Acasă > Evenimente > Extinderea programului Sense la Sânpetru

Extinderea programului Sense la Sânpetru

Vineri, 25 ianuarie, o echipă formată din colegele noastre Claudia şi Szende, însoţite şi de subsemnata, a fost la căminul de bătrâni al Bisericii Reformate din Sânpetru, unde propunerea de extindere a programului SENSE – Servicii de bibliotecă pentru seniori a fost primită cu bucurie. Întâlnirea a fost plină de energie, domnul director şi domnisoara psiholog susţinându-le pe bibliotecare în contact cu cei 14 seniori, vârstnicii care s-au aflat în mansarda unde se ţin activităţile. Mi-a plăcut faptul că majoritatea aveau o atitudine pozitivă, s-au prins în joc şi cuvintele lor scrise pe inimioarele de carton se refereau la prietenie, bucurie, acasă, iubire, floare. Povestea scrisă din propoziţiile formate de vârstnici era plină de speranţă. Am observat cât interes are personalul căminului, cum încearcă din răsputeri să îi motiveze pe locatarii pensionari. Şi pe mine, personal, ca bibliotecar, m-au impresionat corpurile de bibliotecă, intercalate, la îndemână, pe coridor, lângă canapele, precum şi mulţimea de desene, tablouri, cu chipurile bătrânilor. Un loc foarte prietenos! Conducerea căminului de la Sânpetru ne aşteaptă săptămânal, miercuri şi vineri. Mă bucur că SENSE s-a extins şi că există interes pentru program.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Extinderea programului Sense la Sânpetru, 5.0 out of 5 based on 3 ratings
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. decembrie 28th, 2017 la 02:34 | #1
  2. ianuarie 10th, 2018 la 01:32 | #2
  3. ianuarie 11th, 2018 la 18:47 | #3
  4. ianuarie 15th, 2018 la 03:44 | #4
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.