Acasă > Cultura > Anul Caragiale

Anul Caragiale

Caragiale a împlinit 100 de ani de când ne-a lăsat singuri. De fapt, nu chiar singuri, a fost generos, ne-a lăsat moştenire schiţele şi piesele sale. Acestea ne însoţesc mereu şi nu ne mai dăm seama că el nu mai este viu. Clasicul, care a rămas un contemporan pentru noi mereu, este aniversat printr-o expoziţie inteligent construită la secţia de ziare şi reviste, mizând pe ceea ce are interesant de arătat. Cititorii pot descoperi, alături de ei, se pot apropia şi frunzări revistele epocii lui Caragiale, cele în care el a publicat, alături de alţi scriitori, pot vedea astfel publicaţii de acum un secol şi ceva. Vechimea paginilor, aspectul lor elegant, grafia, ilustraţia atrag spre redescoperire. Dacă repetiţia este mama învăţăturii, redescoperirea şi reîntoarcerea la surse vor fi mereu o lecţie de identitate, ne vor da tărie şi siguranţă, vor întări mereu sentimentul de admiraţie şi iubirea faţă de valori perene. Acestea sunt motivele pentru care vă îndemn să aveţi timp să vă aplecaţi spre publicaţiile din această expoziţie, cu răbdare, pardon, cu paciinţă precum spunea nenea Iancu, ca să intraţi pentru o clipă în lumea ziarelor, unde Caragiale era nelipsit. Fotografiile ataşate vor să vă stârnească să vedeţi originalele, cu mult mai frumoase decât imaginile din această galerie foto. Recomandarea mea este să coborâţi cu încredere scările spre secţia de Periodice fiindcă veţi avea şansa să descoperiţi ceva deosebit.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Anul Caragiale, 5.0 out of 5 based on 4 ratings
Categories: Cultura Tags: , ,
  1. Adina
    iunie 15th, 2012 la 21:11 | #1

    Foarte frumoasă expoziție și interesantă prezentare. Bravo Dana

    VA:F [1.9.8_1114]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. Ruxandra
    iunie 16th, 2012 la 22:26 | #2

    Mulţumesc, Adina, că ne urmăreşti de la depărtare, de acolo din Suedia! Şi, da, deşi nu am dezvăluit numele iniţiatoarei şi organizatoarei expoziţiei, la insistenţa ei de altfel pentru că este modestă, aşa este, Dana Gogescu a pus totul la cale. Merită cu prisosinţă toate felicitările!

    VA:F [1.9.8_1114]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  1. decembrie 28th, 2017 la 00:12 | #1
  2. ianuarie 3rd, 2018 la 18:59 | #2
  3. ianuarie 3rd, 2018 la 19:09 | #3
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.