Arhivă

Arhivă pentru ‘Cultura’ Categoria

Expoziția Liviu Rebreanu la 135 de ani de la naștere

noiembrie 13th, 2020 Fără comentarii

Prozatorul s-a născut la 27 noiembrie 1885 la Târlișua, Bistrița Năsăud, aflată la vremea respectivă sub dominație austro-ungară; a murit la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, jud. Muscel (Muntenia).
STUDII : Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, 2 clase; Gimnaziul Evanghelic din Bistrița, 3 clase; Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, NV Ungariei, 3 clase; Academia Militară ”Ludoviceum”.
A servit ca sublocotenent în armata austro-ungară; a lucrat ca funcționar la primăria din Vărarea (BN); a fost gazetar, ajutor de notar; de asemenea, a fost numit de 2 ori director al Teatrului Național din București (1929, 1941). Pentru o scurtă perioadă, ianuarie-august 1910, a fost prizonier în 2 închisori, Văcărești și Gyula, în urma unei cereri de extrădare formulate de guvernul de la Budapesta; într-un memoriu adresat autorităților române în mai 1910, Rebreanu a menționat că adevăratul motiv al cererii de extrădare ar fi fost activitatea sa publicistică desfășurată în slujba ”românilor de peste munți”.
ACTIVITATEA LITERARĂ :
 Nuvele : Proștii, Catastrofa, Norocul, Cuibul visurilor, Cântecul lebedei, Ițic Ștrul dezertor
 Romane sociale : Ion, Crăișorul, Răscoala, Gorila
 Romane psihologice : Pădurea spânzuraților, Adam și Eva, Ciuleandra, Jar
 Romane polițiste : Amândoi
 Teatru : Cadrilul, Plicul, Apostolii
 Note de călătorie
 Jurnal intim

Mai multe dintre operele prozatorului au fost ecranizate de-a lungul timpului : Pădurea spânzuraților, 1964; Răscoala, 1965; Ion : Blestemul pământului. Blestemul iubirii, 1979; Ciuleandra, 1984.
Case memoriale Liviu Rebreanu : Casa Memorială Maieru, BN, înființată în 1959 și renovată în 2000 cu sprijinul financiar al Ministerului Educației; Casa Memorială Liviu și Fanny Rebreanu din București, inaugurată în 1995 în apartamentul cumpărat de scriitor în 1934 pentru fiica sa, Puia-Florica și donat de aceasta; Casa Memorială Liviu Rebreanu din Valea Mare, înființată în 1969, casă care a aparținut scriitorului din 1930 până la moartea sa, în 1944.
Rebreanu în cultura populară : anual, la Aiud, se desfășoară Zilele Culturale ”Liviu Rebreanu”; tot anual, la Bistrița are loc Festivalul Național de Teatru ”Liviu Rebreanu”. Mai multe instituții din țară au primit numele scriitorului : Biblioteca ”Liviu Rebreanu” din București; Sala ”Liviu Rebreanu” din cadrul Teatrului Național ”I.L. Caragiale”; Centrul Cultural și Biblioteca ”Liviu Rebreanu” din Aiud; localitatea ”Liviu Rebreanu”, jud. Bistrița Năsăud etc.

Expoziția este concepută și organizată de colega noastră, Ioana Popa Răduțoiu, Secția de împrumut a bibliotecii.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Premiul Monica Andriesei pentru merite în activitatea de bibliotecă 2020

noiembrie 12th, 2020 Fără comentarii

Laudatio

Am ales anul acesta să decernăm premiul doamnei Gabriela Șerban, bibliotecar și manager la Biblioteca Orășeanească “Tata Oancea” Bocșa, județul Caraș Severin. Motivele sunt numeroase și țin mai ales de faptul că Gabriela Șerban a reușit să devină o persoană resursă și o sursă de inspirație pentru cei din jur, influențând și modelând comunitatea în care trăiește și lucrează.

Absolventă de biblioteconomie la Facultatea de Litere a Universității București în 1994, Gabriela Șerban este dinamică și implicată. Bună cunoscătoare a comunității locale, a gândit și conceput programe pentru nevoile ei, adresându-se tuturor vârstelor. A inițiat și conduce revista “Bocșa culturală” și proiectul editorial Bocșa – istorie și cultură. Apreciem în mod deosebit contribuția la cunoașterea istoriei locale și stimularea creativității prin felurite concursuri, care au devenit repere permanente.

Extrem de muncitoare, atentă și profesionistă, izbutește anual să mobilizeze resursele locale, să inspire și să atragă oamenii, motivându-i și capacitându-i să facă tot mai mult și mai bine. Cu calități evidente de lidership, este persoana care inspiră pe alții și coagulează o comunitate în jurul bibliotecii, devenită punctul central al acesteia. Știe să descopere oportunități și participă la inițiative, transformând fiecare prilej în ocazii de excelență, de învățare și de perfecționare continuă. Om al cărții, este un suporter înfocat al lecturii și scrisului, cu credința că în educație și cultură se află soluția dezvoltării individuale și comunitare. Autoare, redactor, editor, este o jurnalistă care se manifestă plenar în publicistica culturală a zonei. În felul acesta, a creat și creează permanent legături, construind și crescând comunitatea cititorilor din Bocșa.

Pentru toate aceste competențe și pentru activitatea merituoasă în biblioteca orașului Bocșa, juriul a selectat-o pentru acordarea Premiului Monica Andriesei, considerând-o cel mai potrivit candidat la această distincție destinată biblioteconomiei românești.

Juriul

Paula Zimbrean, din partea familiei
Daniel Nazare, director Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov
Claudia Popescu, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov
Ruxandra Nazare, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov

Despre premiu: Din 2016 a fost instituit acest premiu prin donația și susținerea generoasă a Paulei Zimbrean, fiica Monicăi Andriesei, în memoria mamei sale. A fost acordat Bibliotecii publice din comuna Stelnica, județul Ialomița (bibliotecară Ionela Șerban, 2016), Bibliotecii publice din comuna Bărbătești, județul Gorj (bibliotecară Ioana Roșu, 2017), Bibliotecii publice din Cotnari, județul Iași (bibliotecar Dorin Cozan, 2018) și Bibliotecii Județene “Marin Preda” Alexandria, județul Teleorman (2020.

Despre Monica Andriesei: MONICA ANDRIESEI (1948-2014) a fost o devotată bibliotecară la Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, unde şi-a început activitatea în anul 1972, la secţia de împrumut carte pentru adulţi. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română, Universitatea Bucureşti, a urmat cursul de biblioteconomie, sub îndrumarea profesorului Dan Simonescu, un slujitor dedicat al bibliotecilor româneşti, cel ce i-a fost model şi ghid în profesie. La Braşov, a lucrat pentru carte, lectură, bibliotecă şi oameni, ajungând să conducă secţia de împrumut carte (1996, 2001-2006) şi chiar directoare adjunctă de specialitate a bibliotecii (1997-2001). În această calitate, a contribuit la modernizarea bibliotecii, a iniţiat şi coordonat informatizarea completă a secţiei de împrumut, încheiată în 1998, a gestionat cu tact şi fermitate în acelaşi timp acest serviciu dificil, cu un volum mare de muncă şi interacţiune directă cu cititorii, a format tineri bibliotecari, fiind un model de competenţă, bună comunicare, ambiţie şi tenacitate. Pasionată de artă, din 1998 a organizat expoziţii de artă în bibliotecă, în Galeria de pe scară, stimulând pe artiştii braşoveni. A contribuit decisiv la îmbogăţirea colecţiei de artă a bibliotecii pe care a descris-o în albumul Pinacoteca (două ediţii, 2006 şi 2008), în colaborare. Cu talent şi multă muncă, a devenit un artist iconar, exersând pictura pe sticlă şi expunând în expoziţii de grup, dar şi personale. La începutul lui 2006 se pensiona de la bibliotecă, dar a continuat să fie activă în domeniul culturii şi al cărţilor, la Muzeul Civilizaţiei Urbane şi la librăria Okian din Braşov. La 7 august 2014, s-a stins din viaţă, lăsând în urmă amintirea unui om pentru care cartea, cititul şi cultura erau un crez şi un stil de viaţă. Pentru cei lăsați în urmă, Monica Andriesei a rămas un model de bibliotecar şi o persoană deschisă şi generoasă.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 10th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de carte de astăzi este volumul Sărbătoarea continuă, de Ernest Hemingway.

Publicat postum de către soția sa în 1964 și republicat în 2009 într-o ediție care urmărește cu mai mare fidelitate manuscrisele autorului, „Sărbătoarea continuă” reprezintă o fereastră către anii de ucenicie literară a lui Hemingway la începutul perioadei interbelice în Paris și totodată o imagine-document a scenei culturale franceze și a comunității de artiști americani și europeni expatriați, comunitate prin operele căreia avea să se contureze și să ia amploare curentul modernist în domeniul artelor. Scris în ultimii ani de viață ai autorului, într-o perioadă în care sănătatea fizică și psihică a acestuia se dezintegra într-un ritm din ce în ce mai alarmant, pe fondul a numeroase accidente neobișnuite și a unui tratament cu electroșocuri pentru mai multe episoade depresive și închipuiri paranoice, care a avut ca efect secundar declanșarea unei disfuncții cognitive cu impact nimicitor asupra creativității sale, volumul lasă impresia unei încercări a autorului de a se elibera de marasmul existențial în ghearele căruia se afla captiv prin intermediul scrierii de tip confesional și comemorativ.

Structurat în 20 de schițe ce pot fi citite independent, neordonate în sens cronologic, prefațate de afirmația conform căreia cartea poate fi citită atât ca ficțiune, cât și ca adevăr – cititorul fiind invitat să adopte oricare dintre aceste perspective –, volumul este remarcabil prin lumina inedită pe care scriitura o aruncă asupra personalității lui Hemingway și asupra bucătăriei sale interne. Asociat în mod tradițional cu idealurile de onoare, bravură, disciplină, masculinitate extremă, rezistență și înarmat cu o atitudine stoică în fața morții, eroul hemingwayan confruntă asperitățile destinului fără a-și dezvălui vreodată sentimentele sau temerile, evită să dea prilejul insinuării oricărei drame – de aici și scrisul laconic, chiar monoton, ce respinge cu desăvârșire podoabele literare, descrierile ample, construcții logoreice istovitoare, pledând în schimb pentru o limpezime lingvistică aptă să sugereze tensiunea din spatele cuvintelor, și nu să o dezvăluie în mod fățiș. Deși Hemingway nu renunță în memoriile sale la scriitura pentru care a devenit celebru, ceea ce este surprinzător este faptul că, spre deosebire de eroii săi – și în ciuda propriei sale imagini încărcate de machism –, autorul nu se ferește să-și mărturisească fragilitatea, să își înfrunte deciziile luate în tinerețe (în acest sens, pasajele în care se mustră pentru modul în care a spulberat armonia primei sale căsnicii reprezintă un moment neobișnuit de intim pentru un bărbat care a evitat întotdeauna să-și facă cunoscute sentimentele) și, în general, să deconstruiască mitul propriei sale persoane.

Așa cum menționasem mai devreme, planul intim-confesiv este dublat de portretele dedicate mai multor membri ai „Generației pierdute” – generație botezată, după cum putem afla chiar din volumul lui Hemingway, de scriitoarea Gertrude Stein, care a preluat sintagma de la un mecanic auto francez –, cele mai multe dintre acestea fiind deloc măgulitoare. E greu de imaginat de ce Hemingway a ales să includă în volumul său atâtea pagini caustice, care trădează o intensă amărăciune, însă cert este că în aceste secțiuni rezidă totodată și nucleul comic al volumului: capitolele dedicate relației sale cu F. Scott Fitzgerald, cu ale sale complexe și apucături ipohondrice, reprezintă un adevărat tur de forță umoristic, plin de savoare (nu de același tratament are parte soția acestuia, Zelda, însă, Hemingway considerând că aceasta a stat la baza declinului lui Fitzgerald). Pe lângă Fitzgerald, cititorul se poate delecta cu portretele unora ca Ezra Pound (cel mai apropiat prieten al lui Hemingway din acea perioadă), James Joyce, Sylvia Beach, Alice B. Toklas, Ford Madox Ford sau Wyndham Lewis. Personajul central în carte nu este însă nici naratorul, nici soția sa, Hadley (căreia îi creează, aproape exclusiv prin dialog, o imagine idealizată, angelică, modelată de dragoste profundă, nostalgie, dor și regret), și nici altul dintre numeroasele personaje care o populează, ci Parisul însuși, cu cafenelele și restaurantele sale emblematice, hipodroame, străduțe labirintice, locuințe deopotrivă modeste și extravagante, galerii de artă unde artiștii înfometați își pot ascuți simțurile critice prin contemplarea picturilor cu stomacul gol (cel mai bun stimulent, așa cum aflăm de la Hemingway), Parisul interbelic ce a găzduit și inspirat atâția intelectuali și artiști care au transformat lumea prin creațiile lor.

Romanul a fost publicat în 2008 la editura Polirom, în traducerea lui Ionuț Chiva, și poate fi împrumutat de la sediul central, filialele 2, 3 și 5.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 9th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii este Robin Williams – biografie de Dave Itzkoff (București, Victoria Books, 2019, 735 pagini).

De la stilul său rapid de stand-up la rolul de debut din Mork & Mindy și la impresionanta interpretare din Good Will Hunting, pentru care a câștigat Premiul Oscar, Robin Williams a fost un actor unic și un comedian inovator. Uneori părea să fie posedat, perorând despre cultură, politică și revelaţii personale cu o intensitate și o agerime uluitoare și trecând cu repeziciune de la un personaj la altul.

Însă așa cum ne arată Dave Itzkoff în această biografie revelatoare, geniul lui Robin Williams masca un nucleu profund de emoţii conflictuale și de îndoieli de sine. În numerele sale de comedie și în celebrele sale filme Dead Poets Society, Good Morning, Vietnam, The Fisher King, Aladdin și Mrs. Doubtfire, Robin Williams și-a exprimat nelimitatul talent de improvizaţie, dând viaţă personajelor și recurgând la umor pentru a scoate la iveală adevăruri mai profunde.

Itzkoff ne mai arată și cât de mult s-a luptat Robin cu dependenţa, depresia și, la finalul vieţii, cu acea boală invalidantă, care l-a afectat în moduri rămase necunoscute fanilor săi. Bazată pe mai mult de o sută de interviuri originale cu membri ai familiei, prieteni și colegi, precum și pe o cercetare atentă a arhivelor, cartea este o perspectivă nouă și originală asupra unui actor a cărui activitate a atins coarda sensibilă a unui număr colosal de oameni.

“Această carte bine scrisă, pe care n-o poţi lăsa din mână, este biografia definitivă a geniului care a fost Robin Williams. Viaţa sa redefinește suișurile și coborâșurile visului american.” — Steve Martin

“Dave Itzkoff reușește să separe omul Robin Williams de mitul creat în jurul său, ajutându-ne să înţelegem de ce am fost fascinaţi și de unul, și de celălalt. Este o carte despre realităţile și suferinţele din lumea comediei și despre preţul pe care îl are de plătit un suflet sensibil.” — Amy Poehler

“Portretul complet al lui Robin Williams, de la înfiriparea, în copilărie, a geniului său la complexitatea morţii sale. Se poate ca Robin să fie unul dintre acei oameni pe care este imposibil să-i înţelegi până la capăt, dar această carte se apropie cât de mult se poate de o asemenea înţelegere.” — Chuck Klosterman, autorul cărţii But What if We’re Wrong?

“Pentru cineva care-și punea sufletul pe tavă, Robin Williams a fost surprinzător de evaziv. În această biografie amănunţită și plină de compasiune, Dave Itzkoff nu se ferește să ne arate nici lumina orbitoare, nici colţurile întunecate ale activităţii și vieţii lui Robin. Este o carte bine documentată și atentă la suișurile și coborâșurile unei cariere unice și îndelungate. O carte foarte emoţionantă.” — Mark Harris, autorul cărţilor Pictures at a Revolution și Five Come Back

“Nimeni dintre cei intervievaţi de Dave Itzkoff despre viaţa și cariera lui Robin Williams nu pare să fie sigur că știe cu adevărat cine a fost el și de ce a făcut toate lucrurile pe care le-a făcut, dar Itzkoff reușește să-l recreeze din bucăţi. Această carte captivantă este o imagine uluitor de completă atât a omului, cât și a actorului. Un triumf și o tragedie.” Alan Sepinwall, coautor al cărţii TV (The Book) și autorul cărţii The Revolution Was Televised.

Cartea este disponibilă la Sala de lectură și la Mediatecă, la filialele 2, 5 și 6. Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

noiembrie 3rd, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de săptămâna aceasta este volumul „Franny și Zooey”, de J. D. Salinger, alcătuit din două povestiri atât de strâns legate între ele, încât pot fi percepute ca fuzionând într-o construcție narativă de sine stătătoare (de altfel, preocuparea aproape obsesivă a lui Salinger pentru aceste două personaje și pentru ceilalți membrii ai familiei Glass este reflectată și în alte povestiri, autorul mărturisind, în mai multe interviuri, că reprezentarea literară a acestei familii fictive constituie pentru el un proiect de lungă durată și o remarcabilă sursă de bucurie). Volumul a fost publicat în 1961, la zece ani după apariția primului (și singurului) său roman, „De veghe în lanul de secară”, opera definitorie a unei întregi generații, a cărei apreciere și relevanță nu și-au pierdut nici azi din strălucire. În cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu”, volumul este disponibil, în traducerea Mihaelei Dumitrescu, atât la sediul central, cât și la filialele 3 și 5.

Nu vă lăsați decepționați atunci când vă apropiați de ceea ce pare a fi, judecând strict după dimensiunile modeste, un volumaș firav și anemic, care lasă impresia că poate fi citit dintr-o suflare, pe repede-nainte, pe post de distracție menită să facă o pauză de la activitățile cotidiene ceva mai tolerabilă. Desigur, cititorul este liber să adopte orice strategie crede de cuviință atunci când se înhamă la lectura unei cărți, însă în cazul de față brevitatea operei este mai degrabă marca unui scriitor care și-a perfecționat într-atât meșteșugul încât este capabil să concentreze semnificații multiple, teme amplu dezvoltate și personaje complex conturate fără a face risipă de cuvinte, și nu promisiunea unei lecturi facile și rapide pentru cititorul mereu presat de timp și de responsabilități.

Franny și Zooey, mezinii numeroasei și neobișnuitei familii Glass – remarcabilă prin precocitatea și inteligența excepțională a celor șapte copii, fiecare înzestrat cu abilități intelectuale intimidante, interese filosofice și religioase și preocupări artistice –, traversează fiecare câte o criză, întreținută pe de o parte de falsitatea copleșitoare pe care o resimt la toate nivelurile societății și de lipsa de sens a lumii materiale în mijlocul căreia se simt abandonați și, pe de altă parte, de povara de a fi dotați cu o minte prea strălucită, de o luciditate și reflexivitate aproape patologice, care scrutează cu o privire neiertătoare idealurile pe care se fundamentează existența tuturor celor din jurul lor, o minte complet deziluzionată de valorile profesate de sistemul educațional american, dar și de celelalte instituții sociale, precum și de conformismul sufocant încurajat de acestea. Un alt element declanșator al conflictelor interioare prin care cei doi protagoniști trec este influența, mai mult sau mai puțin benefică, a fraților mai mari, Buddy și Seymour, care au avut un rol formativ determinant în evoluția intelectuală și spirituală a mezinilor: deși aceștia s-au îngrijit cu religiozitate de formarea fraților lor mai mici, introducându-i de la o vârstă extrem de fragedă în lucrările filosofice esențiale din spiritualitatea occidentală și orientală și înoculându-i cu un sistem rațional, critic de raportare la lume, Zooey și, mai ales, Franny au dificultăți în a gestiona înțelepciunea acumulată și de a o aplica, în manieră personalizată, la propria viață. Acuitatea intelectuală a acestora a devenit atât de bulversantă, încât nu doar că nu mai sunt în stare să poarte o discuție cu altcineva fără să identifice imediat contradicțiile, erorile logice, superficialitatea și cabotinismul interlocutorilor, ci au devenit cu totul incapabili să se privească pe sine într-o manieră pozitivă.

Dacă prima nuvelă din volum are rolul de a reliefa drama spirituală pe care Franny o trăiește odată cu conștientizarea fățărniciei și a meschinăriei lumii înconjurătoare, dar și propria vanitate, alienare și neputință de a-și comunica trăirile celorlalți, cea de-a doua nuvelă ia forma unui mini-bildungsroman, în care Franny, ajutată de Zooey, învață să se purifice de sentimentele negative pe care inteligența, spiritul de observație și dezgustul față de conformismul celorlalți i le-au inspirat și să înțeleagă că soluția de a te vindeca de această repulsie și deziluzie nu constă atât în a te detașa de realitatea imediată și de a căuta evadarea într-un plan spiritual, ci de a vedea prezența sacrului în oricine și orice te înconjoară.

Lectură recomandată de Vlad Babei, voluntar pentru citit!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

noiembrie 2nd, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este un romanul Pachinko de scriitoarea coreano-americană Min Jin Lee, apărut la București, Editura Nemira, în traducere din engleză de Cristina Nan, 2019.

Patru generaţii de imigranţi coreeni înfruntă destinul în Japonia secolului XX. Povestea începe cu Sunja, care îşi dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neaşteptate. Părăsită de iubit, tânăra e salvată de bărbatul care o ia de soţie şi o duce în Japonia. Iată punctul de plecare al romanului Pachinko, o saga emoţionantă a unei familii excepţionale, exilate şi prinse în malaxorul indiferent al istoriei. Și, de asemenea, al unei reflecţii despre descoperirea propriei identităţi, despre puterea rădăcinilor adânci şi despre forţa credinţei şi a familiei.
“O poveste frumos făurită despre dragoste, pierdere, hotărâre, noroc şi perseverenţă.” (Library Journal)
“O meditaţie impresionantă despre ce sacrifică imigranţii pentru a-şi construi un cămin. Cartea aceasta confirmă locul lui Min Jin Lee printre cei mai buni romancieri ai noştri.” (Junot Diaz)
BESTSELLER New York Times, USA Today, Wall Street Journal şi Washington Post
Finalist National Book Award
Finalist Dayton Literary Peace Prize

Volumul este disponibil la secția de împrumut adulți și copii, filialele 2, 3 și 5.

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 27th, 2020 Fără comentarii

Cartea recomandată săptămâna aceasta este romanul de debut (și singurul publicat în timpul vieții sale) al lui Raymond Radiguet, „Neastâmpăr” (apărut în română și sub titlul de „Diavolul în corp”, o traducere directă a titlului original, „Le Diable au corps”), care a fost tradus de către Demostene Botez. Îl puteți împrumuta atât de la sediul central, cât și de la filialele 2, 4 și 5, fiind disponibilă și varianta originală în limba franceză, precum și traducerea în limba maghiară.

Cu toate că mă străduiesc, pe cât posibil, să abordez și, apoi, să evaluez o carte strict prin prisma relației pe care am avut-o cu textul în sine, fără a lăsa să se strecoare elemente care nu sunt imanente acestuia, îmi dau bine seama că este dificil – dacă nu imposibil – să analizezi o operă de artă în mod izolat de contextul social, cultural și istoric care a produs-o. Lucrurile se complică și mai mult atunci când unele opere literare sunt vădit sau presupus autobiografice: cât de mult mai poți aprecia opera ca produs de sine stătător, fără să fii tentat să verifici cât de bine se pliază aceasta cu viața celui care a scris-o? Atunci când granița dintre literatură și biografie este estompată, intervin de multe ori alte criterii de apreciere a textului, iar relația cu opera și cu autorul poate dobândi alte dimensiuni. Astfel, în cazul romanului lui Radiguet, mărturisesc că m-a interesat în egală măsură biografia autorului, care – și sper să fie doar o tristă aparență – aproape că eclipsează producția sa artistică.

Monsieur Bébé, așa cum îl alintau apropiații pe Raymond Radiguet, a fost un „enfant terrible” al scenei culturale pariziene de la finele Primului Război Mondial, un tânăr precoce și un scriitor promițător, deosebit de apreciat în cercurile moderniste și avangardiste ale vremii: a fost învățăcelul și amantul lui Jean Cocteau, sub îndemnul și ocrotirea căruia a scris romanul, și bun prieten cu Coco Chanel, Picasso, Hemingway și Brâncuși (cu care a plecat, pe neanunțate, timp de vreo două săptămâni, în Corsica, spre exasperarea mult prea posesivului Cocteau). Romanul a început să-l scrie pe când avea 17 ani, iar trei ani mai târziu, în 1923 – ajutat și de o campanie publicitară condusă cu abilitate de editorul său – a văzut lumina tiparului, fiind întâmpinat de șocul, stupoarea, dar și aprecierea oarecum sfioasă a publicului parizian, care a văzut în Radiguet un scriitor scandalos, dar neîndoielnic înzestrat cu o voce literară matură, bine articulată. Câteva luni mai târziu de la publicare, Radiguet avea să moară de febră tifoidă, la doar 20 de ani, privând literatura franceză de o viziune artistică unică, neobișnuit de cristalizată pentru vârsta sa.

În „Neastâmpăr”, Radiguet pornește de la o experiență personală, iar cititorului familiarizat cu amănunte din viața autorului nu îi va lua mult timp să-și dea seama ca personajul principal este un alter ego al acestuia: la vârsta de 14 ani, în timpul războiului, Radiguet a trăit o idilă alături de o femeie mai în vârstă decât el. Prin intermediul protagonistului nenumit, un tânăr de 16 ani dintr-o familie bună care se îndrăgostește de o fată mai mare cu trei ani decât el, Marta, al cărei soț este plecat pe front, Radiguet reconstituie și examinează – fără semne de afectare sau duplicitate – psihologia adolescentului zbuciumat de trezirea impulsurilor carnale, confuzia provocată de tranziția prea abruptă de la jocurile, capriciile și naivitățile copilăriei la responsabilitățile complicate și regulile terne ale lumii adulților, dar și egoismul și cruzimea îndrăgostitului pervertit de iluzia că iubirea îi permite să aibă control absolut asupra sentimentelor și acțiunilor persoanei iubite. Romanul debutează cu asumarea deschisă de protagonist a potențialelor reproșuri sau mustrări pe care cititorul i le-ar putea aduce în ceea ce privește acțiunile relatate, acesta mărturisind că pentru el și pentru toți ceilalți de vârsta lui războiul a însemnat doar o vacanță mare și nimic mai mult: tocmai această perspectivă este, după părerea mea, și punctul forte al cărții. Cu toate că dragostea dintre Marta și protagonist, caracterizată printr-o intensitate maladivă și, în ultimă instanță, printr-o pasiune obsesivă și autodistrugătoare, este evocată cu dibăcie, grație lucidității introspecției și autenticității pe care o conferă scriitura autorului de doar 17 ani, ceea ce mi s-a părut și mai fascinant în cartea lui Radiguet este tocmai această perspectivă candidă asupra urmelor adânci pe care războiul le lasă în orice societate. Chiar dacă autorul nu acordă atenție în mod explicit războiului – imaginile ororii, cu excepția unor santinele, a soldaților care vin în permisie și a unor urlete distante de tunuri, lipsesc cu desăvârșire din roman –, sunt interesante de observat transformările subtile pe care acesta le generează: în absența bărbaților, copiii caută să le substituie rolul, provocând un dezechilibru în structura socială și familială; în absența soților, soțiile sunt tulburate de singurătate și de incertitudinea și fragilitatea căsniciei lor, care poate fi oricând sfărâmată datorită calamităților de pe front. În paralel cu lumea tranșeelor, pe frontul de acasă se duc și acolo lupte, însă de altă natură: lăsați singuri, adolescenții luptă să se afirme, caută să evadeze de sub tutelajul adulților și să se răzvrătească împotriva regulilor de etichetă dominante ale societății. Astfel, nu e de mirare că apariția romanului a fost însoțită de un scandal cutremurător, ce a dus în cele din urmă și la interzicerea sa: Radiguet dezvăluie, cu surprinzătoare maturitate și spirit de observație, că echilibrul, liniștea și regenerarea fizică și psihică pe care, odată întorși acasă de pe front, soldații își imaginează ca le vor găsi acasă, împreună cu oamenii pe care au fost nevoiți să-i abandoneze, sunt doar iluzorii. Ceea ce însemna acasă înainte de război înseamnă acum altceva, ceva pe care oamenii nu sunt încă în stare să-l conștientizeze, să-l confrunte și să-l accepte.

Carte recomandată de Vlad Babei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Expoziția CULORILE ORAȘULUI

octombrie 27th, 2020 Fără comentarii

Informații despre expoziție aici.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.4/5 (7 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 20th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de carte de săptămâna aceasta este Pnin, de Vladimir Nabokov. Scris în paralel cu cel mai cunoscut roman al său, „Lolita”, și publicat în 1957, după ce capitole din roman apăruseră deja în revista The New Yorker, „Pnin” constituie încercarea lui Nabokov de a se reconcilia cu statutul său de expatriat, înfățișând – cu ironie suavă, nostalgie, dar și cu o melancolie asfixiantă ce subjugă tonul adesea ludic și stăruie chiar și în subtextul pasajelor descriind caraghioslâcurile generate de inadaptarea personajului titular – atât universul tangibil, cât și pe cel interior, psihologic al exilului rusesc.

Profesorul Timofei Pnin este întruchiparea intelectualului incapabil să se adapteze exigențelor vieții moderne, o figură caricaturală ce pare mai curând incongruentă cu traiul colectiv, handicap exacerbat de despărțirea sa forțată de patria mamă, de peregrinările sale ulterioare prin Europa și, în fine, de întâlnirea sa cu America, unde speră să poată aduce cu sine și răspândi ceva din cultura țării sale. La Colegiul Waindell, în cadrul căreia predă rusa grație intervenției șefului catedrei de germanistică, Pnin este ținta persiflării personalului academic, mai ales datorită englezei sale șubrede, care reprezintă prima barieră în calea asimilării sale de către cultura americană; apoi, profesorul Pnin întâmpină în mod constant dificultăți în decodarea acesteia: fie că este vorba de reclamele americane, de glumele și bârfele celorlalți profesori sau de confuzia ivită la un magazin atunci când cere o minge de fotbal pentru fiul său, iar vânzătorul îi oferă, în mod instinctiv, o minge de rugby, statutul de outsider al lui Pnin scânteiază neobosit, fiind imposibil de mascat sau suprimat. Distanța pe care o impune prezența neobișnuită a lui Pnin celorlalți cu care intră în contact intervine, prin tehnica narativă adoptată, și în raportarea cititorului față de acesta: exotismul protagonistului este accentuat prin faptul că nu avem niciodată acces direct la adevăratele trăiri și gânduri ale acestuia – viața sa intimă este redată prin prisma imaginației naratorului necreditabil, Vladimir Nabokov însuși, care mărturisește că îl cunoaște pe Pnin încă din tinerețe și care apare la un moment dat în roman, deturnând acțiunea. Cu toate acestea, în mod paradoxal, aura stranie cu care naratorul îl înconjoară pe Pnin, transformându-l adesea într-un trist bufon, într-o făptură bizară care pare a popula un univers alternativ, ni-l face în cele din urmă mai autentic și mai aproape de realitate decât orice alt personaj din roman (în treacăt fie spus, deși are doar 200 de pagini, Nabokov include în roman peste 300 de nume de persoane!). De asemenea, merită precizat că romanul poate fi citit și într-o cheie (cvasi)autobiografică: prin intermediul structurii romanești ingenioase, redată printr-un discurs metaficțional și parodic, Nabokov își camuflează propria experiență de emigrant în America. La fel ca Pnin, Nabokov părăsește Rusia în urma revoluției bolșevice din octombrie 1917, trăiește o perioadă în Berlin și după în Paris, iar în 1940 părăsește Franța pe fondul invaziei naziste și se stabilește în SUA, unde va preda literatură comparată și rusă. Atât Pnin, cât și Nabokov și-au pierdut persoane dragi în lagărele de concentrare naziste: Pnin o pierde pe Mira, prima sa dragoste, în timp ce Nabokov își pierde fratele. Chiar dacă tranziția lui Nabokov spre viața americană a fost una mult mai armonioasă, acesta fiind un vorbitor remarcabil de limba engleză (iar stilul melifluu, aproape muzical, cu fraze complicate, bogate, construite cu un rafinament aparte sunt o dovadă clară a măiestriei sale lingvistice), autorul împărtășește cu propriul său personaj dorul nestăvilit pentru țara de baștină, iar frecventele căderi în visare ale protagonistului – singurele momente care-i permit acestuia să se refugieze de țara imposibil de înțeles în mijlocul căreia se află și să reexploreze, pe cale mentală, tărâmul copilăriei, al paradisului pierdut – reflectă, cu siguranță, încercarea personală a lui Nabokov de a recupera, prin intermediul terapeutic al ficțiunii, o parte din trăirile tinereții.

Roman academic, al jocurilor de cuvinte, al glumelor și aluziilor erudite, ce reflectă cu ironie spumoasă intrigile la nivelul angajaților universității, roman-cronică a experienței dureroase a emigrantului nevoit să o ia de la capăt într-o țară pe care nu o înțelege și care-l ridiculizează și ostracizează, roman metaficțional, pe alocuri autopersiflant, al investigării propriei condiții de autor exilat și al definirii propriei identități, „Pnin”, pe nedrept umbrit de succesul „Lolitei”, se numără, fără doar și poate, printre pietrele de temelie ale literaturii secolului XX.

Cartea a fost retipărită anul acesta la editura Polirom, în traducerea Monei Antohi, și poate fi împrumutată de la sediul central și de la toate filialele bibliotecii.

A recomandat Vlad Babei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 19th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii la Biblioteca Județeană Brașov este volumul Cum să nu ucizi plantele de apartament: sfaturi de supraviețuire pentru floricultori începători de Veronica Peerless, traducător Elena Căpușan (Oradea, Editura Casa, 2019).

Cartea, apărută în condiţii grafice deosebite, cu ilustraţii color de Debbie Maizels, se adresează floricultorilor începători prezentând îngrijirea a 119 plante de apartament diferite. Câţi dintre noi nu am asistat neputicioşi la moartea plantei primite în dar de la cineva drag sau achiziţionată, pur şi simplu, pentru că ne-a plăcut? Cartea Veronicăi Peerless ne vine în ajutor explicându-ne, pas cu pas, la ce trebuie să fim atenţi la achiziţionarea unei plante în ghiveci, şi ce avem de făcut după ce am adus-o acasă. Cum udăm planta? Cum îi găsim locul potrivit în funcţie de nevoile ei? De ce se îngălbenesc frunzele? Ce ai de făcut dacă ai observat că planta ţi-e infestată cu dăunători? La toate aceste întrebări şi la multe altele vei afla răspunsurile pertinente, scurte, la obiect, lecturând cartea.

Biblioteca Județeană Brașov deține titlul în trei exemplare, la Secția de Împrumut, filialele 5 și 6. Lectură recomandată de bibliotecar! Vă așteptăm cu drag!

Consultați cu încredere catalogul nostru online – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,