec. Si totusi stelute de lumina (ca imaginile Terrei in plina noapte luate acum din satelit) raman si ne imbogatesc viata. Pe masura ce le adunam devenim mai bogati dar…platim cu pretul anilor care se tot aduna in urma noastra. Cu cat mai garbovit, cu atat mai instelat cerul tau mental…
    Multi oameni s-au cunoscut si ramas legati pe veci doar….plimbandu-se. Perechi ilustre (daca ma gandesc doar la Noica si cei ce-l frecventau si unde el ii invita la o simpla plimbare in decorul bland, mirific al Paltinisului) au pastrat acele momente ca pe ceva scump, ascuns, pe care nu ti-l poate lua nimeni si pe care nu-l daruiesti apoi nimanui. El ramane in tine, gravat adanc si probabil cu atat mai pretios cu cat il stii nerepetabil.
    Astfel de momente am trait cu Monica. Ne vedeam rar, din cauza mea care nu mai traiam la Brasov dar reveneam anual si nu as fi putut sa nu o anunt ca am venit si ca ne putem revedea cu mormanul de impresii acumulate intre timp: copiii, serviciul, noi contacte, noi carti bune, spectacole vazute sau doar in agenda ca intentie, cutare expozitie, prietenii comuni (cutare a fost tare bolnav, X. a facut o calatorie extraordinara in cateva tari din America Latina, Y. si-a rupt piciorul dar se reface, Z. a plecat pe trei luni la feciorul din SUA, etc.etc.). Ne planificam intalnirea care era – asa cum am descris – doar o plimbare, o “simpla” si nevinovata plimbare impreuna. O luam – varsta se aduna si nu ne mai aventuram in urcus dar macar coborasul il puteam face in ritmul nostru – de sus unde ne ducea autobuzul la Poiana Brasov (exact din apropierea unde Monica lucrase ca o furnica ani indelungati printre rafturile de carti unde o intalneam venind de la Universitate dupa orele de predare in pauza minunata scurta dar atat de inspiratoare printre acele rafturi de la Imprumut…) in mersul lenes si sinuos al serpentinelor ce ne coborau in oras. Iar pe acel parcurs, gurile nu ne taceau dar ochii….nu incetau sa vada si sa semnaleze :”uite ce floricica minunata”, “uite, aici a cazut un pom mare si batran” “uite, acolo nu era nimic pe poiana aia si uite acum cate vile…”. Dar nu ne opream doar la atat. Ea picta icoane, imi povestea ce carti isi cumpara, ce rame, ce culori, cum le face si cat o destinde munca asta migaloasa. Eu…sapam la Gradina Botanica (munca voluntara) sub indrumarea unei familii f. pricepute , toti eram voluntari si cele cateva ore sambata impreuna ne aduceau o placere niciodata traita pana atunci. Si acum cand vizitez acea gradina publica olandeza stiu precis ce metru anume din malul lacului a fost pus de mine (covorul de iarba) pe genunchi si cu palmele batatorind locul…..Ma uit la locul acela pe care pot acum sa-l delimitez atat de precis si …zambesc caci…anii au trecut, echipa s-a dezmembrat si multi nu mai existam. Urmau apoi..umbrele! Borges si Thomas Mann, Bourdelle si Guggenheim, Voronet si olaritul de la Valcea….cate si niciodata terminate!….
    A putea vorbi cu cineva pe aceeasi lungime de unda si aceeasi limba a mintii, a gusturilor si/sau aversiunilor….ce unic privilegiu iti acorda soarta sa o poti face! Aceste lucruri atat de simple le faceam cu Monica.

    dr. Rodica Marcu
    Olanda, 13 febr. 2015

    VN:F [1.9.8_1114]
    Rating: +2 (from 2 votes)
  1. decembrie 25th, 2017 la 19:30 | #1
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.