Arhivă

Arhivă pentru ‘Cultura’ Categoria

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul „Prin România. Carnete de drum”, scris de sociologul și antropologul Mirel Bănică, și publicat în anul 2020 la editura Polirom, în prestigioasa colecție „Plural M”. Cartea este disponibilă în cadrul bibliotecii județene „George Barițiu” din Brașov la sediul central și la filialele 2 și 5.

A citi în vreme de pandemie cartea lui Mirel Bănică despre călătoria pe care a întreprins-o în vara anului 2019 prin România la volanul unei Dacii Logan poate trezi sentimente dintre cele mai diverse: amărăciune, nostalgie, curiozitate, recunoștință, liberare, ba chiar teamă, având în vedere faptul că perindările prin spații publice arhipline par mai curând o amintire difuză și anxiogenă. Este vorba despre România noastră cea de toate zilele și, cu toate acestea, despre o Românie pe care prea puțini dintre noi putem pretinde că o cunoaștem, la care se adăugă, iată, imaginea unei Românii care, privită de astăzi, prin prisma experienței pandemice, pare ireal de îndepărtată.

Cercetător de profesie, Mirel Bănică expune cu meticulozitate și rigoare profesională în introducerea volumului obiectivele călătoriei, tehnicile etnografice pe care le utilizează, principalele influențe ale scriiturii sale (Nicolas Bouvier, Andrzej Stasiuk, Dominique Fernandez, Romulus Rusan și Geo Bogza), precum și câteva date tehnice ale călătoriei. Principalul obiectiv al acesteia îl reprezintă încercarea de a identifica urmele comunismului în orașele mai mari sau mai mici ale țării la treizeci de ani după prăbușirea lui – ce s-a ales de monumentele de artă socialistă, de faimoasele hoteluri, de fostele case de cultură și de muzee, de căminele muncitorești, fabrici sau cinemauri etc. –, precum și rămășițele acelor epoci în comportamentul oamenilor. Acest obiectiv prim al cărții este dublat de o componentă foarte personală – împlinirea de către autor a vârstei de 50 de ani, moment ce marchează „despărțirea simbolică de maturitatea deplină” –, astfel că, departe de a fi lucrarea academică a unui cercetător, volumul constituie mai ales jurnalul unui autor care caută să înțeleagă în permanență modul în care este modelat de către călătorie, precum și relația sa cu România cea de acum, influențată atât de experiența traiului în comunism, cât și de cea a studiului și a muncii în străinătate.

Rezultatul celor 45 de zile pe drum în iulie-august 2019 este o imagine panoramică, foarte lucidă, a așa-zisului „necunoscut apropiat”: începând cu stațiunea balneoclimaterică Amara și sfârșind pe undeva în apropiere de Scornicești, după peste 3300 de kilometri parcurși, Mirel Bănică ne-a fost pe durata lecturii un ghid inteligent, întotdeauna simpatetic și curios, înzestrat cu perspicacitate impresionantă și o curiozitate intensă (spre exasperarea multor muzeografi întâlniți în cale, prea puțin răbdători cu străinul curios, care e privit frecvent cu ostilitate în numeroase dintre aceste spații ghidate încă după o înțelegere perimată a conservării și comunicării patrimoniului cultural).

În cazul în care nu era evident deja din scurta prezentare pe care am făcut-o, am să fiu direct: cartea lui Mirel Bănică mi s-a părut de-a dreptul remarcabilă și am convingerea că voi reveni asupra ei. Dialogul despre România are tendința de a se limita la două extreme: discursul kitsch despre minunățiile nesecătuite ale țării și cel plumburiu, de înfierare totală a acesteia. Prospețimea cărții lui Mirel Bănică vine tocmai din dragostea prudentă cu care se raportează la tot ceea ce întâlnește în drumul său: textul autorului este în mod clar cel al unui îndrăgostit de propria țară – chiar și când întâlnește diferite obstacole pe drumul său –, dar problemele reale cu care se confruntă țara și senzația de bricolaj, de provizorat resimțită aproape la tot pasul nu îl lasă indiferent, provocându-i acestuia mâhnire și chiar o stare echivalentă cu agonia. „România este casa mea. A fost și va fi!”, încheie resemnat autorul.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea acestei săptămâni este Citirea feţei: cum să descifrezi o persoană după trăsăturile chipului de Eric Standop (traducere din engleză de Ianina Marinescu, Bucureşti, Lifestyle Publishing, 2020, 328 pagini). Este disponibilă pentru lectură la Sala de lectură, Secţia de împrumut la domiciliu şi filialele 3, 5 şi 6.

Limbajul corpului este limitat. Limbajul feţei dezvăluie totul!

Cu toţii suntem cititori de feţe înnăscuţi şi, încă din prima zi de viaţă, ne orientăm instinctiv privirea spre trăsăturile faciale ale celor din jur. Nu există persoana care să nu aibă capacitatea intuitivă de a descifra sentimentele celorlalţi în expresiile lor.

Îmbinând trei şcoli diferite de citire a feţei cu identificarea ştiinţifică a celor mai subtile microexpresii, Eric Standop este capabil să citească emoţiile, caracterul, ba chiar şi starea de sănătate a unei persoane — doar uitându-se la faţa ei.

Cartea conţine ilustraţii ce permit cititorilor să vadă trăsăturile interpretate de Standop şi este împărţită în secţiuni care se concentrează asupra unor domenii precum sănătatea, dragostea, comunicarea şi succesul în afaceri. Partea finală a cărţii explică semnificaţia a zeci de forme şi expresii faciale, astfel încât cititorii să-şi poată perfecţiona propriile capacităţi de citire a feţei şi să le aplice în viaţa lor de zi cu zi.

“Fascinanta carte a lui Eric Standop prezintă într-un mod accesibil şi convingător vechea şi neconvenţională tehnică a citirii feţei”.- Phil Houston, veteran CIA şi coautor al cărţii Spy the Lie

Eric Standop este unul dintre cei mai mari experţi internaţionali în citirea feţei, susţinând conferinţe în peste douăzeci de ţări pentru antreprenori, manageri, profesori şi ofiţeri de poliţie. Este fondatorul Academiei de Citire a Feţei şi are clienţi care activează în domenii foarte variate, de la finanţe şi tehnologie la sănătate şi wellness.

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online la un clic distanţă – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+da516b26c0a801147269b0470040c6be&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

Recomandarea de săptămâna aceasta este „Vineland”, cel de-al patrulea roman al scriitorului american Thomas Pynchon, disponibil la secția engleză în sediul central al Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov.

Publicat în 1990, după un hiat de 17 ani de la apariția „Curcubeului gravitației” – una dintre operele de referință ale literaturii postmoderniste, o carte care se dovedește în continuare o veritabilă mină de aur pentru exegeții scrupuloși, interesați să descopere toate referințele sădite în text și să scoată la suprafață alte și alte cărări interpretative –, romanul „Vineland” a fost întâmpinat cu rezerve, confuzie, ba chiar frustrare. Cum este posibil ca după o pauză atât de îndelungată, de-a lungul căreia în secta admiratorilor lui Pynchon se vehiculau felurite zvonuri referitoare la revenirea autorului cu un proiect și mai ambițios decât tot ceea ce scrisese până atunci, acesta să reapară cu o carte după toate aparențele atât de modestă? O carte nu doar mai scurtă decât impozantul și deopotrivă terifiantul roman anterior, ci și mai optimistă, mai ludică, mai accesibilă, abandonând enciclopedismul, ermetismul și viziunea acaparatoare din „Curcubeul gravitației” sau chiar din romanul său de debut, „V.”, în favoarea unei perspective mai intime, centrată în mare parte pe tema familiei, care recunoaște și celebrează importanța comunității în viața individului (în treacăt fie spus, romanul este dedicat chiar părinților săi).

Citind pentru prima dată romanul anul trecut, mi-a fost greu să înțeleg mare parte din lamentațiile primilor cititori ai cărții: într-adevăr, „Vineland” n-are nici complexitatea istorică, nici cea stilistică a romanului precedent, însă aceasta nu este nici pe departe scrierea unui autor secătuit de resurse, care nu s-a mai putut dezmetici după ce a terminat de scris „Curcubeul gravitației”. Departe de a fi un roman convențional sau anemic, „Vineland” concentrează energic, cu multă măiestrie numeroase fire epice, salturi în timp și spațiu, conspirații, istorii de familie, referințe culturale, având drept rezultat o panoramă percutantă a Americii întinsă de-a lungul anilor ’60-’80. În ciuda predilecției lui Pynchon pentru formele culturii de masă, pentru ironie și parodie (cititorul va putea întâlni în paginile acestui roman comunități de femei ninja retrase în munți care își pot ucide inamicii dintr-o simplă atingere sau chiar comunități de zombie hrănindu-se cu ceea ce le oferă televizorul, aflați în așteptarea unei reajustări a nivelului karmic, polițiști care evadează din centre de dezintoxicare pentru dependența de TV, teroriști-extratereștri care deturnează avioanele în timpul zborului sau laboratoare japoneze distruse de nimeni altcineva decât de… Godzilla), „Vineland” rămâne la bază un roman politic, scris cu evidentă amărăciune, despre modul în care visul revoluționar, idealismul anilor ’60 și mișcările stângiste au fost sfărâmate și înlocuite brutal de conservatorismul și materialismul favorizat de alegerea unora ca Nixon sau Reagan. Iar ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil este că Pynchon investighează toate aceste transformări turbulente și complexe din societatea americană prin intermediul poveștii unei adolescente, Praire, care se află în căutarea mamei sale, Frenesi Gates, o fostă revoluționară, membră a unei grupări underground de cineaști, care și-a trădat cauza fugind alături de un polițist fascist, Brock Vond, probabil unul dintre cele mai diabolice personaje imaginate de autor. Cu alte cuvinte, avem aici un soi de Odisee reactualizată, cu elemente feministe, în care – cu toată distanțarea ironică afișată și asumată – familia este văzută ca având un adevărat potențial regenerator.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea săptămânii 10-16.05.2021 la Biblioteca Județeană Brașov este Povestea banilor de Charles Wheelan (București, Editura Humanitas, traducere din engleză de Simona Drelciuc, 2020, 405 p.) și se găsește la Sala de lectură, Secția de împrumut la domiciliu, filialele nr. 3 și 5.

Iată rezumatul volumului:

Folosim banii în fiecare zi. Cu toatea astea, obiceiul de a oferi bucăți de hârtie pentru a cumpăra bunuri și servicii pare, în fond, complet absurd. O bancnotă de 20 de dolari, de exemplu, nu valorează mai mult, ca simplă bucată de hârtie, decât banii folosiți în jocul de Monopoly. Cum se face astfel că 20 de dolari valorează de fapt 20 de dolari? Plecând de la această întrebare simplă, Charles Wheelan ne dezvăluie universul surprinzător de viu din spatele banilor și al sistemului bancar și ne oferă răspunsuri la multe alte dileme ale lumii financiare: De ce există bani de hârtie (sau monede fiduciare, ca să folosim un termen sofisticat) și de ce unele țări, precum Zimbabwe în anii ’90, au tipărit atât de mulți, încât au ajuns să fie folosiți ca hârtie igienică? Cum utilizează băncile centrale puterea de a crea bani pentru a gestiona crizele financiare? De ce mare parte din țările europene au aceeași monedă, iar acest lucru provoacă atât de multe probleme? Este Bitcoin soluția pentru toate aceste dispute? În Povestea banilor, Charles Wheelan ne arată cum ar trebui să funcționeze băncile și sistemul monetar, precum și efectele devastatoare pe care le pot avea asupra societății inflația, deflația, ilichiditatea și alte fenomene monetare.

“Wheelan este un fel de anti-Midas. Tot ce atinge prinde viață.” (Burton G. Malkiel, profesor emerit al Universității Princeton)

“O lectură captivantă, care explică principiile de bază ale economiilor mondiale.“ (DARTREVIEW.COM)

“Politica monetară le poate părea unora un domeniu ezoteric. Dar la fel ni se păreau și produsele derivate pe care cei de pe Wall Street le tot învârteau la începutul anilor 2000. Și oare cum s-a încheiat totul? Atunci când politicile financiare funcționează cum trebuie, nu acordăm o atenție prea mare unor asemenea lucruri. Ne vedem liniștiți de viața noastră de zi cu zi, folosim bani pe care-i luăm ca atare și ne bucurăm de un sistem financiar stabil, veșnic nemulțumiți de autoritățile care parcă vor să complice inutil situația. Lucrurile nu merg însă întotdeauna atât de bine. Utilizarea greșită a banilor poate distruge atât țări, cât și vieți nevinovate.” (Charles Wheelan)

Pentru mai multe detalii accesați cu încredere catalogul nostru online … la un clic distanță: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+ba6ab062c0a8011441d19cc302ae35b3&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Napoleon Bonaparte – 200 de ani de la moarte

General francez, prim-consul (1799-1804), împărat al Primului Imperiu Francez (1804-1814/1815), Napoleon Bonaparte (15.08.1769-05.05.1821) a fost una dintre cele mai importante figuri din istoria Europei Occidentale. A revoluţionat organizarea şi pregătirea militară, a iniţiat Codul ce i-a purtat numele, aflat la baza codurilor civile de mai târziu, inclusiv a celui din spațiul românesc, a reorganizat sistemul de învăţământ şi a încheiat un Concordat de lungă durată cu papalitatea.

În cartea “Napoleon – omul mai puţin cunoscut” Docteur Cabanes relata: Îi plăcea baia fierbinte în care rămânea, când nu avea treburi urgente, şi o oră. După ce ieşea din baie se rădea singur, apoi, se spăla pe mâini cu o pastă de migdale şi cu săpun de trandafiri şi îşi freca faţa cu bureţi mici, foarte fini.
Bonaparte mânca mult şi foarte repede şi nu mesteca alimentele. Imediat ce termina de mîncat se ridica şi ieşea din sufragerie. Era foarte sobru şi nu avea predilecţie pentru vreun aliment anume. Aşezându-se la masă, lua dintr-un platou şi numai din el, tot timpul cât rămânea pe scaun. Napoleon bea puţin: o jumătate de sticlă de vin, în care punea apă rece. Împăratul dormea cinci sau şase ore, dar, deseori, scurta acest răgaz. Aţipea uneori un sfert de oră sau o jumătate de oră chiar şi pe câmpul de luptă. În 1813, la Bautzen, în timpul bătăliei a adormit pe panta unei râpe, în toiul zgomotului făcut de bateriile generalului Marmont, şi udat până la piele de o ploaie torenţială.

Napoleon citea mult. Găsea cartea ca pe ceva de folos intelectului şi ca pe o destindere a spiritului. Îi plăcea şi lectura în grup: când nu citea el cu voce tare, punea pe altcineva să citească ceva care-l interesa. Era obişnuit să citească având creionul în mână şi notând ce-l interesa. Dacă un vers sau o tiradă îi plăceau, se oprea şi comenta pasajul care-l impresionase. Uneori, urma o discuţie literară, la care luau parte toţi cei care-l înconjurau.
Napoleon a avut un mare rol în istoria ştiinţei. A participat la răspândirea unei metode profilactice care a permis salvarea a milioane de oameni: vaccinul antivariolic. Fiecare mare spital din imperiu avea o sală de vaccinare gratuită, frecventată cu regularitate, de copii şi de oamenii maturi. Ceea ce a făcut adoptarea noii metode foarte rapidă a fost hotărârea luată de împărat de a-l vaccina pe propriul său fiu, continuatorul dinastiei, în care îşi pusese toate speranţele.

Expoziția aniversară de carte organizată de colega noastră Nicoleta Grigoraș de la Secția de Împrumut la domiciliu celebrează 200 de ani de la moartea acestei personalități care a schimbat cursul istoriei europene.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

Cartea săptămânii la Biblioteca Județeană Brașov este romanul Pierduți în Cartierul Spaniol de Heddi Goodrich (traducere din limba italiană de Elena Bănică prin Lingua Connexion, București, Editura Rao, 2019, 440 p.) pe care o puteți citi de la Secția de împrumut la domiciliu, precum și de la filialele 2 (cartierul Noua), 3 (Strada Soarelui colț cu Calea București) și 5 (Bd. Griviței).

Heddi este americancă și studiază la Facultatea de Litere a Universității Orientale din Napoli. Pietro este italian și studiază geografia la aceeași universitate. Ea este săracă și nomadă, el este bogat și tradiționalist. Amândoi sunt străini într-un oraș dens, plin de istorie și de viață: Napoli! Dragostea lor, la prima
vedere a tinerilor boemi, este o dragoste complicată și profundă, care îi pune la încercare în toate modurile. Îi poartă pretutindeni în oraș, în adâncul galeriilor, dar și pe culmile Vezuviului. Cartierul Spaniol este deopotrivă un labirint atrăgător și în același timp o scenă de iubire. Heddi Goodrich
are curajul să povestească o parte din propria dragoste studențească, pe care mulți dintre cititori au trăit-o, într-un oraș al iubirii, față de care își exprimă sentimentele deopotrivă.

Cartea a fost bine primită de presa din Peninsulă italică și faptul se datorează și luminii în care este pus orașul:

”Uitaţi de Elena Ferrante! În acest roman, Napoli este încântător, hipnotic, descris cu iubire şi nostalgie.” (Danielle Bresciani, Il Messaggero)

”Napoli, văzut prin ochii unei străine care, surprinzător, i-a găsit cea mai autentică voce.” (Corriere della Sera)

Consultați cu încredere catalogul nostru online, aflat la un clic distanță de cititorii bibliotecii! Informații și resurse despre titlul recomandat găsiți la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+ed46b156c0a8011472d58ae9034edb0c&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

aprilie 28th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul de eseuri al criticului de film Andrei Gorzo, „Viața, moartea și iar viața criticii de film”, apărut la editura Polirom în anul 2019. Cartea poate fi împrumutata de la mediateca bibliotecii județene braşovene.

Publicat în colecția „Cinema” coordonată de editura Polirom, cel mai nou volum al lui Andrei Gorzo – apreciat ca fiind unul dintre cei mai importanți critici de film români – este totodată, conform unui interviu acordat Flaviei Dima pentru „Films in Frame”, și cea mai personală carte a acestuia, fapt care se datorează opțiunii autorului de a discuta pe larg despre o seamă de personalități ale lumii filmului (și nu numai) ce revin aproape obsesiv în cronicile, articolele, eseurile și cărțile publicate de acesta în ultimii douăzeci de ani. De pildă, un loc important în cadrul volumului îl ocupă André Bazin, omagiat de autor în dubla sa calitate de critic și teoretician al cinemaului, dar și de cumpătat mediator într-o perioadă de intens partizanat în care taberele cinematografului național francez, ale neorealismului italian, cele ale cinematografului stalinist și acelea ale Hollywoodului polemizau cu neobosită râvnă. În același timp, autorul atrage atenția că, departe de a fi perimate, teoriile lui Bazin de la mijlocul veacului trecut despre cinema ca artă a realului continuă să exercite o puternică influență asupra unor cineaști contemporani, anticipând documentarul observațional sau chiar curente de avangardă precum cinemaul structural; mai mult, cititorii interesați de fenomenul Noului Cinema Românesc vor descoperi că teoriile lui Bazin au stat la baza esteticii acestuia, iar filmele lui Cristi Puiu de la începutul anilor 2000 – care au dat startul unei noi direcții în cinematografia autohtonă – reprezintă un bun exemplu în acest sens.

Un alt critic de film pe care Gorzo îl omagiază este Alex. Leo Șerban (căruia îi și este dedicat volumul), ilustrat ca o figură marcantă a criticii de film românești din anii ’90 și 2000, un intelectual cosmopolit (cu rol deosebit în promovarea unor regizori venerați în cercurile cinefile din străinătate într-o perioadă în care accesul la producțiile acestora era dificil în România) și un veritabil dandy literar, ale cărui texte rămân proaspete prin combinația bine dozată dintre precizie analitică și scriitură jubilatorie, senzuală.

Probabil cel mai intim text al volumului este cel dedicat criticului și istoricului de film George Littera, care începe cu o nostalgică evocare despre activitatea pedagogică a acestuia în cadrul Academiei de Teatru și Film, unde Gorzo l-a avut ca profesor la finele anilor ’90, urmată de încercarea de recuperare a criticii de film a lui Littera, adunată în volumul postum „Pagini despre film”, în care autorul identifică o voce erudită, de o foarte mare claritate și pătrundere.

Ceea ce mi s-a părut remarcabil la volumul lui Andrei Gorzo este stilul captivant conferit de caracterul său eteroclit – deși alcătuit din texte care converg spre direcția criticii de film, a rolului și a relevanței acesteia astăzi (cu excepția unui pasionant studiu despre relația dintre scriitorul Graham Greene și traducătorul său român, Petre Solomon, reconstituită cu minuție de detectiv prin intermediul corespondenței lor, a cărui prezență se justifică însă în cadrul volumului prin aducerea în discuție a unor teme precum Războiul Rece și poziția României față de Occident, teme ce se regăsesc și în alte texte din carte), arsenalul critic utilizat de autor înglobează abordări variate ce creează de la o pagină la alta senzația de noutate perpetuă. Astfel, se poate spune despre volum că este unul dinamic, având marea calitate de a nu fi redundant grație îmbinării stilului polemic cu cel didactic, dar și cu stilul confesiv, al unui cinefil împătimit, bunăoară receptiv la cele mai mici amănunte din fizionomia lui Humphrey Bogart sau la subtilitățile ce pot fi identificate în cadrele și deciziile regizorale ale lui Pintilie în filmul „O vară de neuitat”. Când este polemic – și este de multe ori, aproape întreg volumul stând sub imperativul chestionării critice a discursurilor despre cinema și cultură – Andrei Gorzo dă dovadă de rigoare argumentativă și de o gândire investigativă percutantă, iar atunci când omagiază personalități evită discursul de tip encomiastic, festivist, pe care îl identifică drept una dintre hibele unei mari părți a criticii de film contemporane, prea timorată și complezentă pentru a interoga status quo-ul politico-economic de astăzi.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

aprilie 26th, 2021 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni la Biblioteca Judeţeană Braşov este volumul Tradiţii, obiceiuri şi bucate alese din Şcheii Braşovului şi Braşovechi de Alexandru Stănescu (Bucureşti, Monitorul oficial, 2020, 68 p.). Cartea o puteţi găsi la Sala de lectură, Secţia de împrumut la domiciliu şi la filialele 2, 3, 5 şi 6 de unde o puteţi împrumuta acasă.

În mic, această carte un studiu despre bucătăria locală din Şcheii Braşovului, cu influenţele venite dinspre preparatele tradiţionale mocăneşti, bucătăria orientală şi cea vestică. Urmează reţetele specifice Şcheilor şi Braşovului vechi, aşa cum s-au păstrat în cărţile de bucate ale gospodinelor şi gospodarilor de aici, rânduite după calendarul religios şi preparate cu anumite ocazii, inclusiv la sărbătorile comunitare. Scrise atent, cu suflet, însoţite de frumoase fotografii, subliniind tradiţiile, cartea este una ce trebuie nu numai citită, ci aplicată, reţetele urmate întocmai pentru a simţi gustul mâncărurilor vechi tradiţionale ce vă vor încânta şi delecta, pentru a păstra obiceiurile şi pentru a duce povestea mai departe.

Accesaţi cu încredere catalogul nostru online, despre această carte la următoarea legătură: http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+7051c2a2c0a8011471f48cd6014336c3&operator=OR&_open=1

Este felul nostru al bibliotecarilor de a vă spune Sărbători fericite prin carte. Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

aprilie 19th, 2021 Fără comentarii

În Săptămâna Naţională a Bibliotecilor (19-25.04.2021), vă propunem o carte pe acest subiect: The Library: a world history de James W. P. Campbell, fotografii de Will Pryce (Londra, Thames and Hudson, 2020. 328 p.), ce se poate împrumuta de la secţia engleză.

O bibliotecă este nu numai o colecţie de cărţi, ci şi clădirea care le adăposteşte. Variate şi inventive precum volumele pe care le deţin, asemenea clădiri pot fi mult mai mult decât rafturile întunecate şi prăfuite, cu poveşti misterioase, din subsolul lor. De la marele dom al Bibliotecii Congresului la faţada albă a Bibliotecii Seinäjoki din Finlanda ori la ruinele antice ale Bibliotecii din Pergamon (azi în Turcia), arhitectura unei biblioteci ester simbolul epocii ei, a bunăstării constructorilor, educaţiei şi culturii lor.

Istoricul de artă şi arhitectură, James Campbell şi fotograful Will Pryce au călătorit pe glob, vizitând şi documentând peste 80 de biblioteci care ilustrează diferite concepţii de a le gândi şi proiecta. Rezultatul călătoriilor lor, cartea The Library: a world history, este unul dintre primele volume de istoria arhitecturii bibliotecilor din lume, într-o formă comprimată, de la antica Mesopotamie la China modernă, de la începutul scrierii până azi.
Aşa cum dezvăluie fotografiile, fiecare epocă din istoria culturii a reinventat biblioteca, reflectând priorităţile şi preocupările ei şi oglindind civilizaţia însăşi. Textul lui Campbell relatează istoria acestor biblioteci, în timp ce fotografiile lui Pryce surprind viu structura şi atmosfera fiecărei clădiri. Împreună au produs o carte de referinţă atât pentru cititori, cât şi pentru pasionaţii arhitecturii.

Consultă cu încredere catalogul nostru online pentru detalii – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+0593cc27c0a8011471f48cd603467d31&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

aprilie 13th, 2021 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este romanul „Strada”, scris de Adrian Chivu și publicat în anul 2012 la editura Polirom. Acesta este disponibil în cadrul bibliotecii județene la sediul central și la filiala 5.

Unul dintre principalele riscuri pe care le presupune construirea unei întregi narațiuni din perspectiva unui copil sau a unui adolescent este contaminarea acesteia cu observații, exprimări, concepții, judecăți care pot trăda viziunea scriitorului adult, prejudiciind astfel autenticitatea scriiturii și întreg demersul narativ. Adrian Chivu, un scriitor care a manifestat și în alte texte o atenție deosebită față de stil și de perspectiva eului naratorial (în „Caiet de desen”, de exemplu, punctul de vedere îi aparține unui adolescent care suferă de o tulburare cognitivă), reușește cu brio să redea gândurile și observațiile lui Traian Rusu, un copil de clasa a V-a din Bucureștiul ultimilor ani ai regimului comunist, creând un stil cât se poate de primar, în absența unui termen mai potrivit – o voce ternă, uniformă, fără inflexiuni, un ton căruia îi lipsește în mod credibil maturitatea emoțională și intelectuală necesară pentru a decoda semnificația evenimentelor în care el sau cei din jurul său sunt implicați.

Structurat în 29 de capitole, fiecare constând dintr-o singură frază lipsită de semne de punctuație, romanul urmărește câteva zile din viața aparent banală a lui Traian, un copil ca toți alții care se află la vârsta primilor fiori erotici și a dezamăgirilor, a prieteniilor, a jocurilor și a ștrengăriilor și, pentru cei care au copilărit în era pre-internetului, o vârstă a oracolelor, a schimbului de timbre și a țevilor cu cornete de hârtie. Am ținut să insist pe sintagma „aparent banală” pentru că, dincolo de toate acestea, imaginația debordantă proprie copilăriei este cea care animă strada pe care locuiește eroul, reprezentând o portiță către un univers aproape mitic, unde granița dintre viață și moarte este inexistentă. Astfel, pe lângă experiențele de la școală, cozile de la magazin, acel du-te-vino amețitor la mătușa sa, casa lui Mircea, scara lui Cip și înapoi acasă, Traian este prins într-un adevărat scenariu detectivistic, fiind convins că unchiul său, plecat pentru câteva zile de acasă, a fost asasinat de mătușa sa și că, odată întors, acesta este de fapt un strigoi care caută să se răzbune pe întreg cartierul, negăsindu-și liniștea până când trupul său va fi înmormântat creștinește.

Am apreciat mult modul în care firul fantezist-polițist (o sursă majoră de situații comice) se împletește cu secvențe, aluzii, frânturi de conversații (câteva exemple concrete: pene de curent, cozi interminabile la alimentări și penuria alimentară, problema avortului, zvonurile despre iradierea celor care traversează hotarele statului etc.) peste care protagonistul trece rapid cu vederea, dar care cititorului îi trezesc azi un gust amar, dureroase și sumbre mărturii ale unei epoci pe care numai acea dulce narcoză care este copilăria le poate voala.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,