Arhivă

Arhivă pentru decembrie, 2013

Decembrie în Braşov

decembrie 10th, 2013 Fără comentarii

Cum era de aşteptat, în luna decembrie, Braşovul devine oraşul de poveste, care îşi aşteaptă locuitorii şi vizitatorii cu o serie de manifestări, menite să împlinească gusturile şi aşteptările cele mai diverse.

Începând de astăzi, vom încerca să vă semnalăm zilnic câte un eveniment special.  Iată-l pe primul:

 

Centrul Regional Centru din cadrul Rețelei Sociale RSC “Acționăm Responsabil”, alături de Camera de Comerț și Industrie Brașov și Rețeaua de Sprijin Comunitar CAN Brașov, facilitează un eveniment de suflet, având ca scop împărtășirea bucuriei de a da și de a primi.

„Împreună Acționăm Responsabil” este un eveniment de networking, în cadrul căruia se vor întâlni principalii actori comunitari: organizații neguvernamentale, companii, dar și persoane interesate cu scopul de a realiza conexiuni puternice și nemijlocite între “stâlpii societății”. Ne dorim să atragem orice persoană sau entitate care dorește să se implice în schimbarea pozitivă a comunității brașovene. Practic, vor fi câte 20 de invitați din partea companiilor care vor interacționa direct, prin rotație, cu fiecare reprezentant al ONG-urilor sau instituțiilor participante. Astfel, se va realiza un networking de foarte bună calitate, rata de “matching” fiind foarte ridicată.

Pe lângă acest beneficiu, participanții vor participa la o tombolă cu premii oferite de către parteneri (inclusiv internship la companii). Este un prilej minunat de a contribui direct asupra comunității, de a oferi șansa de creștere participanților la eveniment.

Evenimentul va avea loc vineri, 13 Decembrie, ora 17,00, la Eighties Club & Lounge, Str. Mihail Kogalniceanu nr. 19

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.2/5 (5 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: