Arhivă

Arhivă pentru ‘Cultura’ Categoria

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 27th, 2020 Fără comentarii

Cartea recomandată săptămâna aceasta este romanul de debut (și singurul publicat în timpul vieții sale) al lui Raymond Radiguet, „Neastâmpăr” (apărut în română și sub titlul de „Diavolul în corp”, o traducere directă a titlului original, „Le Diable au corps”), care a fost tradus de către Demostene Botez. Îl puteți împrumuta atât de la sediul central, cât și de la filialele 2, 4 și 5, fiind disponibilă și varianta originală în limba franceză, precum și traducerea în limba maghiară.

Cu toate că mă străduiesc, pe cât posibil, să abordez și, apoi, să evaluez o carte strict prin prisma relației pe care am avut-o cu textul în sine, fără a lăsa să se strecoare elemente care nu sunt imanente acestuia, îmi dau bine seama că este dificil – dacă nu imposibil – să analizezi o operă de artă în mod izolat de contextul social, cultural și istoric care a produs-o. Lucrurile se complică și mai mult atunci când unele opere literare sunt vădit sau presupus autobiografice: cât de mult mai poți aprecia opera ca produs de sine stătător, fără să fii tentat să verifici cât de bine se pliază aceasta cu viața celui care a scris-o? Atunci când granița dintre literatură și biografie este estompată, intervin de multe ori alte criterii de apreciere a textului, iar relația cu opera și cu autorul poate dobândi alte dimensiuni. Astfel, în cazul romanului lui Radiguet, mărturisesc că m-a interesat în egală măsură biografia autorului, care – și sper să fie doar o tristă aparență – aproape că eclipsează producția sa artistică.

Monsieur Bébé, așa cum îl alintau apropiații pe Raymond Radiguet, a fost un „enfant terrible” al scenei culturale pariziene de la finele Primului Război Mondial, un tânăr precoce și un scriitor promițător, deosebit de apreciat în cercurile moderniste și avangardiste ale vremii: a fost învățăcelul și amantul lui Jean Cocteau, sub îndemnul și ocrotirea căruia a scris romanul, și bun prieten cu Coco Chanel, Picasso, Hemingway și Brâncuși (cu care a plecat, pe neanunțate, timp de vreo două săptămâni, în Corsica, spre exasperarea mult prea posesivului Cocteau). Romanul a început să-l scrie pe când avea 17 ani, iar trei ani mai târziu, în 1923 – ajutat și de o campanie publicitară condusă cu abilitate de editorul său – a văzut lumina tiparului, fiind întâmpinat de șocul, stupoarea, dar și aprecierea oarecum sfioasă a publicului parizian, care a văzut în Radiguet un scriitor scandalos, dar neîndoielnic înzestrat cu o voce literară matură, bine articulată. Câteva luni mai târziu de la publicare, Radiguet avea să moară de febră tifoidă, la doar 20 de ani, privând literatura franceză de o viziune artistică unică, neobișnuit de cristalizată pentru vârsta sa.

În „Neastâmpăr”, Radiguet pornește de la o experiență personală, iar cititorului familiarizat cu amănunte din viața autorului nu îi va lua mult timp să-și dea seama ca personajul principal este un alter ego al acestuia: la vârsta de 14 ani, în timpul războiului, Radiguet a trăit o idilă alături de o femeie mai în vârstă decât el. Prin intermediul protagonistului nenumit, un tânăr de 16 ani dintr-o familie bună care se îndrăgostește de o fată mai mare cu trei ani decât el, Marta, al cărei soț este plecat pe front, Radiguet reconstituie și examinează – fără semne de afectare sau duplicitate – psihologia adolescentului zbuciumat de trezirea impulsurilor carnale, confuzia provocată de tranziția prea abruptă de la jocurile, capriciile și naivitățile copilăriei la responsabilitățile complicate și regulile terne ale lumii adulților, dar și egoismul și cruzimea îndrăgostitului pervertit de iluzia că iubirea îi permite să aibă control absolut asupra sentimentelor și acțiunilor persoanei iubite. Romanul debutează cu asumarea deschisă de protagonist a potențialelor reproșuri sau mustrări pe care cititorul i le-ar putea aduce în ceea ce privește acțiunile relatate, acesta mărturisind că pentru el și pentru toți ceilalți de vârsta lui războiul a însemnat doar o vacanță mare și nimic mai mult: tocmai această perspectivă este, după părerea mea, și punctul forte al cărții. Cu toate că dragostea dintre Marta și protagonist, caracterizată printr-o intensitate maladivă și, în ultimă instanță, printr-o pasiune obsesivă și autodistrugătoare, este evocată cu dibăcie, grație lucidității introspecției și autenticității pe care o conferă scriitura autorului de doar 17 ani, ceea ce mi s-a părut și mai fascinant în cartea lui Radiguet este tocmai această perspectivă candidă asupra urmelor adânci pe care războiul le lasă în orice societate. Chiar dacă autorul nu acordă atenție în mod explicit războiului – imaginile ororii, cu excepția unor santinele, a soldaților care vin în permisie și a unor urlete distante de tunuri, lipsesc cu desăvârșire din roman –, sunt interesante de observat transformările subtile pe care acesta le generează: în absența bărbaților, copiii caută să le substituie rolul, provocând un dezechilibru în structura socială și familială; în absența soților, soțiile sunt tulburate de singurătate și de incertitudinea și fragilitatea căsniciei lor, care poate fi oricând sfărâmată datorită calamităților de pe front. În paralel cu lumea tranșeelor, pe frontul de acasă se duc și acolo lupte, însă de altă natură: lăsați singuri, adolescenții luptă să se afirme, caută să evadeze de sub tutelajul adulților și să se răzvrătească împotriva regulilor de etichetă dominante ale societății. Astfel, nu e de mirare că apariția romanului a fost însoțită de un scandal cutremurător, ce a dus în cele din urmă și la interzicerea sa: Radiguet dezvăluie, cu surprinzătoare maturitate și spirit de observație, că echilibrul, liniștea și regenerarea fizică și psihică pe care, odată întorși acasă de pe front, soldații își imaginează ca le vor găsi acasă, împreună cu oamenii pe care au fost nevoiți să-i abandoneze, sunt doar iluzorii. Ceea ce însemna acasă înainte de război înseamnă acum altceva, ceva pe care oamenii nu sunt încă în stare să-l conștientizeze, să-l confrunte și să-l accepte.

Carte recomandată de Vlad Babei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Expoziția CULORILE ORAȘULUI

octombrie 27th, 2020 Fără comentarii

Informații despre expoziție aici.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.2/5 (5 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 20th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea de carte de săptămâna aceasta este Pnin, de Vladimir Nabokov. Scris în paralel cu cel mai cunoscut roman al său, „Lolita”, și publicat în 1957, după ce capitole din roman apăruseră deja în revista The New Yorker, „Pnin” constituie încercarea lui Nabokov de a se reconcilia cu statutul său de expatriat, înfățișând – cu ironie suavă, nostalgie, dar și cu o melancolie asfixiantă ce subjugă tonul adesea ludic și stăruie chiar și în subtextul pasajelor descriind caraghioslâcurile generate de inadaptarea personajului titular – atât universul tangibil, cât și pe cel interior, psihologic al exilului rusesc.

Profesorul Timofei Pnin este întruchiparea intelectualului incapabil să se adapteze exigențelor vieții moderne, o figură caricaturală ce pare mai curând incongruentă cu traiul colectiv, handicap exacerbat de despărțirea sa forțată de patria mamă, de peregrinările sale ulterioare prin Europa și, în fine, de întâlnirea sa cu America, unde speră să poată aduce cu sine și răspândi ceva din cultura țării sale. La Colegiul Waindell, în cadrul căreia predă rusa grație intervenției șefului catedrei de germanistică, Pnin este ținta persiflării personalului academic, mai ales datorită englezei sale șubrede, care reprezintă prima barieră în calea asimilării sale de către cultura americană; apoi, profesorul Pnin întâmpină în mod constant dificultăți în decodarea acesteia: fie că este vorba de reclamele americane, de glumele și bârfele celorlalți profesori sau de confuzia ivită la un magazin atunci când cere o minge de fotbal pentru fiul său, iar vânzătorul îi oferă, în mod instinctiv, o minge de rugby, statutul de outsider al lui Pnin scânteiază neobosit, fiind imposibil de mascat sau suprimat. Distanța pe care o impune prezența neobișnuită a lui Pnin celorlalți cu care intră în contact intervine, prin tehnica narativă adoptată, și în raportarea cititorului față de acesta: exotismul protagonistului este accentuat prin faptul că nu avem niciodată acces direct la adevăratele trăiri și gânduri ale acestuia – viața sa intimă este redată prin prisma imaginației naratorului necreditabil, Vladimir Nabokov însuși, care mărturisește că îl cunoaște pe Pnin încă din tinerețe și care apare la un moment dat în roman, deturnând acțiunea. Cu toate acestea, în mod paradoxal, aura stranie cu care naratorul îl înconjoară pe Pnin, transformându-l adesea într-un trist bufon, într-o făptură bizară care pare a popula un univers alternativ, ni-l face în cele din urmă mai autentic și mai aproape de realitate decât orice alt personaj din roman (în treacăt fie spus, deși are doar 200 de pagini, Nabokov include în roman peste 300 de nume de persoane!). De asemenea, merită precizat că romanul poate fi citit și într-o cheie (cvasi)autobiografică: prin intermediul structurii romanești ingenioase, redată printr-un discurs metaficțional și parodic, Nabokov își camuflează propria experiență de emigrant în America. La fel ca Pnin, Nabokov părăsește Rusia în urma revoluției bolșevice din octombrie 1917, trăiește o perioadă în Berlin și după în Paris, iar în 1940 părăsește Franța pe fondul invaziei naziste și se stabilește în SUA, unde va preda literatură comparată și rusă. Atât Pnin, cât și Nabokov și-au pierdut persoane dragi în lagărele de concentrare naziste: Pnin o pierde pe Mira, prima sa dragoste, în timp ce Nabokov își pierde fratele. Chiar dacă tranziția lui Nabokov spre viața americană a fost una mult mai armonioasă, acesta fiind un vorbitor remarcabil de limba engleză (iar stilul melifluu, aproape muzical, cu fraze complicate, bogate, construite cu un rafinament aparte sunt o dovadă clară a măiestriei sale lingvistice), autorul împărtășește cu propriul său personaj dorul nestăvilit pentru țara de baștină, iar frecventele căderi în visare ale protagonistului – singurele momente care-i permit acestuia să se refugieze de țara imposibil de înțeles în mijlocul căreia se află și să reexploreze, pe cale mentală, tărâmul copilăriei, al paradisului pierdut – reflectă, cu siguranță, încercarea personală a lui Nabokov de a recupera, prin intermediul terapeutic al ficțiunii, o parte din trăirile tinereții.

Roman academic, al jocurilor de cuvinte, al glumelor și aluziilor erudite, ce reflectă cu ironie spumoasă intrigile la nivelul angajaților universității, roman-cronică a experienței dureroase a emigrantului nevoit să o ia de la capăt într-o țară pe care nu o înțelege și care-l ridiculizează și ostracizează, roman metaficțional, pe alocuri autopersiflant, al investigării propriei condiții de autor exilat și al definirii propriei identități, „Pnin”, pe nedrept umbrit de succesul „Lolitei”, se numără, fără doar și poate, printre pietrele de temelie ale literaturii secolului XX.

Cartea a fost retipărită anul acesta la editura Polirom, în traducerea Monei Antohi, și poate fi împrumutată de la sediul central și de la toate filialele bibliotecii.

A recomandat Vlad Babei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 19th, 2020 Fără comentarii

Cartea săptămânii la Biblioteca Județeană Brașov este volumul Cum să nu ucizi plantele de apartament: sfaturi de supraviețuire pentru floricultori începători de Veronica Peerless, traducător Elena Căpușan (Oradea, Editura Casa, 2019).

Cartea, apărută în condiţii grafice deosebite, cu ilustraţii color de Debbie Maizels, se adresează floricultorilor începători prezentând îngrijirea a 119 plante de apartament diferite. Câţi dintre noi nu am asistat neputicioşi la moartea plantei primite în dar de la cineva drag sau achiziţionată, pur şi simplu, pentru că ne-a plăcut? Cartea Veronicăi Peerless ne vine în ajutor explicându-ne, pas cu pas, la ce trebuie să fim atenţi la achiziţionarea unei plante în ghiveci, şi ce avem de făcut după ce am adus-o acasă. Cum udăm planta? Cum îi găsim locul potrivit în funcţie de nevoile ei? De ce se îngălbenesc frunzele? Ce ai de făcut dacă ai observat că planta ţi-e infestată cu dăunători? La toate aceste întrebări şi la multe altele vei afla răspunsurile pertinente, scurte, la obiect, lecturând cartea.

Biblioteca Județeană Brașov deține titlul în trei exemplare, la Secția de Împrumut, filialele 5 și 6. Lectură recomandată de bibliotecar! Vă așteptăm cu drag!

Consultați cu încredere catalogul nostru online – http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/libraryHome.do

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 13th, 2020 Fără comentarii

Cartea pe care o recomand săptămâna aceasta este „And the Hippos Were Boiled in Their Tanks” („Și hipopotamii au fiert în bazinele lor”), care a fost scrisă în colaborare de doi dintre cei mai reprezentativi autori ai literaturii americane din secolul trecut, Jack Kerouac și William S. Burroughs. Aceasta poate fi împrumutată, în varianta originală din limba engleză, de la sediul central al bibliotecii.

La începutul anilor ‘40, climatul socio-cultural și scena literar-artistică ale Americii nu fuseseră încă martore asaltului acerb, de o forță inexorabilă, pe care tânăra generație de artiști boemi din New York – ce avea să fie identificată câțiva ani mai târziu prin numele de Generația Beat – îl pregăteau prin încercarea de a sparge tiparele consacrate de expresie și de a consolida o nouă viziune creatoare, aptă să stârnească o revoluție împotriva conformismului și a spiritului pudibond, conservator-puritan, care definea structura societății americane de atunci. Au fost nevoie de mai bine de zece ani pentru ca exponenții acestei generații – Burroughs, Ginsberg și Kerouac – să-și publice operele de debut, scuturând din temelii literatura americană și destabilizând ritualurile prozaice, valorile ipocrite și gusturile desuete ale clasei de mijloc, orbite de virusul și de promisiunile frivole ale societății de consum. Dar în 1945, când Burroughs și Kerouac au scris împreună romanul „Și hipopotamii au fiert în bazinul lor”, cercul lor intim de prieteni se strofoca să se dezmeticească dintr-un alt coșmar decât acela al decepțiilor visului american, unul mult mai intim, care a aruncat un val de panică și confuzie asupra acestora și cunoscuților lor, asupra colegilor de la Universitatea Columbia și asupra locuitorilor New York-ului, veșnic în căutare de senzațional: uciderea lui David Kammerer, în 1944, de către Lucien Carr. Acesta din urmă – chiar dacă nu a debutat niciodată în plan literar – a avut o contribuție majoră la cristalizarea Generației Beat, fiind un catalizator al acesteia, facilitând întâlnirea dintre Burroughs, Ginsberg și Kerouac și insuflându-le crezul său în necesitatea elaborării unei așa-zise „Noi Viziuni” artistice, inspirată de rebeliunea estetică și antiburgheză a poeților francezi moderniști Rimbaud și Verlaine. Uciderea lui Kammerer, prieten al acestora care dezvoltase o adevărată obsesie erotică pentru Carr, a avut efectul unei vrăji stranii, declanșându-le impulsul de a decanta această experiență strivitoare prin intermediul literaturii, probabil în speranța unei anumite exorcizări emoționale.

La insistențele lui Carr și Burroughs, romanul – care relatează aproape jurnalistic evenimentele care au condus la crimă și efectele acesteia asupra celor implicați, folosind însă nume fictive și operând foarte puține modificări asupra întâmplărilor – nu a apărut în timpul vieții lor, văzând lumina tiparului de-abia în 2008, când niciunul dintre cei implicați în această tragică întâmplare nu se mai afla în viață. Astăzi, romanul este privit mai degrabă ca un vestigiu, un fel de fotografie panoramică a vieții de zi cu zi a celor care aveau să învioreze literatura și societatea americană, înfățișând barurile pe care le frecventau, galeriile de artă, apartamentele înguste, ticsite de o perdea deasă de fum de țigară și grămezi de sticle de alcool, lumea pungașilor și heroinomanilor, a detectivilor particulari și marinarilor mereu în căutare de scandal, a străzile sordide înveninate de homofobie și misoginism, dar și a tinerilor artiști capabili să descopere beatitudinea în mizerie și să o apoteozeze prin preocupările lor literare, descărnând realitatea imediată de ipocrizie, conformism, sterilitate emoțională și spirituală și profesând o nouă viziune regeneratoare. În plus, prin capitolele care alternează între cei doi naratori – Dennison (Burroughs) și Ryko (Kerouac) – romanul oferă o fascinantă perspectivă asupra laboratorului literar al acestora, dezvăluind, in nuce, interesele lor estetice și tematice, preferința pentru fraze fruste, de o brutală franchețe, ce vor sta la baza mitralierii sistematice a moravurilor americane.

Volumul se găsește la Biblioteca Județeană Brașov, în limba engleză.

A recomandat Vlad Babei, voluntar pentru citit

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 12th, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este romanul Băieții din strada Pál de Molnár Ferenc (București, Art Group, 2019, în traducerea lui Vasile Micu, cu ilustrațiile lui Reich Károly).
Recomandat pentru vârsta de 12+ ani, volumul relatează povestea unei dispute, dincolo de care se petrece un lucru profund ce va afecta pe toți cei implicați. Două găști de copii din Budapesta pornesc un război crâncen: băieții din strada Pál, sub comanda lui Boka, își apără bucata de pământ unde se joacă, atunci când gașca condusă de Áts Feri e hotărâtă s-o cucerească. Iar lupta se complică, întrucât unul dintre oamenii de încredere ai lui Boka se dovedește a fi un trădător, aliat cu dușmanul. Se fac planuri de război, se întocmesc strategii de luptă, se confecționează muniție, iar bătălia hotărâtoare se dă într-o zi care va fi cea mai fericită, dar și cea mai tristă pentru băieții din strada Pál.

Avem cartea atât în traducerea românească recentă (2019), cât și în germană (1984) și în maghiară (2015). Biblioteca Județeană Brașov are cartea în mai multe exemplare, la filialele 1, 2, 4, 5 și 6. Consultați cu încredere catalogul online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+0541d71fc0a8011441d19cc3008b7b9a&operator=OR&_open=1

Lectură recomandată de Bibliotecar!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Expoziția unui brand

octombrie 9th, 2020 Fără comentarii

Județul Brașov este norocos de a avea un patrimoniu artistic tradițional, specific ambelor părți componente, Țara Bârsei și Făgăraș (ori Țara Oltului, cum se numea în vechime). Este vorba de icoanele pe sticlă, pictate fie in maniera școlii din Șcheii Brașovului, fie în cea a artiștilor iconari făgărășeni.

Icoanele pe sticlă au stârnit interesul și aprecierea colecționarilor, particulari sau instituții de stat. Am avut ocazia sa văd co!ectia preotului Zosim Oancea din Sibiel, care arată toate formele si culorile artei iconarilor transilvăneni. Muzeul icoanelor pe sticlă “Zosim Oancea” păstrează icoane pe sticlă în diferite stiluri și tonuri, de la rafinatele gri-uri în nuanțe verzi, așa numitele icoane sârbești, la cele create de școlile de la Nicula, Făgăraș și din Șcheii Brașovului. O vizită în Constanța mi-a dat prilejul să văd colecția impresionantă de icoane transilvănene pe sticlă de la Muzeul de Etnografie, expusă chiar la intrare, în holul și sălile de la parter și realizată în mare parte prin achiziții și unele donații. Filosofia asumată a acestui muzeu este să fie o oglindă etnografică a României mai ales în fața turiștilor străini, contribuind la cunoașterea artei și tradițiilor din România, nu numai din Dobrogea. Cu această ocazie, am văzut atunci foarte multe icoane în tradiția artistică a școlii din Șcheii Brașovului. Era prima dată când vedeam atât de multe astfel de icoane din zona mea natală, expuse la un loc, având un impact mai mare în acest fel. Dacă ajungeți în aceste locuri, recomand vizitarea muzeelor indicate.

Aceste experiențe m-au făcut să încep să caut să văd icoanele pe sticlă din Șcheii Brașovului și din Făgăraș la mine acasă. La Brașov poți vedea câteva icoane pe sticlă expuse la Muzeul Primei Școli Românești, unde descoperi specificul tehnicii din Șcheii Brașovului, cu toate că sunt puține și ar avea nevoie de restaurare. Dacă icoanele șcheiene pot fi văzute aici, în schimb, din păcate, alta este situația pentru icoanele caracteristice zonei Făgărașului, cel puțin în muzee. Nu există icoane pictate pe sticlă expuse in muzeele din județul Brașov, deși acestea păstrează colecții de patrimoniu de acest gen în depozitele lor. A fost o bucurie să descopăr două superbe icoane pictate pe fond albastru, tipic artei meșterilor făgărășeni, într-o mândră comună făgărășeană, unde împodobeau și luminau lăcașul sfânt. Fuseseră restaurate la Universitatea Națională de Arte București, grație unui proiect de restaurare a bisericii și implicării unui profesor universitar originar din localitate.

Am făcut această lungă introducere pentru a pune în context o binevenită expoziție de la Muzeul de Etnografie Brașov, care valorifică patrimoniul de icoane pictate pe sticlă din Șcheii Brașovului. În spațiul de la intrare te întâmpina o expoziție de peste 20 de icoane scheiene. De dimensiuni mari, pe fond de roșu carmin, icoanele au fost selectate cu grijă și rânduite după un principiu de ordine interioară. Conceptul și structura expoziției se dezvăluie prin atenția acordată reprezentărilor. Sărbătorile și personajele sacre, redate în icoane, ordonau universul credincioșilor după calendarul muncilor și cel bisericesc. Buna vestire, Învierea Domnului, sfinții Gheorghe, Dumitru și Nicolae marcau momentele importante ale anului, un perfect paralelism între ritmul ocupațiilor și sărbătorile creștine. Sf. Haralambie juca un rol ocrotitor important, protejând de boli, de unde prezența sa frecventă în reprezentări.

S-a renunțat inspirat la expunerea în vitrine și icoanele au parte de lumină adecvată și o prezentare potrivită. Pentru promovare s-a realizat un spider cu imagini si texte lămuritoare. Apreciem noua formulă expozițională, care valorifică spațiul îngust și ingrat, punând in lumină exponatele. Ca vizitator, ești inundat de roșu carmin, cromatica predilectă a artei iconarilor șcheieni, fond pe care se conturează cu putere scenele pictate in negru, maro și alte culori. Organizatorii au ales cu discernământ să organizeze doar o expoziție cu icoane pictate pe sticlă din Șcheii Brașovului, arătând publicului o parte din colecții. Practic, micul spațiu, mai puțin generos, dar inteligent folosit, găzduiește expoziția unui mare brand, un patrimoniu pe care merită să îl cunoaștem, să îl recunoaștem, să ni-l asumăm și să fim mândri de el. Icoanele pe sticlă pictate în tradiția școlii artistice din Șcheii Brașovului sunt cu siguranță un brand al Brașovului, cu potențial inclusiv turistic, dar nu numai. Așteptam cu nerăbdare expoziția de icoane pe sticlă făgărășene,foarte probabil în anul viitor, valorificând valoroasă colecție de icoane păstrate cu grijă în depozite. Până atunci, recomandăm călduros să vizitați această expoziție, ce se dovedește expoziția unui brand, parte din cultura, tradiția și patrimoniul nostru local. Expoziția va rămâne pe simeze toată luna octombrie.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Voluntar pentru citit – Vlad Babei recomandă

octombrie 7th, 2020 Fără comentarii

Recomandarea noastră de carte este “Neuromantul” de William Gibson. Publicat în 1984, romanul de debut al scriitorului canadian William Gibson, „Neuromantul”, reprezintă un punct de turnură în literatura SF, deplasând accentul de pe transformările exterioare, vizibile, generate de evoluția fulminantă a tehnologiei pe mutațiile interne, la nivelul structurii biologice și cognitive, pe care dezvoltarea tehnologică le aduce cu sine. Recunoscută drept cartea de căpătâi a fenomenului cyberpunk, ce propune o viziune puternic pesimistă asupra viitorului, redată prin intermediul unui univers ficțional intens erodat de hipertehnologizarea ubicuă a societății, „Neuromantul” se ferește în permanență de ispitele poetizării inovațiilor tehnico-științifice – în locul unei imagini romantice a infinitelor posibilități ale științei de a îmblânzi și transforma natura, sporind astfel calitatea vieții și anihilând erorile din codul genetic uman, Gibson ilustrează cum fuziunea dintre biologic și tehnologic duce la o condiție postumană unde reminiscențele umanității se scaldă într-o pâlpâire vagă, umbrită de transformări corporale, modificări genetice, proteze și implanturi cibernetice. În anti-utopia imaginată de Gibson, indivizii trăiesc într-o stare permanentă de sfârșeală și apatie – sistemul lor senzorial fiind răvășit de o hiperexcitabilitate cronică indusă de surplusul diverșilor stimuli (precum constelația de neoane și reclame orbitoare) ce împânzesc mega-metropolele post-apocaliptice, al căror decor este scindat între zonele high-life, ale serviciilor de lux și ale corporațiilor transcontinentale și lumea pestriță a proscrișilor societății, a cyber-criminalilor și asasinilor plătiți, a barurilor întunecate, a clinicilor-fantomă ce oferă servicii de modificare biologică și a hotelelor-capsulă mizere, construite pentru a ameliora problema suprapopulării. Filosofia de viață dominantă este hedonismul: aflați sub stăpânirea nemiloasă a unei narcoze colective ce estompează în mod constant starea de veghe a indivizilor, aceștia vânează cu disperare, ca niște toxicomani-strigoi, preparate chimice capabile să le redea, măcar pentru o scurtă durată, vigilența; alții, precum protagonistul romanului, Case, nu se simt cu adevărat în viață decât atunci când sunt conectați la cyberspațiu, o realitate virtuală, alternativă, definită de Gibson ca „o halucinație consensuală trăită zilnic de miliarde de operatori”, adică o rețea de universuri digitale, de baze de date, o matrice electronică ce anticipează Internetul din zilele noastre. Fost hacker sau, în termenii autorului, „cowboy de consolă”, Case este racolat de către o inteligență artificială spre a se infiltra în sistemul informatic al unei familii-corporație misterioase, clanul Tessier-Ashpool, pentru a dezactiva sistemele de securitate ce limitează autonomia acesteia.

Înțesat de neologisme, de jargon tehnico-științific și medical, romanul creează un efect profund de alienare, Gibson folosindu-se de acest tip de discurs pentru a-i provoca cititorului – cel puțin în primele pagini, până când acesta se familiarizează cu stilul dens și cu ritmul alert – o senzație similară cu acea confuzie și surescitare pe care supraabundența de tehnologie o declanșează în adâncul personajelor; astfel, cititorului i se cere permanent un efort de „a se cupla”, asemenea lui Case la matrice, rețelei de text ce-l poartă pe aceasta, cu o viteză halucinantă, de pe un continent pe altul și dintr-o realitate în alta. Apărut acum mai bine de treizeci de ani, romanul surprinde prin caracterul său premonitoriu, anticipând tehnologii precum Internetul și dispozitivele de realitate virtuală, și totodată înstrăinarea, izolarea și dezumanizarea pe care acestea le generează.

Cea mai recentă ediție a romanului a apărut la editura Paladin, în anul 2017, în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu. Îl puteți împrumuta atât de la sediul central, cât și de la filialele 1, 2 și 3.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , , ,

Cartea săptămânii – Bibliotecarul recomandă

octombrie 5th, 2020 Fără comentarii

Cartea acestei săptămâni este “Firul de aur sau istoria lumii văzută prin urechile acului” de Kassia St. Clair, traducere din engleză de Ines Hristea (Bucureşti, Editura Baroque Books and Arts, 2020). Volumul poate fi împrumut prin rezervare online, pe e-mail, sau telefonic.

Totul a început de la un nod. Și de la firele vechi de 30 000 de ani, de la țesăturile de in din Egiptul antic la Drumurile Mătăsii, de la fiicele lui Zeus, Clotho, Lachesis și Atropos, care personificau destinele torcând, depănând și curmând firul vieții, până la împărătesele din China, la Richard Inimă de Leu și la Bing Crosby, de la gulerele de dantelă care îi scoteau din minți pe puritani până la denimul care cutreieră pământul într-un amor nesfârșit și cretoanele care au stat în spatele Revoluției Industriale, de la primul pas al sclavilor fugari de pe plantații la primul pas al omului pe Lună, de la Masquerada de secol XVIII la cucerirea Everestului și la fibrele create în laboratoare Hi-Tech. Trecut, prezent și viitor, bucurie și surprindere, într-un buchet inteligent împletit cu Firul de Aur.

„Nu vezi cum păianjenul țese o pânză atât de fină, încât omul nu poate s-o copieze?… Arta aceasta este născută, nu învățată.“ SENECA, Scrisori către Lucilius, scrisoarea 121

Din cuprins: Fibrele din peşteră. Originile artei ţesutului ; Linţoliile. Pânzeturile mumiilor egiptene ; Daruri şi cai. Mătasea în China antică ; Oraşele născute din mătase. Drumurile Mătăsii ; Dragonii cu pânze. Velele din lână ale vikingilor ; Răscumpărarea regelui. Lâna în Anglia medievală ; Diamante şi gulere înalte. Dantela şi luxul ; Hainele lui Solomon. Bumbacul, America şi comerţul ; Îmbrăcămintea in extremis. Haine cu care să cucereşti Everestul şi Polul Sud ; Muncitori în fabrică. Trecutul întunecat al vâscozei ; Sub presiune. Costumele pentru călătoria în spaţiu ; Mai dur, mai bun, mai rapid, mai puternic. Ţesăturile pentru depăşirea recordurilor în sport ; Mantia aurie. Cum să obţii mătasea păianjenilor ; Firul de aur. Coda.

Cartea se găseşte la Filialele 2 şi 5. Consultaţi cu încredere catalogul online http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=uuid+%3D+b386a947c0a8011424c9b3ae0167cf11&operator=OR&_open=1

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

Paşi către EFICIENŢĂ, SUCCES, PROSPERITATE

octombrie 2nd, 2020 Fără comentarii

La începutul fiecărei luni, în catalogul online se schimbă bibliografia tematică întocmită de secţia de catalogare. În octombrie tema acestei liste bibliografice este despre succes. Ea cuprinde titlurile cărţilor pe care le avem. Găsiţi bibliografia online la http://catalog.bjbv.ro:8280/liberty/opac/search.do?mode=BASIC&action=search&queryTerm=bibtype%3DMO+AND+subject%3D%22Succes+comercial+%28moral%C4%83+profesional%C4%83%29%22%2C+%22Productivitate%2C+eficien%C5%A3%C4%83%2C+succes+%28management%29%22%2C+%22Experien%C5%A3%C4%83+%28sursele+cunoa%C5%9Fterii+morale%29%22%2C+%22Pl%C4%83cere%2C+bucurie%2C+diminuarea+suferin%C5%A3ei+%28scopuri+morale%29%22&operator=OR&_open=1

Dale Carnegie spunea că „succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut“. Colegele noastre au ales câteva definiţii ale succesului şi vă provoacă să încercaţi să definiţi succesul cu propriile cuvinte, în comentariile la postarea noastră pe facebook. Iată formulele succesului selectate:

1. Secretul succesului: să cazi de șapte ori, să te ridici de opt. – Proverb

2. Dacă îți dorești succes în viață, fă perseverența cel mai bun prieten al tău, fă experiența consilierul tău înțelept, fă precauția fratele tău cel mare și fă speranța geniul tău păzitor. – Joseph Addison

3. Nu este suficient să ştii, trebuie să şi aplici. Nu este suficient să vrei, trebuie să şi faci – Goethe

4. Limita succesului de mâine este dată de îndoielile de astăzi. – Franklin D. Roosevelt

Aşteptăm răspunsurile voastre la provocarea noastră!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)