Acasă > Film > Cineclubul – prima ediţie din 2011

Cineclubul – prima ediţie din 2011

Am avut un sfârşit de săptămână plin de evenimente.  Pe care l-am început cu dreptul de vineri după-amiaza, cu reluarea cineclubului iniţiat şi gândit de Mara Oprişiu, împreună cu Mediateca. A fost o seară în care au rulat scurtmetrajele şi un mediu metraj semnate de tânăra regizoare Iulia Rugină. De fapt, filmele sunt rodul colaborării unei echipe formate din regizoare, scenarista Oana Răsuceanu şi sunetista Ana Agopian. Lucru rar întâlnit în cinematografia noastră! S-au aflat alături de noi primele două invitate, împreună cu actriţa Monica Ghiţescu. Seara de film a fost o reuşită, peliculele erau sensibile, bine lucrate, iar publicul a fost la înalţime, venind în număr mare, mai numeros ca niciodată încât toate scaunele s-au ocupat, interesat şi răbdând cu stoicism probleme de sunet ivite. După proiecţii, au urmat discuţii, întrebări şi invitatele noastre şi ale Marei au fost foarte receptive şi deschise, povestind despre truda lor şi refuzul de a accepta compromisuri într-o meserie dificilă.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Cineclubul - prima ediţie din 2011, 5.0 out of 5 based on 2 ratings
Categories: Film Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. decembrie 29th, 2017 la 14:50 | #1
Trebuie să fii logat pentru a povesta un comentariu.