Arhivă

Arhivă pentru ‘Evenimente’ Categoria

HappySummer JobFair

ianuarie 27th, 2011 Fără comentarii

„HappySummer JobFair” – târgul de joburi pentru tinerii care vor să lucreze în Grecia şi Cipru
va avea loc la Centrul de Conferinţe IBIS Hotel – Palatul Parlamentului, în data de 26 februarie 2011.

30 de hoteluri de lux din Grecia şi Cipru vin în România la a VI-a ediţie a târgului cu o mie de locuri disponibile: ospătar/ospătăriţă, ajutor ospătar, barman/barmaniţa, bar assistant, asistent recepţie, recepţioner de noapte, valet, animator copii, animator hotel, cameristă, spa assistant, masseur, ajutor bucătar, grădinar, lucrător mentenanţa. Ofertele de locuri de muncă sunt sezoniere, în perioada martie – noiembrie, în hoteluri de patru şi cinci stele. Persoanele angajate vor putea câştiga între 500 şi 700 euro net/lună, cazarea şi mesele fiind asigurate gratuit.

Pentru înscriere, cei interesaţi trebuie să trimită un CV pe info@happysummer.ro sau să aplice online pe www.happysummer.ro/apply.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Evenimente Tags:

Lansare Biblionet la Poiana Marului

decembrie 14th, 2010 1 comentariu

Luni, 13 decembrie, la orele 11,00, Biblioteca publică din comuna Poiana Mărului era în fierbere. Toată munca şi pregătirile pentru lansare erau încheiate. Dar câtă zdroabă a fost înainte de acest moment! S-a zugrăvit sala de spectacol, asemeni holul de la intrare şi spaţiul scării. Totul era schimbat, aranjat şi lucea de curăţenie. Au urmat discursurile rostite de mine, de reprezentantul Primăriei, domnul secretar Mihai Gogonia, de preotul Antal Moise, directorul şcolii, ziaristul Ioan Popa, poienar şi invitat special, susţinător şi frecvent donator al bibliotecii. Întrucât fotograful american stabilit la Bucureşti, Davin Ellicson, nu a ajuns la inaugurarea Biblionet din Poiana Mărului, am făcut o prezentare în power point asistenţei prezente, cu date despre cariera sa şi cu fotografii dinr-o altă zonă tradiţională, Maramureş. Am folosit calculatoarele donate prin Biblionet pentru a intra pe site-ul lui Davin Ellicson şi a rula fotografiile din arhivă. Astfel, am dorit să fac o avanpremieră la venirea lui Ellicson în comună, care se va petrece la începutul lui ianuarie 2011. Gâtuită de emoţie, bibliotecara a luat cuvântul la sfârşit. A urmat spectacolul special conceput de elevii Şcolii Generale nr. 1 din Poiana Mărului dedicat cărţii şi bibliotecii – prezentări în power point despre Primele tipărituri apărute în ţara noastră, Cum se scrie o carte şi Poiana Mărului – vatra satului. Vreau să subliniez un moment, acela al cărţilor uriaşe create de copii sub îndrumarea profesorilor, cărţi special concepute despre autori, realizate de elevi cu elemente din viaţa şi opera lor, cu portrete şi scene desenate de tineri, colaje, tăieturi din ziare şi reviste, fotografii. Ideea mi s-a părut excelentă ca instrument de învăţare şi educaţie a gustului pentru lectură. La final, serbarea de Crăciun a cuprins un adevărat spectacol cu muzică folk în interpretarea grupului Floare de colţ, colindători, dansatori, scenete – prima contrapunând doi elevi, unul silitor, altul neinteresat deloc de lectură, Domnul Goe. Prezentă la eveniment, echipa televiziunii RTT a transmis ştirea în cadrul buletinelor de ştiri, descărcate online – http://www.1235.ro/detailsv-id1619-sSTIRI-RTT-13-decembrie-2010.flv-cstiri.html. Evenimentul lansării Biblionet la Poiana Mărului mi-a confirmat încă o dată talentul de impresar şi organizator al bibliotecarei Gabriela Ţintea şi dăruirea pentru bibliotecă. Motiv pentru care merită felicitările noastre cu prisosinţă şi întreg suportul nostru în toate iniţiativele!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.0/5 (4 votes cast)

POETA NADIA-CELLA POP LANSEAZĂ UN NOU VOLUM MULTILINGV

decembrie 13th, 2010 Fără comentarii

CUPRINS / CONTENTS

Poezii în română / Poems in Romanian

Poezii în franceză / Poems in French

Poezii în engleză / Poems in English

Poezii în italiană / Poems in Italian

Poezii în rusă / Poems in Russian

Poezii în maghiară / Poems in Magyar

Poezii în greacă / Poems in Greek

Poezii în sârbă / Poems in Serbian

Poezii în portugheză / Poems in Portuguese

Poezii în malteză / Poems in Maltese

Poezii în bretonă / Poems in Breton Armoricain

Poezii în albaneză / Poems in Albanian

Poezii în mongolă / Poems in Mongolian

Poezii în chineză / Poems in Chinese

Poezii în esperanto / Poems in Esperanto

Poezii în aromână / Poems in Macedo-Romanian

Poezii în engleză, scrise cu caractere runice / Poems in English, written in Runic Elder Futhark

Dedicaţii / Dedications

Relecţii asupra poemelor Nadiei-Cella Pop / Reflections on Nadia-Cella Pop’s Poems

Note biografice şi curriculum vitae literar / Biographical Notes and Literary Biography

Trofee literare / Literary Trophies

———————————————————————————————-

SĂRBĂTORIM POEZIA.

———————————————————————————————–

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.9/5 (8 votes cast)

Ce îşi doresc tinerii

decembrie 9th, 2010 1 comentariu

Ieri am fost la vernisajul unei expoziţii interesante, 1001 culori şi poveştile lor, produsul final al proiectului Colorează-ţi comunitatea al asociaţiei Colors. Am privit cu încântare fotografiile multicolore expuse în foaierul Teatrului Sică Alexandrescu. Citind materialele expoziţiei, m-au interesat răspunsurile date de tinerii braşoveni la întrebarea membrilor asociaţiei privitoare la ce îşi doresc ei pentru comunitate. Spicuiesc dintre multele răspunsuri cele care mi-au atras atenţia – tururi personalizate, amenajarea pieţelor (de exemplu, piaţa G. Enescu), mai multe biblioteci, evenimente culturale de prestigiu (concerte de toate genurile, festivaluri de teatru, dans), mai multe cursuri de orice fel pentru a face faţă schimbărilor, cursuri gratuite de limbi străine şi de artă (fotografie, dans, pictură), mai multe cinematografe, evenimente dedicate tinerilor şi vârstnicilor, centru industrial dezvoltat, locuinţe pentru tineri, centre medicale performante, viaţă culturală elevată. Multe dintre cererile menţionate de mine vizează oferta culturală şi educaţională. Nu mai pot spune că nu cunosc nevoile comunităţii. Răspunsurile colectate de asociaţie ne oferă informaţii despre acest aspect şi ne ridică o minge la fileu. Relevant, nu?! Voi ce părere aveţi?

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.8/5 (4 votes cast)

Biblioteca din Sânpetru – un model

decembrie 9th, 2010 Fără comentarii

Ieri, 8 decembrie, s-au inaugurat oficial calculatoarele cu internet pentru public (CIP) la biblioteca publică din comuna Sânpetru. O bibliotecă cu o bibliotecară pasionată, sufletistă, implicată. Când delegaţia braşoveană a sosit mai devreme de ora ceremoniei, a găsit-o pe doamna bibliotecară căutând o carte pentru o cititoare. Comuna e frumoasă, bine gospodărită, te impresionează prin frumuseţe şi curăţenie. Lansarea Biblionet a avut loc într-o atmosferă de familie, împreună cu toate colegele şi prietenii. Am avut alături de noi pe primarul comunei, domnul Ioan Rusu, un spirit foarte deschis şi care susţine biblioteca şi instituţiile educative şi culturale. De altfel, până să îl cunosc personal pe primarul Sînpetrului, am remarcat promptitudinea cu care fiecare cerere a bibliotecii era satisfăcută. Mai rar aşa primar! Iar doamna bibliotecară Maria Munteanu are un dar aparte să imprime micuţei biblioteci un aer de familie încât toţi cei care îi calcă pragul se simt acasă. Biblioteca era frumoasă şi înainte, dar intrarea în Biblionet a atras mai multe schimbări

. Prin eforturile bibliotecarei şi ale autorităţilor, biblioteca a fost renovată. Am aflat că deja au debutat cursuri săptămânale de iniţiere în utilizarea calculatorului şi navigarea pe internet, care se ţin vineri. Pentru activitatea bibliotecii şi pentru această cooperare dintre bibliotecar şi autorităţi, eu socotesc Sânpetru un model. Demn de urmat şi de alţii.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.4/5 (7 votes cast)

DESEN COLECTIV LA FILIALA 3: FINAL

decembrie 6th, 2010 3 comentarii

Vă prezint capodopera realizată de cititorii Filialei 3. Mulţumesc tuturor participanţilor mici şi mari.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.0/5 (5 votes cast)
Categories: Diverse, Evenimente Tags:

Gala pentru Supervoluntari

decembrie 5th, 2010 2 comentarii

În după amiaza aceasta am participat la Gala pentru supervoluntari, ediţia a doua, organizată de Asociaţia Colors, la Reduta. Este unicul eveniment de promovare a voluntariatului şi de premiere a celor mai activi voluntari din judeţele Sibiu şi Braşov. În oraşul nostru evenimentul a coincis cu ziua internaţională a voluntariatului. Timp de două ore am asistat la o gală organizată decent, cu profesionalism şi dăruire, în care cei mai buni dintre cei buni – voluntari şi asociaţii cu programele lor – au fost premiaţi. Felicitări organizatorilor şi câştigătorilor pentru implicare şi mai ales pentru că oferă un model! Menţionăm câteva premii, dintre multele, pe care ni le amintim: Laurenţiu Daniel – cel mai tânăr voluntar; Kivu Alcibiade – Cercetaşii României, filiala Virgil Oniţiu Braşov – cel mai vârstnic voluntar; 34Life – cel mai activ ong; ANTIPA BV SNAC – cel mai activ grup informal; Let’s do it, Romania! – proiectul cu cei mai mulţi voluntari (Bravo!); Irina Palade – jurnalistul care promovează cel mai activ voluntariatul; Oraşul memorabil – categoria blogger (Bravo!); Plantarea piticilor – 34Life – cel mai reuşit proiect; Traseul educaţional al şcolilor din Carpaţi – Grup şcolar industrial Racoş – cel mai bun proiect extraşcolar; Ruxandra Oprică de la Fundaţia pentru asistenţă socială şi tineret – voluntarul anului. A fost un eveniment la care am participat cu bucurie, pentru că regăsesc în voluntari tot ceea ce eu cred: competenţă, corectitudine, convingeri, implicare, altruism, umor, decenţă, atitudine, eleganţă. Ei sunt România mea normală. Şi o surpriză .. . pentru final – Biblioteca Judeţeană Braşov a fost nominalizată de asociaţia Păpuşa de porţelan la categoria Cel mai consecvent sponsor, căci am susţinut activităţile lor educaţionale cu premii în cărţi. La această categorie a mai fost nominalizată compania Ursus Breweries. Ambele propuneri au fost răsplătite de organizatori cu premii cu gândul că fiind atât de puţini, vor încuraja alţi sponsori să susţină voluntariatul. Biblioteca este posesoarea unei diplome şi a unei statuete metalice cu un S, asemeni lui Superman, dar care inseamna Supervoluntar. Mulţumim Oanei Irofte de la Papuşa de porţelan pentru nominalizare şi Asociaţiei Colors pentru culoarea pe care a dat-o realmente evenimentului. Şi să ştiţi că nu a fost un merit că v-am dăruit cărţi, era normal să facem aşa. Iar în 2011, Anul european al voluntariatului, Biblioteca Judeţeană Braşov va fi alături de voluntari!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: ,

Biblionet Hălchiu – lansare

noiembrie 26th, 2010 Fără comentarii

Azi a fost prima inaugurare a programului Biblionet în judeţul Braşov. Din cele 15 biblioteci dotate cu echipamente în luna octombrie, cea din frumoasa comună Hălchiu este prima care a organizat lansarea oficială a programului. Bibliotecara a fost harnică şi ambiţioasă şi a organizat un spectacol cu această ocazie: tăierea panglicii de către primar şi coordonatorul Biblionet, mici spectacole puse în scenă de copiii de la grădiniţă şi de la şcoala generală din localitate. Au fost de faţă autorităţi, locuitori, cadre didactice, preotul,  iar mass media a onorat manifestarea cu prezenţa – BZB şi Mix 2. Remarc sprijinul consistent şi eficient al primarului şi primăriei, interesul acestora de a susţine actul cultural din Hălchiu, cuvintele frumoase şi foarte nimerite ale preotului despre rostul cărţii, precum şi fermecătorul spectacol montat de educatori şi profesori cu copiii. Biblioteca din Hălchiu este o bibliotecă îngrijită, modernă, cu cărţi noi, unde este mai mare dragul să vii la bibliotecă. Pentru toate acestea bibliotecara merită felicitată cu prisosinţă. Succes în bibliotecă, lectură plăcută şi navigare cu folos! La cât mai mulţi utilizatori!


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

DESENELE CONTINUĂ

noiembrie 25th, 2010 Fără comentarii

La F3 petrecerea continuă, spaţiul alb este tot mai redus, s-au înmulţit căsuţele; lumea este cu gândul la Crăciun, îşi doreşte cadouri şi zăpadă!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse, Evenimente Tags: ,

DESEN COLECTIV LA F3

noiembrie 24th, 2010 2 comentarii

Am iniţiat proiectul în data de 18 noiembrie 2010 şi se află în plină desfăşurare. Poate participa oricine doreşte să se manifeste artistic, să elimine anumite tensiuni sufleteşti prin desen; nu este necesar un talent special. Activitatea are deci rol terapeutic.

Planşa finalizată va fi expusă pe peretele albastru. Mulţumiri participanţilor care mai ştiu să fie copii.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (6 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: ,