Arhivă

Arhivă pentru ‘ANBPR’ Categoria

Conferința ANBPR de primăvară

Conferința de primăvară a ANBPR a avut loc la Băile Felix, între 6-9 mai 2015. Biblioteca județeană Bihor și ANBPR au ales o temă incitantă Space – Biblioteci creative și comunități conectate, care a orientat lucrările și discuțiile asupra creativității bibliotecilor și a conectării lor la comunitate. Chiar dacă numărul participanților a fost mai mic – au participat circa 60 de bibliotecari – am remarcat că unele biblioteci județene au trimis delegați atât cu experiență, cât și tineri, aflați la prima lor participare, dorind să le arate cum se poartă discuțiile în breasla bibliotecarilor. Am apreciat deschiderea bibliotecilor județene, cum este cazul Brăilei sau Doljului. Așa cum deja a fost anunțat – vezi http://anbpr.org.ro/images/PDF/AGENDA_CONFERINTA_SPACE_Bihor_06_09_mai_2015.pdf,  programul sesiunii a fost aerisit și a avut înscrise 20 de lucrări susținute în calupuri ce grupau câte 4 comunicări. Am audiat aproape toate comunicările, excepție ultimul calup de lucrări înscrise, când, cu regret, a trebuit să plec, ca să pot onora un curs la Brașov sâmbăta și duminică. Primele prezentări în plen au fost generale și au abordat servicii și proiecte de bibliotecă create și oferite fie de firme de specialitate în domeniu – TinRead de IME România, Qulto România sau de biblioteci – proiectul LinkINjob la Brașov, în contextul mai multor proiecte desfășurate și evenimentele cu cele mai diferite categorii sociale organizate la Bistrița. Următoarea secțiune a cuprins lucrări despre strategia bibliotecilor publice la nivelul unui județ – Cluj -, dar și prezentarea unei biblioteci publice sătești din Husasău de Criș, aflată sub coordonarea preotului voluntar, precum și un proiect de durată de susținere a lecturii prin teatru Cartea vorbitoare de la Sălaj. M-a impresionat cum se poate deschide o bibliotecă grație voinței preotului din sat, care a pus la dispoziție casa parohială pentru a caza mai multe servicii comunitare: bibliotecă, centru de internet, sală de ședințe și cabinet medical. Ambițios, preotul și-a asumat responsabilitatea de a veghea biblioteca și a face activități, cu caracter predominant de cateheză. A avut sprijinul unei asociații de la care a obținut donarea de rafturi și susținerea Bibliotecii Județene Oradea care a donat cărți. După-amiază a fost rândul proiectelor desfășurate la nivel de asociație (Ioana Crihană), la nivel de concept și renovarea sensului de bibliotecă (Anca-Florinela Vasilescu, Sibiu), precum și la nivel de voluntariat al tinerilor pentru carte, lectură și bibliotecă (Margareta Tătăruș, Vrancea). Dimineaţa de vineri ne-a oferit o noutate editorială, recenta publicație a editurii brăilene Proilavia 100 de idei creative pentru dezvoltarea emoțională a copilului de Maria Blănaru, precum și o introducere consistentă asupra activităților de tip Space Maker în România, prezentare de către Corina Ciuraru. Alte lucrări au descris proiecte de voluntariat în lectura pentru categorii defavorizate (Galați), activități de joc și lansări care stimulează publicul să se apropie de carte (Dolj). Concluzionând, comunicările au fost în general bune, unele dintre ele cu adevărat creative, au apelat la prezentări inedite – filmuleţe postate pe youtube – au existat întrebări și au fost discuții. Marele meu regret este că am căzut din nou în păcatul de a vorbi mereu și aproape mereu despre activități și proiecte pentru copii. Riscăm să părem și să ne confundăm cu bibliotecile școlare. Suntem biblioteci publice, lucrăm cu toate categoriile de vârstă și trebuie să ne concepem scopul, misiunea, activitățile și proiectele pentru toți, nu numai pentru copii și școală. Conferința a fost urmată de vizita la Biblioteca Județeană “gheorghe Şincai” Bihor și la Biblioteca Universității din Oradea, instituții moderne și spațioase, profesionale și profesioniste, ce merită cu adevărat văzute.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Expoziţia de fotografii Citeşte, descoperă şi distrează-te la biblioteca ta!

Joi după-amiaza, 26 martie 2015, la Biblioteca Naţională a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografii intitulate Citeşte, descoperă şi distrează-te la biblioteca ta (în engleză Read, discover and have fun @ your library) în prezenţa membrilor Comitetului permanent al secţiunii IFLA nr. 10 Biblioteci pentru copii şi adolescenţi, prezente în România la intâlnirea de lucru din primăvară. Fotografiile surprind o multitudine de activităţi şi proiecte desfăşurate de bibliotecile publice de rang judeţean din România cu copii şi adolescenţii. În spaţiul dedicat tuturor bibliotecilor româneşti să expună, numit BiblioExpo, fotografiile vor rămâne pe simeze o lună de zile, până în 26 aprilie.

Ideea expoziţiei au avut-o Claudia Şerbănuţă, directoarea Bibliotecii Naţionale a României şi Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Judeţene Braşov. Aceşti manageri au gândit să umple spaţiul Biblioexpo cu un conţinut relevant pentru bibliotecile publice şi să ofere un eveniment delegaţiei Standing Committee al secţiunii IFLA Biblioteci pentru copii şi adolescenti care a avut întâlnirea de lucru la Bucureşti şi Braşov între 26-28 martie 2015. La efortul de organizare s-a asociat şi Biblioteca Judeţeană Cluj, a cărei directoare, doamna Sorina Stanca, şi-a asumat prelucrarea fotografiilor şi tipărirea lor. În prelucrarea imaginilor Clujul a avut sprijinul unui fotograf profesionist, ce şi-a oferit serviciile voluntar, domnul Mircea Albu.

La expoziţie au participat mai multe biblioteci publice: Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. În expoziţie au fost selectate 64 de fotografii din toate bibliotecile publice menţionate mai sus, au fost expuse cărţi şi publicaţii, iar o parte din filme şă fotografii rulează pe ecrane. Sincer, mărturisesc că imaginile sunt extrem de convingătoare, că arată mai mult decât pot spune cuvintele cât de mult muncesc bibliotecarii cu copiii şi tinerii.

Expoziţia a impresionat pe delegatele IFLA, care ne-au sugerat că am putea să o facem chiar tematică. Personal, am lucrat la această expoziţie şi am văzut cum a crescut, cum s-a organizat şi definitivat. M-a convins de un lucru esenţial. Am credinţa că aceasta expoziţie este un excelent instrument de advocacy pentru bibliotecile publice şi ANBPR. Cred sincer că o asemenea expoziţie colectiva ne poate uni, că putem să punem împreună resursele noastre, că vom deveni o voce distinctă şi vom putea fi auziţi prin aceste imagini. O expoziţie bine făcută arătată politicienilor la Palatul Parlamentului, editorilor la Bookfest, publicului în bibliotecile noastre, în galerii sau în orice alte spaţii expoziţionale convenţionale şi neconvenţionale va pleda cauza pentru utilitatea bibliotecilor publice în mod reuşit. A fost un efort de echipă şi echipa se vede în toată expoziţia!

Iată de ce vă îndemn, bibliotecari şi cititori, utilizatori sau nu ai bibliotecilor, mergeţi să vedeţi această expoziţie la Bucureşti, la Biblioteca Naţională a României. Veţi cunoaşte garantat mai bine bibliotecile şi munca lor. Merită cu prisosinţă!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Opening Opportunities 2.0

postere-oo-2-0_2-03Joi, 2 aprilie 2015, de la ora 11, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov vă invită la sediul său (Bd. Eroilor, nr. 35 – sala mare de lecură), la evenimentul de  lansare a celei de a doua ediţii a Opening Opportunities, un proiect educațional de carieră pentru elevi de liceu (clasele a X-a şi a XI-a), creat de Asociația TechSoup în cadrul programului global Microsoft YouthSpark, și derulat în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România – ANBPR și programul Biblionet România.

Opening Opportunities este un proiect de mentorat de carieră în care elevi de liceu au ocazia să discute direct și să lucreze intens în grupuri de mentorat online restrânse timp de 4 luni cu profesioniști IT din Microsoft România.

Proiectul se desfășoară simultan, în perioada martie – august 2015, în 14 localități din România – Bucureşti, Buzău, Braşov, Cluj-Napoca, Focşani, Iaşi, Oneşti, Oradea, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Târgu Jiu, Timişoara şi Sibiu – prin facilitarea și coordonarea locală a bibliotecilor județene și municipale membre ANBPR și Biblionet.

În cadrul sesiunilor de mentorat online, desfășurate pe platforma www.openingopportunities.ro, dezvoltată pentru acest proiect, elevii vor putea să afle mai multe despre oportunitățile de carieră din tehnologie și să înțeleagă mai bine abilitățile și cerințele pentru succes în această industrie.

70 de mentori voluntari de la Microsoft România vor participa anul acesta în proiect și vor ajuta elevii de liceu să își exerseze abilitățile antreprenoriale în IT, să facă primii pași spre certificare în tehnologii și să cunoască mai bine opțiunile de carieră pe care le au în acest domeniu.

La întâlnirea de la Braşov vor participa patru mentori din partea Micorsoft România, care vor prezenta informaţii legate de alegerea unei cariere in IT, de modul de desfăşurare al programului şi vor răspunde întrebărilor elevilor.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 1.0/5 (1 vote cast)

Nocturna Bibliotecilor la Braşov

septembrie 18th, 2014 Fără comentarii

Nocturna bibliotecilor este un eveniment de promovare a cărţii şi lecturii publice, iniţiat şi organizat la nivel naţional de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). În anul 2014, în premieră, această campanie va avea loc simultan în România şi Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Bibliotecarilor Moldoveni.

Cu acest prilej, sâmbătă, 27 septembrie, între orele 18,00-24,00, Biblioteca Judeţeană Braşov va oferi publicului de toate vârstele evenimente diverse şi sperăm atractive.

Vom avea un tur pe biciclete, împreună cu partenerul nostru, asociaţia Braşovul pedalează, la filialele bibliotecii din Craiter, Calea Bucureşti, Bd. Griviţei etc. Detalii la http://brasovulpedaleaza.ro/brasovul-pedaleaza-seara-bibliotecilor/ Programul va cuprinde concursuri, ateliere (legătorie, reciclare creativă), conferinţe, expoziţii, filme.
Iată programul detaliat al Nocturnei bibliotecilor la Braşov:

18,00 – în faţa Sediului Central – Tur pe biciclete în parteneriat cu Braşovul pedalează, de promovare a filialelor bibliotecii din Craiter, Calea Bucureşti, Bd. Griviţei etc.

Sediul Central
18,00–20,00 – Mediatecă – Atelier de colaje şi reciclare creativă cu Asociaţia Colors Braşov
18,30–20,00 – Sala de lectură nr. 2 – Atelier demonstrativ de legătorie de carte
18,00–24,00 – Secţia de împrumut – Concurs Fii bibliotecar şi primeşte o carte în dar!

Casa Baiulescu
18,00–24,00 – Secţia de ziare – Expoziţie Braşovul de atunci – ziare şi reviste vechi
18,00–19,30 – Mansarda Casei Baiulescu – 1001 de poveşti – Lecturi şi prezentări în limbile germană, franceză, română, engleză, japoneză, persană etc.
NB.: Copiii şi părinţii pentru povestea germană sunt invitaţi la orele 17,00 la Centrul Cultural German Braşov – Strada Lungă nr. 31 de unde vor continua activitatea la Mansarda Casei Baiulescu
19,30–22,00 – Ateliere de creativitate la Biblioteca engleză şi Biblioteca Franceză
19,30-22,00 – Mansarda Casei Baiulescu – Conferinţele Oraşului Memorabil – istoric Alex Ştefan, Sfânta Corona şi geneza Braşovului medieval şi arhitect Silvia Demeter, Problematica traficului în centrele istorice ale oraşelor
22,00 – 24,00 – Mansarda Casei Baiulescu – Cineclub – producţiile Festivalului de film în 48 ore, ediţia 2014. Moderator Mara Oprişiu (Asociaţia Kunstadt)

Secţiile vor fi deschise pentru public, pentru citit şi împrumutat cărţi şi pentru înscrieri.

Sponsori Braşov: Apemin Zizin S.A., Libris

Parteneri: Alianţa Franceză, Centrul Cultural German Braşov, asociaţiile Braşovul Pedalează, Colors, Kunstadt, Oraşul Memorabil, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Braşov-Covasna-Harghita, Centrul de integrare a emigranţilor Braşov

Parteneri media: Iubesc Braşovul, E-cultura.info, Wigo, Asociaţia Visum, Blog personal romanticu

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)

Săptămâna Naţională a Bibliotecilor

aprilie 17th, 2014 Fără comentarii

snb_f

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: ANBPR, Evenimente Tags:

Conferinţa ANBPR de la Buşteni

aprilie 24th, 2013 1 comentariu

Participând la întâlnirea asociaţiei noastre profesionale de săptămâna trecută, vreau să vă împărtăşesc ceea ce am aflat. Relativ la asociaţie, remarc iniţiativa preşedintelui Dragoş Neagu, care a susţinut modificarea Regulamentului de organizare a bibliotecilor publice, necesară pentru actualizarea acestuia la noile realităţi. Pentru contracararea iniţiativei de schimbare a legii copyrightului în sens nefavorabil bibliotecilor publice, graţie directorului Bibliotecii Judetene Dolj, Biroul Executiv s-a întâlnit cu membrii Comisiei parlamentare de cultură, expunând motivele bibliotecarilor şi argumentele lor pentru statu quo. În sfârşit, ANBPR a reluat aplicaţia şi depunerea dosarului pentru obţinerea statutului de utilitate publică, în noile condiţii legislative fiind posibilă recunoaşterea acestui statut.
Tema conferinţei din primăvara lui 2013 s-a legat de comisiile profesionale – factor al dezvoltării bibliotecilor, conducerea încercând să revitalizeze comisiile de specialitate, idee subliniată în deschiderea conferinţei. Luând cuvântul, directorul adjunct Scott Andersen sublinia că în faza finală a programului Biblionet, a început transferul de responsabilităţi spre ANBPR şi bibliotecile publice. Astfel, observa că efectul scrisorilor trimise de IREX şi ANBPR Consiliilor Judeţene se măsoară în majorarea bugetelor la circa 60% din bibliotecile judeţene. Astăzi bibliotecile publice au încheiat parteneriate cu APIA, VISA şi General Electric, şi-au sporit procentul de utilizatori care apelează la serviciile lor (de la 9% conform studiului IMAS de la începutul programului, la 16% potrivit cercetării TNS din toamna lui 2012). Au urmat prezentările speciale ale invitaţilor ANBPR: Codru Vrabie, asociaţia EPAS, a vorbit despre sit-ul www.piatadespaga.ro, pe care l-a creat pornind de la informaţiile găsite în biblioteci, majoritar rapoarte, studii cu o perspectivă instituţională, dar nu una apropiată de cetăţean. Site-ul are două ghiduri (Eu şi corupţia, Managementul integrităţii în instituţia mea), se bazează pe raportările cetăţenilor, care respectă condiţia anonimatului şi sunt aprobate dacă sunt credibile şi verificate. Fără a face moralitate, site-ul încearcă să controleze fenomenul şpăgii, să stimuleze implicarea cetăţenilor, care pot controla şi exercita presiuni asupra pieţii de şpagă. Nu întâmplător acest site au fost clasificat, conform analizei de rating şi de impact, în Topul mondial al celor 10 aplicaţii online în combaterea corupţiei pe scară mică. Această pagină de internet poate fi utilă în demersul civic de reducere a şpăgii, iar bibliotecile publice se pot situa în avangarda unei mişcări sociale şi civice prin informaţiile oferite utilizatorilor şi apelarea la serviciile acestui site. Dorin Bădulescu, preşedintele Consiliului de Mediere, a prezentat importanţa medierii pentru societate. Profesie liberală, mediatorii au sporit în ultimul timp, proliferând asociaţiile lor profesionale, în număr de 84, singura autoritate de reglementare fiind Consiliul de mediere. Recent, a fost aprobată legea prin care participarea reclamantului şi pârâtului la o şedinţă gratuită de informare despre avantajele mediere a devenit obligatorie. Atuul medierii este că urmăreşte stingerea conflictului şi înţelegerea părţilor, în timp ce tribunalul dă câştig de cauză unei părţi prin verdict, conflictul prelungindu-se ani de zile în tribunale. Meseria de mediator presupune cunoştinţe din diverse profesii – jurist, psiholog, negociator, iar apelul la această metodă de gestiune şi rezolvare a conflictelor înseamnă reducerea costurilor, a timpului şi a banilor. În urma recentului parteneriat semnat între ANBPR şi Consiliul de mediere, acesta din urmă a pus la dispoziţie numeroase pliante informative despre mediere, pentru distribuire în bibliotecile publice, ştiut fiind că multe conflicte în jurul pământului se petrec în mediul rural. Iulian Dinică a prezentat dispozitivele digitale pentru bibliotecile digitale, ofertă ajustată pe măsura nevoilor bibliotecilor şi publicului lor în timp ce elefant.ro a prezentat oferta specială pentru biblioteci publice, platforma gratuită de informare pentru bibliotecile publice, plasându-se în postura de mediatori între editori şi biblioteci, dar şi oferta de e-books. Aplicaţia dedicată bibliotecilor publice va cuprinde noutăţi editoriale, recenzii, evenimente. Bref, prezentările au fost interesante, ajustate nevoilor bibliotecilor publice. Observ tendinta bibliotecilor publice şi a asociaţiei lor de a se orienta spre parteneriate în domeniu social, de impact. Participanţii au pus multe întrebări, fiind interesaţi să se lămurească, comunicările fiind mult mai interactive. În restul programului, lucrările s-au desfăşurt pe comisii de specialitate, iar aici colegele mele vă vor povesti lucrările.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

„Bun de Tipar” – Ediţia a II-a

Organizată de Federaţia Editorilor din România şi Headsome Communication, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Asociaţia Română de Relații Publice, „Bun de Tipar – Gala Industriei de Carte din România” îşi propune să marcheze reuşitele anuale ale industriei de carte din România. Profesionişti ai cărții – editori, autori, traducători, graficieni, tipografi, librari, bibliotecari sau specialişti în vânzări, marketing şi comunicare – vor avea ocazia să se bucure de recunoaşterea colegilor de breaslă şi a publicului în cadrul acestei gale dedicate excelenţei editoriale.

La cea de-a doua ediţie, intră în concurs produsele editoriale ale anului 2012. Sunt invitate să participe toate editurile care sunt înregistrate, publică și difuzează carte în România (inclusiv cele din Republica Moldova care au o filială în România), tipografiile care au sediul în România, bibliotecile autohtone, librăriile care au sediul pe teritoriul României, precum şi cele online înregistrate ca firme românești, plus platformele online dedicate promovării cărţilor.

Formular de înscriere B.

Formular de înscriere edituri.

• Regulamentul poate fi consultat aici . Detalii despre juriu și calendarul competiţiei aici.

Adresa către care trebuie trimise proiectele înscrise în competiţie: Asociația Editorilor din România (str. Dr. Iacob Felix nr. 97, bl. 17A, sc. A, et. 1, ap. 7, sector 1,011035 Bucureşti), cu menţiunea „Gala Bun de Tipar”, ediția a II-a.

Pentru informații suplimentare: Headsome Communication – office@headsome.ro, 0722.539.011 (Ioana Gruenwald), 0722.609.478 (Oana Boca).

Sursa: site-ul ANBPR

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
Categories: ANBPR, Cultura, Evenimente Tags:

Servicii ale bibliotecilor publice pentru copii

februarie 21st, 2013 Fără comentarii

La sfârşitul lui ianuarie – februarie 2012 definitivam acest material, o iniţiativă în cadrul Grupului Impact. Început de fapt ca un mic ghid despre paşii necesari de făcut atunci când vrei să organizezi un spaţiu de carte, lectură şi joc pentru copii, s-a dezvoltat într-un material mai bogat şi complex, un repertoar al serviciilor bibliotecilor publice pentru copii. Am prezentat acest material la Conferinta ANBPR de la Tg. Mureş din primăvara lui 2012 unde a fost multiplicat şi pus în mapele participanţilor de către IREX. Azi acest material este disponibil şi online pe blogul Grupului Impact şi îl puteţi accesa la următoarea legătură https://docs.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93saUhtRlNDMnhwcVE/edit?usp=sharing&pli=1. Sper să fie un material util.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

eSkills week 2012

In perioada ianuarie – mai 2012, se desfăşoară campania europeană dedicată  aptitudinilor digitale. Obiectivele declarate ale campaniei sunt creşterea interesului europenilor faţa de tehnologia informaţiei, dezvoltarea aptitudinilor digitale în rândul tuturor categoriilor sociale şi atragerea tinerilor spre cariere în sectorul IT&C.

Biblioteca noastră s-a alăturat acestei campanii şi va propune în patru dintre locaţiile sale: Centrul de Informare Comunitară (Casa Baiulescu), Sal@info (sediul central), Secţia pentru Copii şi Tineret (Str. Iuliu Maniu nr. 6), Filiala 2 (Str. Prunului nr. 41, sc. C) să vă exprimaţi opinia cu privire la gradul de utilizare a Internetului în bibliotecile publice din Romania, completând chestionarul online disponibil la adresa http://www.kestionare.ro/k/k.aspx?k=4804

De asemenea, vă propunem să deveniţi parte a Campaniei Facebook Lumea în cuvinte (Worlds Within Words – WWW) dacă doriţi să susţineţi extinderea accesului la Internet în bibliotecile publice.

Şi nu în ultimul rând, vă invităm să utilizaţi echipamentele bibliotecii pentru a găsi răspunsuri şi  soluţii la întrebările dumneavoastră,  într-un cadru asistat.

Contribuie la dezvoltarea ta personală, la cea a comunităţii, alătură-te campaniei eSkills 2012 !

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: ANBPR, Evenimente Tags:

Noaptea bibliotecilor

septembrie 28th, 2011 Fără comentarii

Sâmbătă, 1 octombrie 2011, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, în parteneriat cu Şcoala Populară de Artă şi Valiza cu teatru, vă invită la sediul central, etaj I, Sala mare de lectura, pentru a lua parte la activităţile dedicate acestui eveniment:

 

18.00 – 19.00 Muzică în interpretarea elevilor Clasei de canto şi muzică uşoară prof. Daniela Bolovan

19.00 – 20.00 „Dragoste la prima răpire”, teatru în interpretarea elevilor clasei de actorie prof. Alexandra Petricevschi

20.00 – 20.30 Bibliotecari talentaţi (moment artistic) cu Adriana Mihai şi Bianca Iorga

20.30 – 21.30 Exerciţii de improvizaţie cu Cristina Voicu

21.30 – 22.00 Concursurile serii („Biblioteca-ntr-un catren”, „Citeşte cartea!”)

22,30 – 00,30 Cineclub la bibliotecă – Filme ale studenţilor clujeni de la Academia de Film – moderator Mara Oprişiu, producător independent şi jurnalist

 

Alături de aceste activităţi v-am pregătit colţul de lectură unde, la o ceaşcă de ceai sau cafea, puteţi răsfoi cele mai noi apariţii editoriale, turul virtual al bibliotecii, expoziţii de carte şi artă plastică, ateliere de creativitate şi jocuri de animaţie pentru cei mai mici.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.5/5 (6 votes cast)
Categories: ANBPR, Evenimente Tags: