Arhivă

Arhivă Autorului

Serbarea interetnică de la Măieruş

Miercuri, 29 iunie, am participat la un eveniment multicultural în comuna Măieruş, la invitaţia Bibliotecii publice şi a doamnei bibliotecare, Adele Türk. “Sărbătoare în Valea Nucilor” a fost iniţiată şi organizată de Asociaţia Comunitară Interetnică Măieruş, înfiinţată în cadrul proiectului Susţinerea dezvoltării comunităţilor de romi din Regiunile de dezvoltare Nord-Vest şi Centru, România, proiect implementat de Centrul de Resurse pentru comunităţile de romi Cluj Napoca. La început am vizitat expoziţiile: masa saşilor cu obiecte de port, mobilier, fotografii, ceramică specifică, bogata masă a românilor şi cea a romilor unde erau etalate obiectele tradiţionale confecţionate (rogojini, obiectele de lemn ale rudarilor etc.), alături de care era instalat un cort. Mi-a plăcut formula inedită. A urmat spectacolul pregătit cu atenţie de toată lumea. Au fost implicate grădiniţa, şcoala, formaţia de dansuri tradiţionale instruită de angajata primăriei, responsabila de căminul cultural, fanfara, lăutarii din Măieruş. După salutul domnului primar Nestor Boriceanu, al reprezentantei CRCR, Diana Szasz, şi a directoarei adjuncte Ionela Potoschi, a luat cuvântul domnul Constantin Aitean Taus. Autor al unei monografii minuţioase a Măieruşului, acesta a vorbit documentat şi echilibrat despre comunităţile etnice din Măieruş (atestare, proporţia între etnii, ocupaţii, evoluţia relaţiilor interetnice). Tinerii au interpretat cântece populare şi au pregătit un număr aparte de spectacol, pornind de la legenda Turnului Babel, spusă în limbile română, germană şi romani, subliniind însă faptul că membrii comunităţii se înţeleg indiferent de limba diferită pe care o vorbesc. Au urmat dansurile populare româneşti, săseşti şi cele tipice romilor. Rând pe rând, s-au succedat preşcolari şi elevi de diferite vârste, interpretând laolaltă cele mai diferite dansuri şi făcând dovada unei virtuozităţi, graţie căreia ansamblul de dansuri al şcolii din Măieruş a ocupat locul I la faza judeţeană a unui concurs de gen anul acesta. De la mici la mari, toţi au arătat pasiune, talent, dăruire şi mai ales că au învăţat că unul dintre cele mai directe moduri de a comunica este cultura. M-a impresionat spectacolul oferit timp de două ore, în ritm de cântec şi dans. A fost demonstraţia unei comunităţi puternice, cu tradiţii pe care a ales să le păstreze şi să le cultive, alături de o politică inteligentă de integrare, comunicare, dezvoltare, susţinută de autorităţi şi de această nou înfiinţată asociaţie, din care face parte şi doamna bibliotecară, în calitate de vicepreşedinte, reprezentând primăria. Asociaţia s-a gândit să pornească la drum cu un proiect de valorificare a plantelor medicinale, contribuind la dezvoltarea comunei şi susţinând rebrănduirea acesteia. Îi dorim mult  succes şi felicităm pe toţi cei care ne-au oferit un eveniment multicultural real şi reuşit, precum Sărbătoare în Valea Nucilor. Motto-ul manifestării este unul sugestiv: “Educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat”.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Masterat internaţional francofon în cotutelă

La rugămintea unei francofone, retransmitem o informaţie, sperăm, de interes: UniversitatieaBabes- Bolyai, Facultatea de Studii Europene, ofera oportunitatea unui Masterat international francofon in cotutela Studii Politice Europene Comparate. Acesta a devenit, incepand cu luna aprilie 2011, “Pol de competenta universitara francofona”, recunoscut de Minsterul Francez al Afacerilor Externe si finantat prin intermediul Ambasadei Frantei la Bucuresti cu trei burse care sustin mobilitatile studentilor exclusiv in cadrul acestui program de studiu. Aceste trei noi mobilitati se adauga celor doua burse Erasmus la Paris si celorlalte doua burse Erasmus (la Bordeaux si la Bruxelles), dedicate exclusiv studentilor acestui masterat.

La randul sau, partenerul nostru principal care ofera diploma franceza de Master in Stiinte Politice (Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallee) pune la dispozitia tuturor studentilor facilitatile de care se bucura orice student francez, precum si facilitati suplimentare de cazare si inserare in mediul socio-cultural local rezervate studentilor aflati in mobilitate.
Pentru mai multe detalii privind organizarea, structura, planul de invatamant, activitatile si stagiile conexe, precum si oportunitatile de cariera deschise de acesta formatiune, nu ezitati sa consultati siturile de mai jos:
- linkul catre situl admiterii la master http://www.euro.ubbcluj.ro/admitere/admitere-master.php

- linkul catre situl masteratului http://www.euro.ubbcluj.ro/linii/masterat/studii-europene-comparate.php

- linkul catre situl partenerilor de la Paris-Est, care ofera diploma franceza: eep.univ-mlv.fr

Admiterea la acest program masteral, precum si la celelalte programe masterale,  va avea loc in luna septembrie, dupa ce procesul de ierarhizare a universitatilor se va incheia, iar calendarul admiterii va fi anuntat rapid pe situl http://euro.ubbcluj.ro/admitere/admitere-master.php
Pentru orice alte detalii, sunteti invitati sa il contactati pe responsabilul acestui program de studii, Dr. Hab. Sergiu Miscoiu, miscoiu@yahoo.com.
Dr Sergiu Miscoiu
Enseignant-chercheur en science politique (Université “Babes-Bolyai”)
Habilité à Diriger des Recherches/Directeur de thèses (Université Paris-Est)
Rédacteur-en-chef de la revue scientifique Studia Europaea
Faculté d’Études Européennes
Université “Babes-Bolyai”
1, rue E. de Martonne
400090 Cluj-Napoca
Roumanie
Tél. bureau  +40264 405 300 * 5972
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cursuri Tags:

Programul Conferinţei BIBLIO 2011

ProgramBIBLIO2011

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: ,

Biblionet la Moieciu

Colega noastră, Laura Gârbacea, îmi povesteşte în raportul săptămânal că vineri a avut foarte mulţi copii, faţă de celelalte zile din săptămâna (lucrătoare) 23-27 mai. Unii au fost în asteptarea microbuzului şcolii, alţii au venit pentru că i se stricase unuia din ei calculatorul şi voiau să exerseze în  Power Point, cineva a venit să-şi scaneze nişte analize medicale şia rugat pe bibliotecară să i le trimită la Cluj.  Divertisment, educaţie, comunicare sunt oferite de internetul din biblioteca publică.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Despre muzeu

În aprilie a fost Ziua internaţională a cărţii pentru copii, Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, Ziua internaţională a cărţii, Ziua bibliotecarului. Mai a fost luna muzeelor prin evenimentul Noaptea muzeelor. Şi pentru că suntem încă în luna mai, vreau să vă scriu despre o microexpoziţie organizată de colegele de la Biblioteca Engleză, care s-au gândit să expună publicaţiile despre muzee pe care le au. Au avut în vedere Noaptea muzeelor şi muzeul în general, o instituţie care merită atenţia noastră.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cultura Tags:

Seminar despre integrarea europeană

Summer Seminar on

Searching for a decent international society

Vama Veche, Romania

15 – 20 August 2011

 


The Luxembourg Institute for European and International Studies
(LIEIS) is a forum of academic and intellectual discussions and research, as well as a platform of training and upgrading for undergraduates and young professionals from both western and eastern countries.

One of LIEIS’ constant themes of research and debate has been the European integration process as well as developments in the wider Europe and in the world at large. The topics have been   explored for the last 17 years under the form of summer schools organized by the Institute in cooperation withthe Black Sea University Foundation, and, later on, with the European Cultural Centre in Romania.

The ambition of the 2011 seminar is to have a critical look at the international society, the political, economic, cultural and strategic relations, the structures and mechanisms, the distribution of power and wealth. Is the system sufficiently just, does it allow a fair access to material and non-material resources? Does it provide adequately for the maintenance of peace? What are the dominating values and what should they be: tolerance, empathy, solidarity? Are new institutions for global governance required?

WHO SHOULD ATTEND?

- students, young researchers and  professionals from both Eastern and Western Europe

- young representatives of higher education, of specialized institutions, of political parties, of NGO’s, of the mass media.


The cost of 395 Euro includes participation

fee, accommodation in double rooms with own bathroom and all meals.

*** The LIEIS offers a grant covering the fee of 395 Euro to the students whose application is accepted.

 

VENUE

The course will be held at Vama Veche, an exceptional youth holiday village, which is situated at about 50 km south of Constantza, the main Romanian port on the Black Sea coast, close to the Bulgarian border.

***The working language is English.

***Application deadline: 18 June 2011

All candidates are kindly requested to send the filled in Application Form together with:

  • Curriculum vitae
  • Letter of intention
  • Two-page essay on one of the topics

addressed by the seminar

to the EUROPEAN CULTURAL CENTRE

Centrul European de Cultură, Bucureşti

49-51, Sfinţii Voievozi St., 010968,  4th floor, apt. 16, Bucharest-1,  Romania

Phone/fax: 4021 650 32 80 E-mail: cti@clicknet.ro


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Categories: Cursuri Tags: ,

“Pe urmele bicicletei”

Voluntarii braşoveni vă invită să vizionaţi expoziţia inedită pe care au organizat-o într-un spaţiu neconvenţional, de-a lungul Străzii Sforii. Au muncit mult şi au gândit ingenios exponatele, atârnate pe sfoară, cu multe informaţii şi intercalate de modele miniaturale de biciclete făcute din materiale reciclabile. Sunt foarte multe informaţii interesante, tehnice, despre succesul bicicletei în rândul femeilor, apariţia Miţei biciclista, folosirea bicicletei de poştă, armată, de către firmele comerciale care livrau marfă. V-am stârnit interesul? Să vă grăbiţi să o vedeţi, rămâne pe “simeze” până duminică, 22 mai, nu rataţi, merită văzută.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Categories: Cultura Tags: ,

Invitatie de 1 iunie

Se apropie …. moşul de vară, adică 1 iunie.  Aşa este, pentru copiii cuminţi moşul vine de două ori pe an: odată în decembrie, apoi după 6 luni, în 1 iunie, în prag de vacanţă. Şi deja unii lucrează să facă bucurii copiilor, adică persoanelor până în 18 ani. Drept, eu nu mă încadrez la categoria de vârstă, dar vreau şi eu la moşul de 1 iunie. Adică vreau bomboane, prăjituri, nu, nu, nu vreau să alerg, să fac ştafetă, eu sunt comodă. Şi mai vreau vacanţă lungă, lungă, şi să înceapă la 1 iunie. Să ţină până la Crăciun, că sunt obosită. Însă asociaţia Colors şi partenerii ei vă pregătesc lucruri mai frumoase şi mai bune decât trăsnăile care îmi trec mie prin minte. Vedeţi invitaţia şi afişul mai jos.


VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)
Categories: Evenimente Tags: ,

Expoziţie despre voluntari

Luni, 9 mai, a fost montată o expoziţie de fotografii despre activităţile de voluntariat ale elevilor Colegiului de Ştiinţe Grigore Antipa Braşov, pe care biblioteca o găzduieşte la etajul I în sediul central. Tot atunci a avut loc şi vernisajul. Data nu a fost aleasă întâmplător deoarece 9 mai este o triplă aniversare – ziua independenţei, ziua victoriei asupra fascismului şi ziua Europei – precum şi începutul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului. Fotografiile sunt foarte sugestive, arată activităţile foarte diverse – ecologice şi caritabile – în care sunt implicaţi tinerii şi profesorii lor, sunt portrete de voluntari şi proiectele desfăşurate doar în anul 2010. Şi vă spun că sunt foarte multe. Se cuvine să menţionez că elevii acestui liceu sunt membrii ai celui mai activ club de voluntariat din învăţământul preuniversitar braşovean, numit Impact, care a şi fost premiat la Gala pentru Supervoluntari în decembrie 2010. La vernisaj au participat elevii din clasele a X-a si a XI-a, precum şi profesoara îndrumător Constantin Doina şi directoarea colegiului, doamna Mihaela Şandor. Am remarcat relaţia deosebită construită între elevi şi profesori, precum şi inteligenţa, dinamismul, receptivitatea tinerilor. Iniţiativa organizării a venit de la doamna profesoară Constantin, care şi-a dorit să facă cunoscută activitatea voluntarilor din liceu comunităţii braşovene şi să recompenseze moral efortul lor. Fotografiile sunt foarte grăitoare, vorbesc de la sine şi merită văzute.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)
Categories: Diverse Tags: , ,

Cum te poate ajuta un bibliotecar

mai 11th, 2011 8 comentarii

Bibliotecarii sunt modeşti, rareori se laudă şi ies la rampă. Ceea ce vă voi povesti confirmă modestia lor. În urmă cu un an, cu ocazia unui curs Web 2.0, ne puneam problema organizării unor cursuri, de iniţiere, pe perioada verii. Aşa s-a născut oferta de cursuri a Filialei 6 de copii şi tineret, care includea un curs de engleză şi chiar lecţii de cântece populare şi tradiţii. ERau şi alte propuneri tentante. Colega noastră, Adriana Mihai, este o pasionată interpretă a melosului popular, membră a unui ansamblu de folclor în care a cântat ani buni. Şi-a oferit concursul unei fetiţe amatoare de cântec, talentată, care frecventa biblioteca pentru copii. Au exersat împreună, bibliotecara şi-a folosit cunoştinţele, răbdarea şi simţul pedagogic pentru a educa vocea fetiţei, ba chiar i-a adus micuţei cursante un costum popular pentru copii, în care Biancăi îi stătea foarte bine.  S-au împrietenit şi împreună au construit ceva care le-a unit. Ştiam de micuţa cursantă, de încântarea Adrianei de a lucra cu ea, dar nu am ştiut rezultatul acestui curs, abia săptămâna trecută am aflat. Între timp, ajutată de experienţa dobândită şi recomandată de învăţătoare, fetiţa a participat la selecţia unui concurs pentru copii talentaţi, cu o situaţia materială dificilă, pentru emisiunea Caruselul vieţii. Şi a câştigat locul I, un premiu în bani care a ajutat-o pe ea şi mama ei. Felicitări premiantei şi… Adrianei, bibliotecara cu suflet care i-a stat alături şi a ajutat-o cu ce a putut, contribuind, credem noi, şi la reuşită. Iar fetiţei îi dorim succes în continuare, mai ales că se pricepe şi la desenat şi învaţă foarte bine. Dacă vreţi să vedeţi desenele ei, treceţi pe la filiala 6, la jucăriotecă şi descoperiţi “Ţara Minunilor” care este biblioteca cu bibliotecarii şi cititorii ei.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 3.9/5 (8 votes cast)
Categories: Cursuri Tags: ,