Arhivă

Arhivă pentru mai, 2020

Recomandare de lectură – O carte despre oameni și omenire

“Sapiens – scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari (Iași, Polirom, 2017) este o carte despre propria noastră specie. Despre ce este vorba? Acum 100.000 de ani, pe pământ existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întâmplat cu celelalte? Și cum am ajuns să fim stăpânii planetei? De la începuturile speciei noastre şi rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global până în modernitate, volumul îmbină istoria şi ştiinţa pentru a pune în discuţie tot ce ştim despre noi înşine, ne arată cum ne-am unit ca să construim oraşe, regate şi imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi şi în cărţi, dar şi cum am devenit sclavii birocraţiei, ai consumerismului şi ai căutării fericirii. De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de câteva decenii am început să încălcăm legile selecţiei naturale care au guvernat viaţa în ultimii patru miliarde de ani. Dobândim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci şi pe noi înşine. O carte despre istoria civilizației și a omenirii, însoțită de întrebări nonconformiste, care ne stimulează la reflexie. Lectură recomandată de bibliotecari!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Recomandare de lectură – O carte despre trecut și prezent

“Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay este cartea aleasă pentru azi. Volumul pornește de la o anchetă: în mai 2002, Julia, o jurnalistă americană stabilită la Paris și căsătorită cu un francez, primește sarcina de a scrie un articol despre razia poliției franceze în rândul evreilor în iulie 1942, la 60 de ani de la acest tragic eveniment. Misiunea primită devine în sine o descoperire a tragediei lui Sarah, fetița evreică de 10 ani ce locuise înainte în apartamentul familiei. Cartea relatează pe două planuri, paralele, dar conectate, povestea supraviețuirii lui Sarah și străduințele Juliei de a descoperi destinul lui Sarah, efectul dramei pentru familiile care au ascuns un secret dureros pentru toți. Investigația jurnalistei este doar un pretext pentru o poveste emoționantă despre un subiect, uneori tabu, din istoria francezilor. Volumul a devenit un best sellers, grație atât temei, cât și stilului scriitoarei, ce ține cititorul cu sufletul la gură, fără să se dezlipească o clipă de pagini, până la terminarea cărții. O carte despre trecut și prezent, despre refuzul de a vorbi al victimelor și despre nevoia de a cunoaște adevărul, atât ca terapie personală cât și pentru a putea avea un viitor. Lectură recomandată de bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,