Acasă > Cultura > Expoziţiile Bibliotecii Naţionale a României

Expoziţiile Bibliotecii Naţionale a României

Recent, am avut ocazia să vizitez mai multe expoziţii organizate şi găzduite de Biblioteca Naţională a României la parterul şi mezaninul ei. Iosif Berman este o expoziţie de fotografie cu unele dintre cele mai inedite imagini din perioada României interbelice. Născut în Burdujeni, judeţul Suceava, Iosif Berman a învăţat meseria de fotograf de la atelierele evreieşti de fotografie. A câştigat un concurs naţional de fotografie, în urma căruia se stabilea la Bucureşti şi începea colaborarea cu reviste şi ziare cărora le furniza fotografii (Adevărul, Dimineata), dar şi cu ziare din străinătate. Reporter de război în primul război mondial, Berman a fost pasionat de fotografia de teren, fiind fotograf ambulant. Are unele dintre cele mai impresionante fotografii surprinse cu mulţimea inundând Calea Victoriei din Bucureşti, cu sătenii din satele studiate în campaniile sociologice ale lui Dimitrie Gusti (de exemplu Fundu Moldovei). Pe afişul expoziţiei te întâmpină o fantastică fotografie: doi copii de ţărani din Ilfov, care păşteau vitele pe imaş, găsiseră un mod inedit de a saluta excursioniştii din trenuri. Urcaţi pe spinarea unui bivol, puştii desculţi şi cu zâmbete largi pe faţă, făceau semn cu mâna trenului ce trecea în goană. Personal, m-a emoţionat o fotografie cu o căruţă plină vârf cu bagaje şi cu oameni căţăraţi pe ele. Titlul te lămureşte pe deplin – Mutarea chiriaşilor de 23 aprilie – şi te duce cu gândul la schiţa lui Caragiale şi Balada chiriaşului de Topârceanu. Alte expoziţii extraordinare sunt Muzeul Benzii desenate, o extraordinară incursiune în revistele ilustrate pentru copii din perioada interbelică şi postbelică, Prima expoziţie de astronomie în România, Manuscrise cehe ilustrate organizată cu sprijinul Ambasadei Cehiei în România şi mai ales Prezenţe feminine în România, unde am remarcat delicateţea, cromatica şi sensibilitatea picturilor Margaretei Bălăceanu. Merită să vizitaţi acest spaţiu şi să vedeţi expoziţiţiile valoroase, vă veţi simţi bine cu adevărat şi veţi descoperi cu plăcere lucruri autentice, sigur vă vor face plăcere.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Expoziţiile Bibliotecii Naţionale a României , 5.0 out of 5 based on 1 rating
Categories: Cultura Tags: , ,
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. ianuarie 14th, 2018 la 00:18 | #1
  2. ianuarie 15th, 2018 la 00:40 | #2
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.