Acasă > Evenimente > Femina – Egalitate de şanse şi de gen

Femina – Egalitate de şanse şi de gen

Marţi, 29 noiembrie 2011, la Braşov, a avut loc cea de a treia Conferinţă a Consiliului Naţional Femina. Alături de Melania Medeleanu, moderatorul conferinţelor, au fost prezenţi domnul Prof. Univ. Dr. Gheorghe Teodorescu, INSOMAR, care a prezentat Raportul de Cercetare Femina, Ilona Voicu “Ghidul de bune practici pe piaţa muncii“,  Olimpiu Rodina Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Monica Tatoiu, în calitate de invitat special, care a vorbit despre modele de succes.

Derulat la nivel naţional, proiectul FEMINA are ca obiectiv principal consolidarea principiului egalităţii de şanse şi de gen la nivelul societăţii civile pentru o mai bună promovare a femeilor pe piaţa muncii, conştientizarea drepturilor egale, depăşirea stereotipurilor culturale şi prezentarea unei imagini corecte şi nediscriminatorii a femeii în societate.

Pe parcursul a 36 de luni, proiectul va oferi publicului ţintă, autorităţilor statului şi reprezentanţilor mass-media o mai bună înţelegere a fenomenului segregării pe criterii de gen din piaţa muncii şi din mass-media, va conduce ample campanii de comunicare menite a sensibiliza şi conştientiza societatea civilă, liderii de opinie şi reprezentanţii autorităţilor publice asupra fenomenului discriminării pe criterii de gen, va oferi instruire şi auditare reprezentanţilor mass-media pentru a combate mentalităţile, clişeele şi manifestările sexiste prezente în practica mediatică şi va contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi a metodologiilor de aplicare a legii ce reglementează egalitatea de şanse pe piaţa muncii.

Mai multe informaţii la http://www.feminaromania.ro/

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Femina - Egalitate de şanse şi de gen , 5.0 out of 5 based on 3 ratings
Categories: Evenimente Tags: ,
  1. George Marcu
    ianuarie 2nd, 2012 la 21:35 | #1

    Bună seara!

    Mă numesc George Marcu şi sunt coordonatorul Enciclopediei personalităților feminine din România. Această lucrare este o completare, mult mai amplă, a Dicţionarului personalităților feminine din România, apărut în 2009, la Editura Meronia (www.meronia.ro).

    Vor fi descrise peste 700 de personalităţi ce ating toate domeniile, pe o plajă temporală cuprinsă între secolul XV şi anul 2011. Va apărea la o editură de prestigiu, Meronia (www.meronia.ro), condusă de istoricul Horia C Matei, şi specializată, mai ales, în dicţionare şi enciclopedii. Lucrarea pe care o propunem este singulară pe piaţa din România, ea cuprinde tot ceea ce a dat spaţiul nostru bun în materie de personalităţi feminine. Succesul de care s-a bucurat Dicţionarul personalităţilor feminine din România ne-a convins că acesta trebuie refăcut sub forma unei enciclopedii mult mai cuprinzătoare. Cuvântul înainte va fi realizat de academicianul Marius Sala, vicepreşedintele Academiei Române. Lucrarea este preconizată a ieşi de sub tipar în ianuarie 2012. Avem contacte cu Italia, Franţa, Luxemburg, Monaco, Austria, Canada, Israel, SUA, unde am corespondat cu personalităţi din enciclopedie şi cărora le vom trimite lucrarea.

    Dacă aveţi nevoie de promovare, noi am destinat câteva spaţii pentru publicitate.

    Telefonul meu: 0721469169

    Cu deosebită stimă!
    Profesor George Marcu

    Vă doresc un an nou plin de împliniri, sănătate şi numai bine!

    VA:F [1.9.8_1114]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  1. ianuarie 2nd, 2018 la 07:12 | #1
  2. ianuarie 2nd, 2018 la 07:27 | #2
  3. ianuarie 10th, 2018 la 01:04 | #3
  4. ianuarie 11th, 2018 la 17:03 | #4
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.