Arhivă

Arhivă pentru iunie, 2015

De la catifeaua florentină la caftanul turcesc – veșmintele liturgice de la Biserica Neagră

Sâmbătă, 6 iunie 2015, Biserica Neagră a oferit un regal științific și academic prin vizita ghidată, prezentând colecția de veșminte liturgice din secoleleXVI-XVIII, prin conferințele însoțite de recitaluri muzicale și lansarea festivă a catalogului științific ce repertoriază și descrie patrimoniul textil deținut, valorificat și introdus în circuitul științific. Echipa proiectului, finanțat de Fundația elvețiană Abegg, specializată pe patrimoniul textil, a fost compusă din experți și istorici de artă recunoscuți: Evelin Wetter, Agnes Balint Ziegler și Corina Kienzler. Participanții invitați la eveniment au fost majoritar istorici de artă, profesioniști în restaurare și specialiști din muzee, din Brașov, București, Cluj, Sf. Gheorghe și Sibiu.

Zilele acestea au fost și un omagiu adus Eräi Nussbächer, cea care a restaurat covoarele orientale ale bisericii, dar au însemnat și relatarea redescoperirii și cercetării patrimoniului textil al veșmintelor liturgice. Păstrate cu respect de-a lungul timpului, ele nu au făcut obiectul restaurărilor de durată, de teama de a nu fi etatizate în anii comunismului. Biserica Neagră, în încercarea de a proteja patrimoniul propriu, le-a conservat  în dulapuri, pentru ca din anul 2006, la sfatul specialiștilor elvețieni și cu sprijinul restauratorilor români, să amenajeze un dulap pentru conservarea în bune condiții, plasat în sacristie, locul cu cel mai stabil microclimat. Deși Reforma a însemnat renunțarea la luxul liturgic inutil, totuși sașii în epoca reformatoare au făcut alegeri interesante. Ei au optat pentru păstrarea anumitor veșminte liturgice, mai ales pluviale și casule, celelalte veșminte fiind puse într-o ladă și servind drept sursă de petece pentru repararea celor păstrate și folosite în continuare în cultul liturgic. Conservatorismul lor a însemnat perpetuarea unei tradiții, înțelese ca o marcă de continuitate și de prețuire a artei și importanței actului sacral.  În acest spirit de continuitate, distrugerile provocate de incendiul de la 1689 au fost urmate de donații noi de veșminte liturgice în folosul bisericii. Până târziu, în secolul al XIX-lea, în 1860 veșmintele au fost folosite. Începând din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, veșmintele au luat calea muzeificării, fiind percepute sub aspectul lor istoric, documentar, artistic, participând și figurând în expoziții la Budapesta și în spațiul german. Participarea ambasadorului Elveției la București, a consulului Germaniei la Sibiu, a reprezentanților Fundației și a istoricului de artă Marosi Ernö din Budapesta a conferit un caracter academic și festiv de ținută.

Cercetarea atentă, de migală asupra veșmintelor liturgice a relevat folosirea materialelor de import, a catifelor și brocartului produse în spațiul italian – la Florența, Veneția etc. – precum și faptul că uneori, la repararea unor pluviale s-au folosit materiale dintr-un caftan oriental, croit din materiale de lux, bogat împodobit, ceea ce justifică alegerea și integrarea lui într-un veșmânt liturgic de mari dimensiuni. Cartea, în două volume, urmărește descrierea fiecărei piese, încadrarea în contextul cultural, istoric, avatarurile prin care a trecut, circulația tehnicilor,  meșterii și intervențiile operate, identificarea materialelor,  pieselor etc. 

Evenimentele recente au reprezentat încheierea unei munci titanice, de durată și de meticuloasă cercetare, un proiect amplu și ambițios, în care studiile, comparațiile și călătoriile de documentare au reușit să identifice, plaseze și valorifice un patrimoniu textil valoros, colecție de care toți brașovenii trebuie să fie mândri că există în orașul lor. Pentru comunitatea celor interesați de evul mediu, manifestările din zilele trecute au fost un eveniment de ținută, unul memorabil și de apreciat ca atare. Felicitări organizatorilor pentru rezultatele muncii lor perseverente și pentru reușita de a face ca lansarea festivă să devină un eveniment al comunității specialiștilor și nu numai, un motiv de mândrie pentru toți!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Expoziție rafinată de artă la Turnul Alb

Vineri, 5 iunie 2015, după-amiaza am asistat la un eveniment deosebit organizat de asociația culturală Artessentia la Turnul Alb. De la intrare te întâmpina expoziția mai veche, cu panouri și replici ale cavalerilor medievali, spunând povestea turnului de apărare (subsol și parter), pentru a continua să vizionezi pe nivelele superioare expoziția de pictură de Gabriel Stan, iconografie de Camelia, Vlad și Condrea Toma și grafica inovatoare a lui Vladimir Țăroi. Organizatorii au gândit expoziția într-o viziune în care simțul estetic și diversitatea stilurilor s-au combinat perfect cu ambianța Turnului Alb, au știut să vadă și să exploateze inteligent contextul. Totul a fost aranjat cu bun gust, purtând o marcă a estetismului, eleganței și sobrietății. Au umplut astfel spațiu și au creat un eveniment aparte, în care vernisajul expoziției a fost însoțit de recitalurile solistice și instrumentale ale Alexandrei Fits, Guido van de Meent și ale chitariștilor David Szigethy și János Csergo. Proiectul curatorial al asociației Artessentia s-a dovedit ambițios și reușit, combinând atât istoria medievală cu tradițiile cât și cu arta contemporană. Este o formulă de succes, care își propune să promoveze un act cultural de calitate, să îmbogățească viața noastră și peisajul cultural prin performanțe și să aducă brașovenii aproape de cultură prin workshopurile și evenimentele viitoare. Urmăriți-i și în viitor, merită, vă vor oferi garantat surprize plăcute!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags:

Turneu de teatru forum cu piesa Tradițiile – o barieră? la Ploiești și Brașov în 7-19 iunie 2015

Asociația Târgoviște spre Europa în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Asociația Tineri pentru Europa de Mâine organizează în perioada 17-19 iunie 2015 un turneu de teatru forum cu tema Tradițiile – o barieră? pentru copii și tineri, bibliotecari, publicul larg în cadrul proiectului ,,Reţea de centre de educaţie nonformală pentru viaţă în mediul rural din Dâmboviţa”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România ce va avea loc în județele Prahova și Brașov, cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Iorga Prahova și al Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov. În cadrul evenimentelor ce se vor derula vor avea loc și prezentări în vederea realizării unui schimb de experiență precum și pentru promovarea proiectului și diseminarea rezultatelor obținute până acum. La spectacolul de teatru sunt invitați să participe tineri, adulți, public larg interesat de această modalitate de exprimare și educație, bibliotecari pasionați de educația non formală, voluntari. În 17 iunie, respectiv 18 iunie, de la orele 14,00, la Ploiești și Brașov vor avea loc spectacole de teatru forum în care tinerii dâmbovițeni sunt implicați. În același timp ei vor instrui publicul cum să facă un exercițiu de cetățenie activă prin teatrul forum. Vă invităm așadar să deveniți din spectatori ACTORI căci teatrul forum funcționează pe formula ACt/Play to change – Joacă pentru a schimba, pentru a lupta împotriva prejudecăților, discriminărilor de orice fel, pentru drepturile tale! Vă așteptăm în mansarda Casei Baiulescu!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)