Arhivă

Arhivă Autorului

Biblioteca Poiana Mărului la Viaţa Satului

noiembrie 26th, 2010 4 comentarii

Ieri, am fost la biblioteca din Poiana Mărului deoarece Televiziunea Naţională a ales să facă în judeţul Braşov unul dintre cele 8 episoade dedicate bibliotecilor si Biblionetului, difuzate în cadrul emisiunii Viaţa Satului. Rezum experienţa mea cu bibliotecara şi locuitorii din Poiana Mărului, precum şi cu profesioniştii din echipa de filmare. Dimineaţa, când am ajuns în bibliotecă, membrii formaţiei corale şi grupului de dansuri populare se strângeau. Bătrâni şi tineri, în costume populare, cu catrinţe, ii cu motive uluitoare, brodate, cusute de mână sau la maşină, cu aţă neagră şi uneori cu mărgele, cu pieptare ornate cu flori uluitoare, umpleau spaţiul bibliotecii. Vedeam cum îndată ce treceau pragul, elevii lepădau blugii şi adidaşii pentru costumele populare. E o adevărată artă să te costumezi, să strângi brâul în jurul fotelor, să legi basmaua, ascunzând părul şi prinzând flori într-o parte. Îndată după instalarea luminilor şi a aparaturii, echipa TVR 1 a filmat corul care a interpretat două colinde, acompaniat de taraf, tinerii şi fetele care au dansat fiecare câte un dans specific grupelor de sex, dar şi un dans în perechi. Nu vă pot spune cu câtă pasiune au cântat şi dansat. Erau 2 puşti de 10 ani, Claudiu şi Alexandra, care aveau picioruşe minune. Şi nu fac treaba asta pentru bani ori din obligaţie, au spus că nu primesc plată, realmente se vedea cât de mult le plăcea. M-au mişcat. Au urmat interviurile cu preotul, membrii tarafului, un consilier care era şi membru al corului coordonat de bibliotecară, directorul şcolii, secretarul primăriei, tinerii strânşi ciorchine în jurul computerelor şi navigând pe internet, iar la final bibliotecara şi eu. Echipa de filmare şi-a făcut datoria cu prisosinţă, cu un profesionalism pe care eu l-am întâlnit rar. Au filmat 2 ore cadre din localitate, panoramice şi de detaliu, au surprins cadre şi din bibliotecă, au întrebat, chestionat, cercetat, s-au documentat în detaliu, ne-au făcut sugestii şi ne-au povestit din experienţa lor cu bibliotecile. A fost un dialog incitant şi plin de miez. După ore întregi de muncă intensă, în momentul înserării s-a încheiat filmarea. Mulţumesc mult bibliotecarei, Gabrielei Ţintea, care a muncit enorm şi a fost foarte emoţionată. Iar la final,vă îndemn să urmăriţi emisiunea Viaţa Satului. Reportajul despre Poiana Mărului se va difuza duminică, 5 decembrie, la orele 11,30. Până atunci, duminica aceasta, urmăriţi pe colegii noştri bibliotecari din judeţul Covasna, dintr-un sat de ceangăi.  Fiţi alături de biblioteci şi de bibliotecari!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (7 votes cast)

Despre tradiţii

noiembrie 26th, 2010 Fără comentarii

Mai demult, în luna octombrie, la întoarcere dintr-o vizită de evaluare a programului Biblionet la biblioteca din Moieciu, am fost surprinsă plăcut de una dintre călătoarele din autobuz. Era o femeie în vârstă care alesese pe drum să croşeteze un pulover din lână, din acelea miţoase ce sunt puse în vânzare la standurile şi magazinele de artizanat tradiţional. M-au impresionat îndemânarea cu care lucra şi pasiunea de care era mânată. Am asistat astfel la un spectacol viu al tradiţiei, aflat în mişcare la propriu şi la figurat, în deplasarea dinspre sat spre oraş. Şi mi-am dat seama cât aş regreta dacă s-ar pierde asemenea tradiţii, fără de care am fi mai săraci.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Oraşul memorabil

noiembrie 21st, 2010 Fără comentarii

Înainte de a intra la un spectacol al Festivalului de dramaturgie contemporană, am vizitat expoziţia Oraşul memorabil. O expoziţie cu adevărat memorabilă, bine documentată, bine făcută şi organizată. Vederi si fotografii din arhive particulare mai ales (am reţinut colecţiile Dan M., Carmen Chipernea) sunt dispuse tematic pe panouri şi surprind o multitudine de aspecte – pieţe, clădiri, edificii publice, sărbători, junii, IAR, bombardamentul din al doilea război mondial etc. Expoziţia are o calitate deosebită – este extrem de convingătoare prin autenticitatea imaginilor, oamenii sunt surprinşi în momentele lor de viaţă, cu sentimente oglindite, familii întregi la nuntă sau reunite în casa din cartier. Se zice că o imagine exprimă mai mult decât 1 000 cuvinte la un loc. Acest lucru este valabil în cazul acestei remarcabile expoziţii. Dincolo de aceasta, un aspect merită subliniat – expoziţia a fost organizată pe baza implicării personale, voluntare, a braşovenilor care au oferit materialul. Ea vorbesşte despre Braşov şi braşoveni. Motiv pentru care  organizatorii trebuie felicitaţi.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Evenimente Tags:

O expoziţie de suflet

noiembrie 21st, 2010 Fără comentarii

“Străbătând ţara mea de suflet” este titlul expoziţiei lui Claude Aubé de la Mediateca Francofonă şi Alianţa Franceză, Casa Baiulescu. Este o expoziţie de fotografii cu imagini din locuri dragi celui care a adoptat Braşovul şi România ca spaţii noi ale vieţii sale, părăsind Franţa. Claude ne-a obişnuit cu evenimente de calitate şi văzând fotografiile sale, am fost impresionată de ochiul proaspăt, empatia, ineditul, frumuseţea aparte a locurilor ce reies evident. Delta, Dunărea, Constanţa, localităţi din Braşov, precum Recea şi Viscri, marea şi muntele deopotrivă intră în obiectivul aparatului de fotografiat. Evoc amintirea unei poze cu un colţ de zid albastru pe care era desenată o floare albă delicată din Viscri. De altfel, cele mai sugestive imagini surprind mediul rural românesc. Dacă imaginile sunt grăitoare, biografia fotografului este mai spectaculoasă. Cetăţean francez, Claude este unul dintre primii creatori ai unei pagini de internet dedicate Braşovului, în 1997, pe versiunea franceză a google, www.google.fr, este cel ce a ales să se stabilească definitiv in Braşov in 2004 şi a devenit cetăţean român. Aşadar, titlul nu este întâmplător şi fotografiile reprezintă un semn de iubire faţă de “ţara de suflet”. Recomand cu căldură să vizitaţi această expoziţie care este deschidă gratuit publicului până în 15 ianuarie 2011.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Lansare de carte

noiembrie 15th, 2010 Fără comentarii

Retransmit o ştire pe care o consider de însemnătate: Asociaţia Pro Democraţia – Club Braşov (APD – Club Braşov) are plăcerea de a vă invita joi 18 noiembrie 2010, ora.17.30 la lansarea manualului Drumul spre integritate. Evenimentul se va desfăşura la Cafetecă, Str. Apollonia Hircher nr.2  şi are loc în cadrul proiectului Ia Atitudine! – Campanie a ONG şi mass-media locale pentru identificarea şi prevenirea faptelor de corupţie, finanţat de către Uniunea Europeană prin programul Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.01.11 – Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Diverse Tags:

Conferinţă de Gabriel Liiceanu

noiembrie 15th, 2010 Fără comentarii

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, Centrul Cultural Reduta şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov organizează conferinţa  De ce e bine să faci binele, susţinută de filosoful Gabriel Liiceanu.

Conferinţa, urmată de un dialog cu cei prezenţi, va avea loc la

Centrul Cultural Reduta, str. Apollonia Hirscher nr. 8,

marţi, 16 noiembrie a.c., ora 15.00.

Ucenic al lui Noica în tinereţe (Şcoala de la Păltiniş), Gabriel Liiceanu este astăzi una dintre cele mai percutante voci în domeniul filosofiei. Prin ideile valorizate şi comentate în operă (alienarea, contingenţa, libertatea, aporia morală) tematica gândirii sale este de factură existenţialistă şi agnostică. În prezent este membru al Societăţii Române de Fenomenologie şi conduce Editura Humanitas, proiect cultural conturat în anii Şcolii de la Păltiniş.

Evenimentul se va desfăşura în contextul în care prestigioasa  Editură Humanitas sărbătoreşte, împreună cu cititorii, 20 de ani de existenţă. După două decenii de activitate, editura a devenit Grupul Humanitas, un holding cultural format din editurile Humanitas, Humanitas Fiction, Humanitas Multimedia (lider de piaţa românească în producţia de audiobook-uri), precum şi Librăriile Humanitas, un lanţ de difuzare a cărţii format din şaisprezece librării.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags:

A murit Adrian Păunescu

noiembrie 5th, 2010 1 comentariu

Astăzi s-a stins in spital poetul Adrian Păunescu, cel care a avut o influenţă puternică în viaţa publică a României mai ales înainte de 1989, dar şi după aceea. Indiferent că îl acceptăm sau îl criticăm, trebuie să recunoaştem că a avut talentul rar întâlnit între oamenii de litere de a mobiliza masele, aşa cum a făcut-o prin spectacolele cenaclului literar Flacăra. Împreună cu familia am fost la un asemenea spectacol la Braşov, care m-a impresionat şi din clipa aceea am început să ascult la radio transmisia săptămânală a concertului cenaclului. Deşi o figură controversată, este  sigur că Adrian Păunescu nu va putea fi ignorat  pentru rolul pe care l-a jucat în istorie. Aşa cum nu pot nega sentimentul de tristeţe care m-a încercat azi la auzul ştirii morţii sale, difuzată la radio. În faţa morţii toţi ne schimbăm, pentru moment: cei care părăsesc lumea celor vii dobândesc dimensiunea firească a simplilor muritori, fără exagerările care i-au însoţit în viaţă, iar cei care rămân abandonează atitudinea de încrâncenare.  Se creează astfel spaţiul unei împăcări în care sintagma Fie-i ţărâna uşoară! exprimă respectul cuvenit fiecărui decedat.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.2/5 (5 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Profesioniştii bibliotecii

noiembrie 2nd, 2010 Fără comentarii

Drept recunoaştere a meritelor în activitatea sa în slujba francofoniei, doamna Elena Dimitriu a fost aleasă membră în comitetul ştiinţific al Congresului mondial al Asociaţiei Internaţionale Francofone a Bibliotecarilor şi Documentariştilor (AIFBD), care va avea loc între 10-12 august 2011, în insula Martinica, în avanpremiera Congresului IFLA din Puerto Rico – 13-18 august 2011. Felicitări! Le meritaţi cu prisosinţă!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: ,

Finaliştii concursului Şi eu sunt bibliotecar(ă)!

noiembrie 1st, 2010 Fără comentarii

Ultima oră: o ştire foarte îmbucurătoare. Intrând pe situl Biblionet, aflu cine sunt finaliştii concursului în urma votului exprimat public de către posesorii de conturi pe facebook. Printre ei, la secţiunea eseuri, se situează colega noastră Raluca-Maria Bucur de la Biblioteca Municipală Făgăraş, cu 29 voturi. Bravo, Raluca! Succes pe mai departe! Chiar dacă nu vei câştiga, ai avut un real succes prin calificarea intre finalişti. Reamintim că din partea judeţului Braşov au mai participat la concurs colegele noastre Viorica Bica (Făgăraş), Gabriela Ţintea (Poiana Mărului), Daniela Banaurs şi Diana Armanu (Mediateca francofonă). Felicitări tuturor pentru iniţiativă şi curaj!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.7/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags: ,

Despre donaţii

noiembrie 1st, 2010 Fără comentarii

O contribuţie care semnalează toate aspectele, pozitive şi negative deopotrivă, ale donaţiilor către biblioteci, într-o manieră echilibrată, este cea semnată de Ştefan-Radian Pleşoianu (Constanţa) – Despre donaţii şi donatori în bibliotecile publice din Constanţa, publicată în volumul Momente din istoria lecturii publice editat de Biblioteca Judeţeană Arad. Merită citit!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags: ,