Arhivă

Arhivă Autorului

În amintirea Iuliei Hașdeu

septembrie 10th, 2018 Fără comentarii
Iulia Haşdeu a fost o tânără intelectuală supradotată, scriitoare şi poetă inclusiv de limba franceză. S-a născut la Bucureşti, la 14 noiembrie 1869, fiind fiica savantului şi scriitorului Bogdan Petriceicu Haşdeu.
Primele semne ale genialităţii Iuliei au apărut la vârsta de doi ani. La vârsta la care copiii obişnuiţi abia învăţau cuvintele în limba maternă, geniala Iulia Haşdeu începuse deja să citească. La vârsta de doi ani învăţa limba franceză, iar la patru ani deja desluşise tainele scrisului. La cinci ani crea nuvele, iar la şapte ani scria naraţiuni precum Mihai Vodă Viteazul sau poeme precum Domnia lui Ţepeş Vodă, Oasele lui Ţepeş Vodă.
Când părinţii şi învăţătorii şi-au dat seama că au în faţă un copil genial, pentru Iulia s-a făcut o excepţie care nu se mai făcuse până atunci în învăţământul românesc: a susţinut examenele de absolvire a ciclului primar la 8 ani. Genialitatea fiicei lui Haşdeu a continuat să se manifeste şi la vârsta adolescenţei, Iulia absolvind gimnaziul în vara anului 1881 cu rezultate strălucite şi terminând Conservatorul la secţia de canto şi pian.
La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. În timp ce se afla la Paris, au apărut primele semne ale tuberculozei. Tânăra, preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii, a ignorat primele semne ale acestei boli. Totuşi, în aprilie 1888, este nevoită să întrerupă studiile din cauza agravării stării de sănătate. S-a stins din viaţă la 29 septembrie 1888.
Tatăl Iuliei nu s-a resemnat nicioadată cu pierderea celei mai dragi fiinţe. Foarte afectat, a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina. Vă invităm să vizitați acest muzeu, nu înainte să vedeți expoziția aniversară în memoria Iuliei Hașdeu, organizată de colegele noastre, Valentina Mihăilă și Ioana Popa-Răduțoiu, de la Secția de Împrumut.
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags:

Expoziţie “Cerbul de Aur” la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov vă invită cu bucurie la vernisajul expoziţiei aniversare a festivalului „Cerbul de Aur” – 50 de ani de la prima ediţie. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 august, orele 13,30, la sediul central, etaj I.

Expoziţia oferă o perspectivă asupra Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Cerbul de Aur” prin documentele deţinute în colecţiile noastre şi ale colecţionarilor braşoveni. Sunt expuse cărţi, broşuri, programe de spectacol, ziare şi reviste, albume cu fotografiile interpreţilor, discuri de vinil cu înregistrările din ediţiile anilor 70, invitaţii, bilete de intrare, documente originale cu însemnări de mână privind costumele concurenţilor şi prezentatorilor, afişe. În mod special menţionăm statuetele de cerbi, turnate în fabricile braşovene, cu scop de promovare, comercial şi turistic, precum şi insigna Cerbului de Aur.

Expoziţia a fost organizată prin efortul şi căutările bibliotecarilor, dar şi prin mobilizarea altor resurse, colecţionarii au fost consultaţi şi au contribuit cu materiale din propriile colecţii astfel încât a rezultat o expoziţie comunitară, despre un eveniment cu care braşovenii se identifică, de care sunt mândri şi pe care îl socotesc o marcă a oraşului lor.

Vă aşteptăm cu drag!

 

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags:

Citate despre tinereţe

Expoziţia dedicată Zilei internaţionale a tineretului – 12 august, organizată de colega noastră Daniela Ferţu de la Secţia de împrumut carte la domiciliu, este însoţită şi de o selecţie de citate despre tinereţe, foarte sugestive:

Tinereţea este zâmbetul viitorului in faţa unui viitor necunoscut care e însuşi viitorul, şi e firesc să fie fericită. S-ar spune ca răsuflarea ei este făcută din speranţă – Victor Hugo

Tinereţea este o perioadă minunată a vieţii. Ea ne slujeşte să acumulăm greşeli numite ulterior experienţă – George Bernard Shaw

Tinereţea este basmul cel mai frumos al universului trăit in toată fiinţa umană. Tinereţea este sufletul şi sufletul este tinereţea. Tinereţea este, simte tot, aude tot, vede tot – Gh. Vodă

Ceea ce dorim in tinereţe, avem din belşug la bătrâneţe – Goethe

Tinereţea: Pasărea Phoenix a timpului; renaşte după ce… nu mai este – Costel Zagan

Tinereţea e timpul de a învăţa întelepciunea, bătraneţea e timpul de a o aplica –Jean Jacques Rousseau

Tinereţe, cum amăgeşti nădejdile, cum seci puterile, cum astâmperi şi potoleşti avânturile – Emil Gârleanu

Păcat de acea tinereţe care se aseamănă cu bătrâneţea – Giuseppe Rovani

Tinereţea e o trufie, rareori o valoare – Marin Preda

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags: , ,

In memoriam Gernot Nussbächer

Forumul Democrat al Germanilor din România, Filiala Brașov și Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov vă invită la evocarea vieții și operei celui ce a fost Gernot Nussbächer, arhivist și istoric al Brașovului și Transilvaniei, ce a dedicat printre altele, lucrări substanțiale lui Johannes Honterus și Bisericii Negre,unele dintre temele pe care le-a studiat cu pasiune.
Evenimentul va avea loc miercuri, 22 august 2018, de la orele 17,00 la Biblioteca Județeană Brașov, etajul I (Sala mare de lectură)
Vă invităm să luați parte la prezentarea ultimelor cărți ale autorului de către Thomas Șindilariu și să vedeți expoziția de cărți, ziare și fotografii în memoria lui Gernot Nussbächer, organizată de Biblioteca Județeană Brașov.  Pe 22 august 2018 Gernot Nussbächer ar fi împlinit 79 de ani. Boala și moartea au fost mai grăbite și au luat-o înainte. Considerăm ziua de naștere cel mai potrivit prilej de a aduce un omagiu memoriei celui ce a fost arhivistul și istoricul Brașovului, interesat de documentele mărturii ale trecutului locurilor pe care le-a iubit și admirat fără rezerve.
Intrarea liberă!
Vă așteptăm cu drag!
VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Evenimente Tags:

Comunitatea profesională maghiară CicloBiblio – ediția I, 2017

Ieri a început ediția a doua a turului de biciclete al bibliotecarilor și prietenilor bibliotecilor, desfășurat de data aceasta în Dobrogea, Bărăgan și Sudul Moldovei, numit sugestiv Ciclobiblio. Anul trecut, prima ediție s-a desfășurat în Transilvania, în județele Brașov, Covasna, Mureș și Sibiu. În județul Brașov, unul dintre trasee a străbătut zona Racoș, Hoghiz, Homorod, Rupea, Viscri. Bicicliștii s-au oprit la biblioteca publică din comuna Racoș, acolo unde colega noastră Anamaria Gaspar i-a întâmpinat cu amabilitate și bunăvoință, chiar dacă era în pline lucrări de zugrăvire și renovare a bibliotecii. Dar pasiunea comună pentru carte și încrederea în educație, precum și limba comună leagă oamenii. Așa s-a născut o colaborare între bibliotecarii maghiari din județele Covasna și Brașov, mai precis între Sf. Gheorghe – Racoș și Hoghiz. Unul dintre inspiratorii CicloBiblio și cei mai carismatici și devotați bibliotecari școlari, Laszlo Kiss de la biblioteca Colegiului Mikes Kelemen din Sf. Gheorghe a sprijinit Racoșul, dăruind cărți în limba maghiară bibliotecii de acolo, de care avea nevoie. Primindu-le, inventariindu-le și verificând gestiunea, la rândul ei colega noastră a ales dublete, pe care le-a dăruit bibliotecii din Hoghiz. Se zice că dar din dar se face rai! Noi, bibliotecarii, am putea zice astfel: Carte din carte se fac biblioteci, iar CicloBiblio la prima lui ediție a sudat legături profesionale și personale trainice, de cooperare și comunicare profesională, de care, aflând, sunt impresionată și doresc să împărtășesc această bucurie și experiență.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Cultura Tags:

Expoziţia Dracula sau viaţa fără moarte a mitului

Argument. De ce o expoziție despre Dracula la bibliotecă? Personaj imaginar, dar inspirat din realitate, Dracula s-a dovedit fascinant și longeviv în același timp. A captivat fantezia multor generații și s-a dezvoltat în timp deopotrivă, personajul literar evadând din literatură și ajungând sub forma unui concept în politică, devenind prototipul unei întregi literaturi a vampirilor și un brand turistic totodată. Așadar, Dracula a influențat și stimulat literatura, politologia, arta, filmul, chiar și turismul. Sunt argumente suficiente pentru a concepe o expoziție pe tema acestui adevărat mit. De ce la biblioteca publică? Fiindcă biblioteca publică deține cele mai multe și felurite documente și resurse, de la cărți la discuri, de la filme la muzică, de la monografii la literatură beletristică și ghiduri turistice. Deoarece biblioteca publică poate să contureze cea mai amplă imagine a lui Dracula pe baza colecțiilor ei și să ofere comunității informații multiple și verificate. Infomarea, educația, cultura și divertismentul publicului sunt polii între care evoluează o bibliotecă publică și Biblioteca Județeană Brașov nu face excepție, încercând să realizeze misiunea ei pe aceste coordonate, inclusiv prin expozițiile de carte.

Scurtă introducere

Dracula este unul dintre cele mai cunoscute personaje și mituri în lumea întreagă. Nașterea mitului a pornit de la personaje istorice reale (domnitorul muntean Vlad Țepeș, fiul domnului român Vlad Dracul, distins cu Ordinul Dragonului, contesa Elisabeta Báthory din ținutul Bistriței), de la legendele țesute în jurul lor într-un anumit context istoric și de la imaginarul colectiv, atras și fascinat de băutorii de sânge, de vampiri, între care figura liliacului hematofag a făcut carieră. Vechi fantasme și temeri se amestecă așadar cu fapte istorice reale în geneza acestui personaj, care s-a dovedit polimorf în diferite epoci până a ajuns la profilul definitiv, cunoscut și recunoscut azi. Astfel, de la morții vii pe care biserica creștină din veacul al XV-lea îi cunoaște la sanguinarii și vampirii din secolul al XVIII-lea, când psihoza a dus la un adevărat teatru al terorii, se ajunge în epoca romantică la consacrarea vampirului în persoana contelui Dracula din romanul omonim al lui Bram Stoker. Un secol mai târziu, personajul mitologic căpăta chip pe ecranele cinematografului, prin diversele ecranizări și montări. Grație puterii cuvântului și imaginii, a început expansiunea lui Dracula pe tărâmul imaginației publicului, acaparând-o și devenind copleșitor, ducând în cele din urmă la crearea genului literar și cinematografic horror.

Vlad Țepeș și Dracula

Personajul istoric real, domnitorul Țării Românești, Vlad al III-lea, supranumit Țepeș, fiul lui Vlad Dracul, este unul dintre puținii conducători români a cărui biografie nu se poate scrie în absența legendei. Cauza constă în păstrarea în număr redus a documentelor din epoca sa. În același timp, legenda lui s-a născut chiar în timpul vieții sale și imediat după moarte, în două texte paralele diferite asupra sa. Este greu să desparți adevărul de mistificarea legendei. Povestirile care au circulat pe seama sa încă din secolul al XV-lea au acreditat versiuni și imagini diametral opuse ale domnului Vlad Țepeș. De fapt, Vlad Țepeș întruchipează un personaj complex, pe măsura perioadei dificile în care a trăit, oscilând între milă și cruzime, spirit justițiar și trădare, rafinament și brutalitate politică. Practic, portretul lui Vlad Țepeș reflectă imaginile multiple ale celorlalți despre el: domn drept pentru români și istorici, călău pentru dușmani, tiran sângeros pentru defăimătorii lui cu interese politice divergente. În concluzie, Vlad Țepeș a devenit la rândul său victima unei campanii de manipulare, reușită din cauza forței noii invenții culturale a tiparului, practica administrării de pedepse crude întorcându-se împotriva memoriei sale. Scriitorii romantici și cineaștii au desăvârșit transformarea voievodului în personajul mitic Dracula, unul dintre cele mai persistente, longevive și creative mituri ale imaginației noastre moderne.

Dracula şi Bram Stoker, părintele literaturii horror

Scriitorul irlandez Bram Stoker s-a documentat pentru romanul Dracula, apărut în 1897, timp de 7 ani, citind folclorul european şi poveştile cu vampiri, foarte gustate în vremea sa de către cititorii Imperiului Britanic. Povestirile cu personaje fantastice, de groază invadau practic Marea Britanie şi figurau printre lecturile obişnuite ale epocii victoriene când a trăit Bram Stoker. Acesta, prin amănuntele istorice şi geografice pe care le dă asupra contelui Dracula, se pare că ştia informaţii despre Vlad Ţepeş, pe care le-a cules din scrierile străinilor despre Principatele Române. Iniţial, titlul romanului era Mortul viu, Nemortul, ajungând la Contele Vampir, titlul final de Dracula fiind fixat cu câteva săptămâni înaintea tipăririi.

Cartea a avut succes, fiind remarcată de autorul lui Sherlock Holmes, scriitorul Arthur Conan Doyle, dar nu a fost un best sellers. Noul titlu era încă o poveste cu aventuri, mai sumbră decât alte scrieri desigur. Mitul lansat al lui Dracula a fascinat însă suficient astfel că la doi ani după moartea lui Bram Stoker, văduva lui a publicat o continuare intitulată Dracula’s Guest and Other Weird Stories. Astfel începea seria scrierilor cu vampiri, continuărilor, apărând o întreagă literatură de gen, cu aceste personaje. Dracula a dobândit celebritatea odată cu primele ecranizări ale cărţii, când spectatorii au fost cuceriţi de personalitatea contelui şi numărul cititorilor a crescut din ce în ce mai mult. Prima ecranizare a fost în 1922, sub titlul Nosferatu – Simfonia groazei, deoarece era neautorizată, cu Max Schreck în rolul principal. Dar soţia lui Bram Stoker dădea în judecată studioul de producţie şi câştiga procesul, solicitând distrugerea tuturor copiilor. Prima adaptare cinematografică autorizată a romanului este din 1931, în studiourile Universal, cu actorul Bela Lugosi în rolul titular. Cel mai mare succes cinematografic l-a avut cu ecranizarea regizorului Francis Ford Coppola în 1992, cu următoarea distribuţie: Gary Oldman, Keanu Reeves, Wynona Rider şi Anthony Hopkins.

Bram Stoker și literatura despre Dracula

Dar Dracula nu a rămas doar în domeniul literaturii beletristice și al celei de a șaptea arte, ci a evadat, ajungând pe tărâmul memorialisticii, politicii, unde a fost folosit pentru a desemna, sugestiv, un regim dictatorial apropiat lui prin cruzime, cel al lui Stalin şi Ceaușescu, ajungând în muzica de blues, unde a exprimat protestul și critica față de dictatură și oprindu-se în turism, acolo unde a fost reinventat ca brand. Nu ne putem opri să nu ne întrebăm dacă Vlad Țepeș și Dracula au fost utilizați intenționat de comuniști pentru a stimula turismul la castelul Bran, dar motivul principal a fost de a contracara puterea altui mit, istoric de această dată, al Reginei Maria, a cărei amintire stăruia puternic în conștiința brănenilor, ca simbol al Casei Regale a României.

Câteva date despre expoziție

Biblioteca deţine cele mai interesante monografii care abordează direct subiectul Vlad Ţepeş şi Dracula, semnate de istorici precum Radu Florescu şi Raymond McNally, Matei Cazacu, Ştefan Andreescu, Radu Vergatti, specialişti ca Heiko Haunamm, Mihai Ungheanu şi Miodrag Bulatovici. Sunt expuse culegerile de legendele istorice ale românilor, între care cele despre Vlad Ţepeş ocupă un loc aparte, în culegerile realizate de Tudor Nedelcea ori Neagu Djuvara, cu ilustraţiile lui Radu Olteanu, dar şi o evocare literară a lui Vlad Ţepeş în volumul de eseuri Biblioteca Nopţii de Alberto Manguel. Urmează cărţile despre misterul şi enigma istoriei care este Vlad Ţepeş – Dracula, scrieri semnate de Paul Ştefănescu, Şerban Brandeş Lăţea, Bertha Krauser sau jurnalista Ileana Gafton Dragoş. Istoria literaturii şi politologia oferă altă abordare a mitului Dracula, în cărţi de Vesna Goldsworthy, Dan Horia Mazilu, Denis Buican, Jan Cornelius, Constantin Dobrilă, Ovidiu Pecican ş.a.

În sfârşit, literatura având în centrul ei personajul vampirului este bogată, începând de la volumele lui Bram Stoker şi continuatorilor săi, de la romanul Colecţionarul al lui Elizabeth Kostova la Chelsea Quin Yarbro cu al ei Hotel Transilvania şi Carlos Funtes, ce, surprinzător, include o nuvelă ce reeditează povestea lui Dracula în notă mexicană şi până la literatura pentru copii, care exploatează temerile celor mici de întuneric şi mister. În literatura română, figura lui Dracula se întâlneşte în lucrările lui Corneliu Leu, evocarea Georginei Viorica Rogoz, teatrul lui Dumitru Radu Popescu, romanele lui Fănuş Neagu şi Alexandru Muşina, povestirile lui Marin Mincu şi Ioan Groşan, cărţile pentru copii ale lui Stelian Ţurlea, dar şi cele ale unor autori locali, precum Grigore Cojan.

Vă invităm să parcurgeţi expoziţia Dracula sau viaţa fără moarte a mitului!

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Categories: Diverse Tags:

Întâlnire cu maestrul romanului poliţist din România – scriitorul George Arion

Următoarea întâlnire din seria Hamacul cititor – Lecturi în aer liber va avea loc duminică, 22 iulie 2018, în Livada Poştei, curtea Casei Baiulescu, lângă Şcoala 6.  Organizatorul evenimentului, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, a ales drept temă Romanul polițist în România.

Cărțile cu mistere, detectivi, crime sunt atractive și ne dau fiori, ne țin cu sufletul la gură, urmărim acțiunea, încercăm să descoperim criminalul și sfârșitul aduce soluționarea cazului. Asemenea volume cu palpitante aventuri sunt căutate de cititorii noştri şi nu numai. Iată de ce ne face plăcere să vă oferim selecția noastră de cărți polițiste și să vă invităm la întâlnirea cu un scriitor aparte, care ne face onoarea să fie prezent: George Arion. Întâlnirea va avea loc duminică, 22 iulie 2018,  începând de la orele 12,00.

Poetul, publicistul şi scriitorul George Arion excelează în tot ceea ce scrie, fiind un împătimit al cărţilor şi bibliotecilor. De altfel, a început seria romanelor de mister în 1983 cu cartea intitulată Atac în bibliotecă, ce a ajuns să fie ecranizată, şi a continuat aventura cărţilor pe parcursul vieţii, ajungând la Insula cărţilor din 2014. Se defineşte aşadar prin pasiunea pentru lectură, fiind un adevărat scotocitor al bibliotecilor, interpretând şi trăind roluri de personaje şi inventând eroii şi intrigile cărţilor sale de autor. Plin de umor, volumele sale au un ritm alert, suspansul este dozat cu artă, însoţit de descrieri grăitoare şi analize psihologice atente, astfel încât cititorul trăieşte realmente acţiunea, fiind absorbit cu totul în carte. Arta sa a fost apreciată, Ovidiu Crohmălniceanu considerând că odată „cu George Arion începem să avem şi noi un roman poliţist autohton”.

Aveți ocazia să vă întâlniți cu cunoscutul autor de romane de misteer și cu detectivi. În plus, veți afla cele mai noi cărți de la Editura Crime Scene Press din Bucureşti, una dintre puținele edituri dedicate genului, care are un concept bine definit, o anume politică și un design mai mult decât grăitor.

În curtea Casei Baiulescu (Livada Poștei, lângă Școala 6) aranjăm cortul, punem hamacele și vă așteptăm cu cărțile la o discuție despre lecturi pasionante.

Locuri limitate! Grăbiţi-vă să vă înscrieţi la următoarea adresă: biblgb@rdsbv.ro

Intrare gratuită!

În caz de vreme nefavorabilă, activitatea va avea loc la Mediateca Francofonă, la parterul Casei Baiulescu.

Vă așteptăm cu drag!

Echipa bibliotecii

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Despre Johannes Honterus

HONTERUS, Johannes (n. 1498, Bv. – m. 23 ian. 1549, Bv.), preot, umanist, reformator al bisericii săseşti din Transilvania, tipograf. Născut într-o familie de breslaşi pielari, a fost fiul lui Jorg Aust Lederer sau George Grass. Se ştie cu certitudine că începând cu anul 1520 a studiat la Universitatea din Viena, unde a fost înmatriculat sub numele de Johannes Aust sau Auschut (Aescht?). Aici a obţinut în 1522 titlul de „Baccalaureus”, sub numele de Ioannes Holer ex Corona, iar în 1525 pe cel de „Magister artium” (sub numele de Ioannes Holler Coronensis. În acea perioadă îl găsim înscris sub numele de Holer sau Johannes Holler Coronensis, [ceea ce în dialectul vienez al cuvântului săsesc Honter însemna „soc” (G. Nussbächer)]. Mai târziu îşi va scrie numele sub forma de Honter, pentru ca în ultimul deceniu al vieţii să semneze sub forma de Honterus. Următoarele ştiri îi atestă prezenţa la Regensburg pe Dunăre, unde s-a aflat între 22/23 octombrie 1529. În 1531 într-o scrisoare adresată umanistului Beatus Rhenanus, Aventinus pomeneşte doi studenţi transilvăneni care l-au vizitat şi i-au oferit numeroase informaţii despre situaţia geografică a locurilor natale, unul din ei afirmându-şi dorinţa de a întocmi o hartă a zonei natale. Printre lucrările arătate acestor tineri se număra probabil şi o hartă a Bavariei realizată în 1523 de Aventinus. Harta Transilvaniei a lui Honterus arată o mare asemănare cu cea a lui Aventinus. Este posibil ca Honterus să fi ajuns ca în această localitate, probabil refugiat în urma asediului Vienei de turci în 1529. La 1 mart. 1530, înregistrat ca JOHANNES GEORGII DE CORONA, artium magister Viennensis, a achitat taxa ce-i dădea dreptul de a ţine prelegeri la Universitatea din Cracovia. În acelaşi an, va publica aici două din cele mai importante dintre lucrările sale: Gramatica latină şi Cosmografia (1530). Fecunda sa activitate desfăşurată la Cracovia îl va impune în societatea polonă, care-l socoteşte şi un reprezentant de seamă al culturii sale. Cosmographia lui J.H. este un mic volumaş de 16 file, având în anexă o hartă a lumii. Prefaţa sa degajă multă căldură „faţă de transilvănenii dragi”, cărora li se adresează „de departe de patrie”. Dintre oraşe menţionează Oradea, Bistriţa, Braşov, Sibiu, Sebeş, Alba Iulia. Între hărţile Cosmografiei lui Honterus un loc important ocupă harta Sud-Estului Europei în care apare spaţiul românesc sub denumirea clasică de Dacia. Harta lumii intitulată „Universalis Cosmographica” exprimă cunoştinţele geografice de atunci, tributare încă lui Pomponius Mela şi Ptolemaios. În concepţia sa despre lume, aşa cum reiese din sistemul planetar, Honterus era adeptul teoriei geocentrice, deşi, curând Copernic avea să o revoluţioneze (1543). Cosmographia lui H.J. este considerată primul Atlas Minor din Europa centrală şi sud-estică. Prima ediţie a Cosmographiei a fost redactată, în proză, iar versiunea provizorie a Cosmographiei din 1541, tipărită la Braşov, a fost în versuri. Ediţia braşoveană a fost tipărită în puţine exemplare. Honterus însuşi considerând-o provizorie, fapt pentru care acesta a trimis-o unor cunoscuţi cărturari ai timpului, pentru ca sugestiile şi observaţiile acestora să fie folosite într-o ediţie îmbunătăţită. În iarna lui 1541–1542, a elaborat varianta definitivă a Cosmographiei, care are în plus 106 versuri, având în total 1366 de hexametri şi 16 hărţi. Faţă de textul iniţial din 1530, în această versiune a eliminat circa 500 de nume topografice, conţinând doar 60% din totalitatea toponimelor folosite în prima ediţie. Deşi manualul său nu constituia un prototip în privinţa noutăţilor geografice, ignorând descoperirile lui Magelan, redactarea sa în hexametri corespundea mai bine scopurilor didactice. Descrierile lumii făcute de el l-au impus în sec. al XVI-lea ca un mare naturalist. Cartea a IV-a a Cosmographiei, care se constituie într-un fel de enciclopedie a datelor de ştiinţe ale naturii din vremea sa, „prezentate într-o manevră versificată”, a beneficiat de cea mai îndelungată folosire. Retipărită în peste 40 de ediţii, Cosmographia lui a fost cea mai răspândită lucrare a unui autor transilvănean (G. Nussbächer). Cosmographia lui J.H., reeditările ei ca şi reproducerile hărţilor Daciei şi Sarmaţiei au apărut în 126 de publicaţii, într-un interval de 162 de ani. Cu un asemenea succes nu se poate lăuda nici un alt savant sas (din Transilvania) până astăzi (Dr. Gerhard Engelmann, 1982). După Cracovia, Honterus se stabileşte pentru trei ani la Basel în Elveţia (din toamna lui 1530 până în aprilie/mai 1533), perioadă în care a fost influenţat de ideile Reformei. Aici în 1530 a folosit pentru prima dată forma latinizată a numelui său – Honterus. În 1532 realizează aici o hartă a Transilvaniei, purtând inscripţia Chorographia Transilvaniae – Sybenbürgen care este cea mai veche reprezentare cartografică a acestei regiuni. Sub numele oraşului Braşov, figurează şi monograma sa J[ohannes] H[onterus] C[oronensis], putându-se deduce că harta a fost gravată în lemn chiar de către autor (G. Nussbächer). De la cine a învăţat să graveze în lemn este nesigur, dar e cert faptul că s-a perfecţionat la Basel. Această hartă realizată la comanda sibienilor şi cu informaţii furnizate de aceştia, a fost dedicată Sfatului orăşenesc din Sibiu. În colţurile de sus ale hărţii sunt reproduse stemele oraşelor Braşov şi Sibiu şi în cele de jos este înscrisă câte o poezie de opt versuri în limba germană şi latină. În acestea se face referire la originea saşilor, afirmând că ei sunt veniţi de pe Rin, cât şi din Saxonia. Pe lângă localităţile Transilvaniei, reprezentate plastic, sunt localizate şi cele două ţări româneşti vecine care sunt denumite „Moldaviae Terminus” şi „Valachiae Pars”, ultima provincie având reprezentate oraşele Câmpulung (Langenaw) şi Târgovişte (Tervisz). Harta revizuită şi retipărită a apărut, cum arată şi două fragmente, care cuprind două plăcuţe adăugate la vechea hartă. Hârtia folosită la aceste completări au în filigran stema Braşov, coroana din stema oraşului, semn şi al morii de hârtie fondate în 1546. De aici rezultă că ediţia a doua nu putea să apară înainte de 1546. Hărţile din a doua ediţie au fost tipărite în 1547 şi 1548. Pe cât a fost de mică răspândirea hărţii în vremea lui Honterus, cu atât mai importantă a fost reprezentarea Transilvaniei, preluată după Honterus în lucrările cartografice apărute în Olanda, Franţa, Italia, până la începutul sec. al XVIII-lea. Tot în anii petrecuţi la Basel, a alcătuit şi două hărţi astronomice, pe care în 1532 le-a gravat în lemn pentru tipograful Heinrich Petri, utilizând ca model hărţile cerului ale lui Albrecht Dürer din 1515. În 1533 revine în oraşul natal la chemarea consiliului braşovean prezidat de judele Lukas Hirscher cel mic. Primit cu onoruri, sfatul orăşenesc dăruindu-i un covor şi o cuvertură, este ales membru al Centumviratului, iar din 1532 este înscris şi în registrul centumvirilor ca reprezentant al cartierului PORTICA. În 1536 este ales ca senator, calitate în care a luat parte la stabilirea impozitelor în comunele Ţării Bârsei, iar în plus intervenea în organizarea şi funcţionarea şcolii. Între 1533/1535 instalează la Bv. prima tipografie de aici şi a treia din Rom., după cele de la Târgovişte (1508) şi Sibiu (1529), documentele neconfirmând cu exactitate anul înfiinţării. Pornirea acestei tipografii a necesitat un efort foarte mare din partea sa şi multe sacrificii, făcând chiar şi textele acestor manuale şi corecturile necesare. Ştim cu siguranţă că în 1539 aici se tipăresc primele cărţi. Cele mai vechi cărţi tipărite aici au fost zece manuale necesare gimnaziului. Din această tipografie au ieşit de sub teasc cele mai vechi cărţi laice din ţara noastră, ca şi cele mai vechi cărţi în limba latină care  se păstrează până în zilele noastre. La acestea se adaugă primele cărţi în limba elină şi aici tipăreşte pentru prima dată în Transilvania operele unor scriitori antici. Tipăreşte în 1543 prima carte în limba germană din întreaga Transilvania, o carte de cântece religioase, Geistliche Lieder de H. Andreas Moldner. În 1539 a publicat cea mai veche lucrare juridică din ţară Maxime culese din Pandectele dreptului civil, una din cele patru colecţii de legi ale lui Iustinian intrată în vigoare în anul 533 după Hristos şi care se constituie într-o parte „din marea operă juridică Corpus Iuris Civilis”. Aceste maxime au fost extrase din cele cincizeci de cărţi ale Pandectelor şi s-au constituit în cea mai voluminoasă tipăritură din primul an de activitate a tipografiei, lucrarea fiind dedicată regelui Ioan Zápolya. Prin ea se marchează începutul învăţământului juridic în ţara noastră. Cărţile sale au ca emblemă a tipografiei, stema Braşovului reprezentată de o coroană asupra unui trunchi de copac cu rădăcini, stemă gravată în lemn chiar de Honterus. Emblema medievală a Braşovului, aşa cum o cunoaştem azi în această formă, a fost creată de Honterus printr-o interpretare greşită a legendei numelui oraşului. Sub conducerea lui Johann Fuchs*, braşovenii au hotărât ca Mănăstirea Ecaterinei, situată la S-V de Biserica Neagră, să fie transformată în şcoală în 1541. Acest fapt se impunea datorită creşterii numărului de elevi, la şcolarizarea cărora Honterus şi-a adus o mare contribuţie. Astfel, apare la Bv. primul gimnaziu umanist din ţară şi din S-E Europei (G. Nussbächer). Pentru acesta Honterus elaborează în 1543 primul regulament şcolar Constitutio Scholae Coronensis, regulament ce va fi retipărit în 1657 cu adăugiri, lipsindu-ne ediţia originală. Acesta cuprinde îndatoririle cadrelor didactice, obiectele de studiu, reguli pentru elevi, o formulă de jurământ ş.a., văzute de el în Germania şi considerate demne de urmat, dar completate şi cu unele contribuţii proprii. Acest regulament se compune din trei părţi, prima parte este un regulament care reflecta îndatoririle rectorului, profesorului, ale cantorului şi obiectele, materiile care urmau să fie predate. De menţionat că una dintre îndatoririle elevilor era prezentarea unor piese de teatru (două comedii anual), Honterus fiind iniţiatorul teatrului şcolar din ţara noastră, care a dat prima reprezentaţie atestată documentar la 1542. Partea a doua a regulamentului conţine parţial regulamentul despre comportarea elevilor preluat parţial de la pedagogul din Nürnberg, Sebaldus Heyden, cuprinzând 34 de puncte. A trei parte tratează dreptul de asociere al elevilor, iar modelul acestora ar fi fost „republica elevilor – Schüller coetus’’). Renumele şcolii braşovene a lui J.H. a ajuns şi peste graniţă, între 1544-1570 fiind înscrişi 615 elevi. Dintre aceştia 80 şi-au continuat studiile în străinătate. La şcoala lui J.H. au fost aduşi şi profesori din alte ţări: Henricus Philippus din Anglia (1544) şi Georgius Islebius din Germania (1549). Elevii erau de toate naţionalităţile: germani, maghiari şi români, unii chiar din alte ţări europene: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Flandra, Ungaria, Germania, Olanda. Din 1544 există şi prima menţiune a unei şcoli pentru fete întemeiată în urma reformei şcolare a lui J.H.. Din 1547 la îndemnul său a fost instalată şi o bibliotecă şcolară într-o clădire proprie, cea dintâi construită în ţară pentru acest scop. Aceasta a fost distrusă aproape în întregime în marele incendiu din 21 apr. 1689, fiind salvate doar 26 de volume, păstrate până în prezent. După ce avuseseră loc prefacerile pe tărâm religios în Germania, ecoul lor s-a întins şi în Trans.. Parohul catolic Ieremias Jekel îşi manifestă adeziunea la Reformă căsătorindu-se, iar în 1542 s-a introdus la biserica catolică din Bv. slujba evanghelică. După propăvăduirea „adevăratei evanghelii” în Ţara Bârsei, lui J.H. i se încredinţează misiunea de a consemna prefacerile. Ca urmare, el publică în primăvara lui 1543 vol. Reforma bisericii braşovene din Ţara Bârsei (Cartea Reformei), prima tipăritură cu conţinut reformator religios din ţară. Un capitol întreg al acestei cărţi era consacrat schimbărilor din domeniul învăţământului. În această lucrare se dă o atenţie deosebită şi şcolilor. Sub influenţa ideilor din „Cartea Reformei” văduva judelui Lucas Hirscher*, Apollonia*, a donat pentru folosul obştesc o sumă de bani cu care s-a ridicat Casa comerţului (1545) care de-a-lungul vremii a trecut prin mai multe transformări, astăzi fiind cunoscutul restaurant Cerbul Carpatin. „Cartea Reformei” a fost bine primită de Martin Luther. Într-o scrisoare de răspuns acesta aprecia lucrarea astfel: „tot ce doreşti să afli de la mine, vei afla în această carte, cu mult mai bine decât ţi-aş putea scrie eu. Cartea mi-a plăcut deosebit de mult, deoarece este scrisă cu înţelepciune, cu gând curat şi cu credinţă”. Cartea i-a fost trimisă şi lui Philipp Melanchton, care a solicitat retipărirea ei la Wittenberg. Împreună cu Johann Bugenhagen, acesta a recomandat-o şi pentru reformarea bisericii sibiene. Chemat la Dieta din Alba Iulia pentru a da socoteală cu privire la „Cartea Reformei”, nu a putut să plece deoarece Magistratul Bv.ean nu i-a îngăduit. În schimb, J.H. redactează o apologie în apărarea „Cărţii Reformei” prezentată de o delegaţie în faţă dietei. Până la urmă această carte, scrisă în termeni cumpătaţi, reuşeşte să nu stârnească nici un reproş, iar delegaţii Bv.eni au fost convingători. Despre J.H. nu se ştie dacă a fost ordinat, ci de fapt el a fost ales preotul oraşului. Neliniştea creată de “Bildersturm” l-a afectat foarte mult, adresând trei scrisori unor mari reformatori (Luther, Melanchton, Bugenhagen). Aceste scrisori ale lui s-au pierdut, dar avem răspunsul lui Luther, aceasta fiind singura scrisoare păstrată din cele 15 pe care ştim că le-a adresat lui Honterus. În 1544 se mută în casa parohială unde întreprinde mari renovări. După ce Reforma a fost apărată la Alba Iulia, Magistratul a acordat 312 florini pentru a dota biblioteca cu carte şcolară. Volumele, multe păstrate până astăzi în bibliotecile din Bv., au frumoase legături în piele, portrete ale unor reformatori şi umanişti. Toate au imprimată, ca ex libris al bibliotecii, stema oraşului Bv. în forma consacrată de J.H.. Introducerea serviciului religios determină publicarea în 1543 a celei mai vechi lucrări în limba germană a tipografiei lui Honterus, fiind şi cea mai veche lucrare în limba germană păstrată în Rom.. Cartea se numeşte Cântece bisericeşti şi aparţine predicatorului braşovean Andreas Moldner. Prin conţinut aceasta nu era direct legată de reforma luterană, fiind inspirată de curentul religios al husiţilor din secolul anterior (G. Nussbächer). Răspunzând nevoii de jurisdicţie unitară pe întreg teritoriul Univ. Săseşti, J.H. se manifestă şi ca un jurist erudit, redactând în limba latină în 1544 un cod juridic: Manual de drept civil, alcătuit spre folosinţa oraşelor şi scaunelor săseşti din Transilvania. În 1545 a fost tradus şi în limba germană. În Bv., confruntările dintre adepţii lui Luther şi catolici s-au sfârşit prin alegerea la 22 aprilie 1544 ca prim preot al Bv. a „învăţatului domn, magistrul J. Honterus”. La iniţiativa sa, din necesitatea de a tipări cărţi de cult, se înfiinţează moara de hârtie la 1545, având ca proprietari pe: J. Fuchs şi J. Benkner. Această moară va funcţiona până la 1600 şi în ea vor fi tipărite numeroase lucrări în limba latină, germană, maghiară, română şi slavonă, inclusiv de către Coresi. Din 1548 datează şi cea mai veche tipăritură muzicală din Rom. (Odae cum harmoniis), fiind ultima tipărită în timpul vieţii sale în tipografia sa. Din tipografia sa au ieşit în total 38 de cărţi, fără a putea astăzi evalua cu precizie valoarea mare a cărţilor ieşite de sub mîna lui, tipărite cu cele mai diverse caractere şi ornamente pe foaia de titlu şi în mai multe limbi. La 23 ian. 1549 a închis ochii şi a fost îngropat în altarul Bisericii Negre. Statuia lui Honterus din faţa Bisericii Negre a fost turnată în 1898, la 400 de ani de la naşterea lui Honterus, şi îl arată pe marele reformator cu o carte în mână arătând spre şcoală. Pe soclul statuii sunt mai multe plăci în bronz, una dintre ele reprezentându-l pe Honterus în ipostaza de tipograf.

Referinţe: Gernot Nussbächer, Johannes Honterus. Viaţa şi opera în imagini, Bucureşti, Editura Kriterion, 1999, I 71. 227, 2/H97N – secţia de împrumut, filialele 2, 5, 6.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags:

Despre George Bariţiu

BARIŢIU, George (n. 12/24 mai 1812, comuna Jucu de Jos, jud. Cluj – m. 20 apr./2 mai 1892, Sibiu), ziarist, istoric, folclorist, pedagog, om politic. În anul 1820 a fost înscris la Şcoala maghiară unitariană din Trascău (azi Remetea), după terminarea căreia, în toamna lui 1824 a frecventat gimnaziul din Blaj până în anul 1827. Începând cu 1827, îl găsim la Cluj înscris la Liceul romano-catolic al călugărilor piarişti. Între 1829-1830 a devenit student la Facultatea de Filosofie din Cluj. S-a reîntors la Blaj, unde a început pregătirea pentru o carieră teologică (1831-1835). Atras de teatru, la care mergea pe furiş încă din perioada studiilor clujene, a organizat la Blaj un teatru românesc. Atmosfera din „mica Romă” era radical schimbată după moartea episcopului Bob şi se anunţau vremuri de primeniri după ani întregi de stagnare. La 1 septembrie 1835, după ce a învăţat în particular limba franceză şi şi-a completat cunoştinţele de germană, nu practică teologia şi la îndemnul lui Simion Bărnuţiu, a ocupat catedra de fizică, recent creată, a liceului blăjan. În 1835 a fost chemat la Braşov de negustorii înstăriţi ai oraşului, ce aveau nevoie în lunile de vacanţă de un meditator la limba latină pentru copiii lor. Braşovul, un oraş cunoscut pentru el doar ca o “cetate între munţi”, l-a impresionat de la început, în contrast cu clişeele din epocă, ce circulau la Blaj, care considerau oraşul de sub Tâmpa un adevărat cuib al schismaticilor şi chiar al turcilor. A revenit aici în anul următor, comunitatea românească de aici dorindu-l profesor la noua şcoală din Cetate, înfiinţată în 1834. A rămas la Braşov 42 de ani, legându-şi destinul de acest oraş. Este unul din precursorii contabilităţii la noi, dovedind o pregătire economică ce va răzbate mai târziu şi în coloanele ziarelor. Era un dascăl valoros, cunoscător a cinci limbi străine, latina, germana, maghiara, franceza şi italiana, care-l va recomanda mai târziu pentru cariera de ziarist şi cea de notar. La 1 august 1845, ameninţat de o gravă boală este obligat să se retragă din învăţământ, pentru a se dedica doar presei. A făcut eforturi pentru înfiinţarea gimnaziului românesc braşovean inaugurat la 1 octombrie 1850. Cea mai importantă latură a activităţii sale, cea de ziarist, avea să fie începută tot la Braşov, după ce Foaia Duminecii a lui I. Barac nu a reuşit să se impună, românii fiind doritori de o gazetă politică care să le exprime aspiraţiile. Debutează publicistic în Foaie de săptămână (3 iulie 1837) ce traducea informaţii politice din ziarul german Siebenbürger Wochenblatt. Aceasta îşi încetează apariţia după o săptămână, iar negustorul Rudolf Orghidan, până atunci sprijinitorul apariţiei unui ziar românesc, se retrage, astfel încât Johann Gött, împreună cu George Bariţiu, lansează la 1 ianuarie 1838 Foaie literară. Tot împreună, la 12 martie 1838, au scos primul număr al Gazetei de Transilvania, prima gazetă politică a românilor ardeleni, pentru ca la 2 iulie acelaşi an Foaie literară să adopte numele revistei germane a lui Gött (Blätter für Geist, Gemüth und LiteraturFoaie pentru minte, inimă şi literatură). Mai târziu, Gazeta de Transilvania s-a numit Gazeta Transilvania (3 ianuarie 1849), iar de la 1 decembrie 1849 şi până la încetarea apariţiei în 1945, Gazeta Transilvaniei. Întreaga sa activitate la aceste publicaţii va fi pusă sub semnul maximei: “Folositoriul trebuie să cumpănească pe cele desfătătoare” (Foaie pentru minte nr. 2, iulie 1838). Devenit ziarist de profesie, a alcătuit şi câteva materiale teoretice pe această temă. Nu a neglijat nici traducerile şi în acest domeniu fiind un bun teoretician, dar şi un talentat traducător din Schiller, Shakespeare, Dickens (tălmăcit pentru prima dată în limba română), Cicero. Pe ansamblu, activitatea lui pe tărâm literar a jucat un rol asemănător în Transilvania cu cel al lui G. Asachi în Moldova şi I. H. Rădulescu în Muntenia. Deviza sa ziaristică mărturisită în programul Gazetei de Transilvania a fost, „Deşteaptă-te şi tu române!”, cu zece ani înaintea cunoscutului marş al lui A. Mureşanu. A militat pentru înfiinţarea unei tipografii româneşti şi a fabricii de hârtie de la Zărneşti. Noua tipografie românească, pentru care s-a primit o autorizaţie, a avut direcţia şi capitalul românesc, dar a fost nevoită ca o consecinţă a politicii breslelor să apeleze la serviciile a doi tipografi saşi: Wilhelm Römer şi J. Kammer. Numărul total al scrisorilor sale redactate de-a lungul vieţii sale lungi şi zbuciumate a fost de aproximativ 11.000. În această perioadă s-a simţit atras şi de lexicografie şi a redactat împreună cu Gavril Munteanu un Dicţionar german-român (1853-1854). În 1857, dicţionarul a avut şi o versiune româno-germană, scrisă de Bariţiu împreună cu medicul A. Polizu. În 1869 apare la Bv. şi un Dicţionar maghiar român (Magyar-román szótár). După instituirea dualismului, în opoziţie cu A. Şaguna, a devenit teoreticianul direcţiei pasiviste ce se va impune în viaţa politică a românilor până în 1905. S-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Român (1869). La 1 iulie 1884, este proclamat preşedinte al Comitetului PNR şi a fost unul din iniţiatorii Memorandumului din 1892. În 1877 se va muta de la Braşov la Sibiu (la 66 de ani). A abandonat definitiv pana de ziarist pentru a se consacra activităţii de istoric. Concepută în trei volume (vol. I – 1683 – 1848; vol. II – 1848 – 1860; vol. III 1860 – 1883), necesitând şase ani de muncă şi scrisă sub forma unor biografii, lucrarea sa Părţi alese din istoria Transilvaniei reconstituie prin cele 2000 de pagini ale sale istoria epocii sale. Timp de trei decenii se va implica în activitatea ASTREI căreia i-a fost secretar sub patru preşedinţi, iar la 6 august 1888 a fost ales prin „aclamaţiune” preşedinte al Astrei până la moarte. În cadrul Societăţii Literare Române de la Bucureşti, a militat pentru transformarea acesteia în Academie, pentru publicarea dezbaterilor acesteia (în Anale). A avut o contribuţie importantă în redactarea statutelor Academiei Române, în funcţiune până la 1948. Timp de 25 de ani a participat la toate sesiunile Academiei, a fost ales preşedinte al secţiei istorice, fiind iniţiator al discursurilor de recepţie ale noilor membrii. Ca o încununare a tuturor acestor merite, a devenit în şedinţa din 24 martie 1893 preşedintele Academiei Române, funcţie de care nu va apuca să se bucure decât câteva săptămâni pentru că la 20 apr./2 mai 1993 moartea l-a răpit de la această nobilă misiune. A fost un polihistor, cum va fi în secolul viitor N. Iorga, a adunat peste două mii de documente ce în parte au intrat în Părţi alese, fără a avea şanse de a fi inserate într-o colecţie similară celei a lui D. A. Sturdza şi E. Hurmuzachi. I. Vulcan l-a aşezat încă de la 1869 în Pantheonul român, iar la 80 de ani a fost omagiat de toţi românii. Deşi prin testament a cerut să fie înmormântat „ca simplu cetăţean al unei ţări spoliate”, totuşi contemporanii nu i-au respectat vrerea, ci l-au petrecut dincolo cu toate onorurile. A trăit într-o vreme când „totul trebuie făcut simultan” pentru că „românii nu au timp de pierdut cu nimicuri”, cum însuşi a mărturisit-o. A fost printre puţinii intelectuali ce au dus greul în toate domeniile, deşi a rămas un adept al specializării. Ultimul deziderat l-a ilustrat admirabil ca ziarist, poate ziaristul secolului naţionalităţilor, ce a avut ca normă morală cugetarea: „Labor ipse voluptas”, iar ca deviză preferată „Gutta cavat lapidem, non vi, seo sape cadendo” („Picătura sapă piatra, nu prin putere, ci prin căderea continuă”). La Braşov numele său îl poartă Biblioteca Judeţană şi una din universităţile private, precum şi una din cele mai importante străzi, iar statuia sa străjuieşte Livada Poştei, amintind de un model exemplar de personalitate deschisă şi tolerantă, disciplinată şi muncitoare.

Referinţe şi bibliografie: Netea, Vasile, George Bariţiu, Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966, 362 p. (monografia rămasă şi acum cea mai valoroasă, cu o cuprinzătoare bibliografie)

 

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags:

Despre ÁPRILY Lajos

ÁPRILY Lajos (n. la 14 nov. 1887, Bv. – m. 6 aug. 1967, Hárshegy lângă Budapesta.), poet şi traducător. Adevăratul său nume de familie a fost Jekely, nume pe care îl va purta fiul său, Jekely Zoltán, traducător din limba română şi poet. Predecesorii săi au fost aurari saşi din Bv., Áprily fiind o formă maghiarizată a numelui de Jekely. De la aceştia poetul a moştenit măiestria şi migala, iar de la tatăl său, pasionat de muzică, grija deosebită pentru armonia versurilor. Părinţii săi au lucrat la fabrica de chibrituri din Bv., iar din 1890 s-au mutat la Praid, unde tatăl său a devenit pădurar. A frecventat şcoala elementară de aici, iar liceul la Odorheiul Secuiesc. Din 1899 urmează cursurile liceului reformat din Cluj, avându-i profesori, printre alţii, pe Kovács Dezső şi Seprődi János. Îşi ia bacalaureatul în 1905 şi se înscrie la Facultatea de Ştiinţe umaniste, obţinând titlul de profesor de limba maghiară şi germană (1909). Petrece un timp la Paris, iar la întoarcere (1909) devine profesor la Colegiul Pedagogic Bethlen din Aiud, unde se împrieteneşte cu poeţii români Emil Giurgiuca şi Octavian Şireagu. Din anul 1910 până în 1926 predă şi la gimnaziul din Aiud. În 1911 se căsătoreşte cu Schéfer Ida. Participă activ la revoluţia maghiară din 1919, motiv pentru care a avut de suferit mai târziu. Pentru perfecţionarea în limba franceză, în anul 1923, a urmat un curs la Dijon, obţinând diploma de profesor. De altfel, într-o scrisoare, Liviu Rebreanu, atunci preşedinte al Societăţii scriitorilor din România, îi promitea un sprijin financiar pentru a putea pleca în Franţa. Începând cu 1930 a fost membru al societăţii culturale Kisfaludy Társaság. În 1905 îi apare o poezie nesemnată în Egyetemi Lapok, iar în 1909 semnează în Erdélyi Lapok. Atrăgându-şi critici din partea lui Kovács Dezső, ani de zile nu va mai publica nimic. Abia în primăvara lui 1918 îl întâlnim în paginile revistei Új Erdély, de astă dată sub pseudonimul Áprily. Începe să colaboreze la revistele Erdélyi Szemle, Vasárnapi Újság, Napkelet, Zord Idő, Pásztortűz. Primul volum de poezii dezvăluie atitudinea antirăzboinică a poetului, deşi el nu participase direct la acesta. Ele constituie un adevărat protest împotriva conflictului care tocmai se încheiase. Deplânge moartea prietenilor şi a cunoscuţilor, exprimându-şi încrederea că oamenii pot trăi înfrăţiţi. Temele poeziilor sale au fost legate de mediul în care trăia familia sa, de peisajul transilvănean, de fenomenele naturii şi marile evenimente istorice. Motive des întâlnite sunt, de asemenea, amintirea şi  singurătatea. De la primele poezii, apare ca un îndrăgostit de peisaj, preferând zona Munţilor Apuseni, în mijlocul cărora a petrecut numeroase momente de desfătare, recăpătându-şi echilibrul spiritual. Primul său volum de versuri, Falusi elégia (Elegie rustică) (Cluj, 1921) a fost apreciat ca un mare succes al liricii maghiare transilvănene, un triumf al artei, al cizelării, al limbajului poetic (cum aprecia criticul literar Gavril Scridon). Apariţia sa a fost ca un miracol poetic în degringolada momentană a liricii maghiare după Németh László. Poetul a respectat formele tradiţionale ale poeziei, versurile sale având echilibru şi melodicitate şi, nu întâmplător, unele au fost puse pe muzică. Această culegere de versuri a fost urmată de volumele Esti párbeszéd (Aiud, 1923) şi Rasmussen hajóján (Cluj, 1926). Deşi stabilit la Aiud, acceptă propunerea lui Kuncz Aladár de a fi redactor la suplimentul literar al ziarului Ellenzék din Cluj (1924). Între 1924-1926 a fost redactor literar la acest ziar, mutându-se definitiv la Cluj, din 1926, devenind şi prof. la Liceul reformat. Participă la întâlnirea scriitorilor maghiari din Transilvania, unde se pun bazele revistei Erdélyi Helikon, ajungând, pentru o scurtă perioadă, redactorul şef al acesteia (1928). Se remarcă ca unul din principalii organizatori şi conducători ai vieţii culturale a maghiarilor din Transilvania. În perioada transilvăneană a activităţii sale literare, îi apar patru volume de poezii şi o dramă în versuri. O parte din creaţia sa a fost tradusă în limba germană şi publicată parţial în revista Klingsor din Braşov. În 1929 renunţă la postul de redactor al revistei Helikon, considerând pe de o parte că nu i se potrivea, iar pe de altă parte şi din cauza greutăţilor familiale, care l-au determinat să se mute la Budapesta. În capitala Ungariei a predat la Liceul de fete „Baár Madas”, unde a ajuns director. Plecarea sa intempestivă a generat numeroase regrete în rândul scriitorilor maghiari transilvăneni care-l considerau „nu numai un poet din Transilvania, ci însăşi întruchiparea poetului transilvănean”. A continuat să aibă strânse legături, atât cu publicaţia Erdélyi Helikon, cât şi cu scriitorii maghiari din Transilvania. Din 1930, fără a-şi părăsi postul de profesor, este şi redactorul revistei Protestáns Szemle. Între 1934-1949 a fost membru al Academiei de Ştiinţe Maghiare. A făcut câteva excursii de studii în Finlanda, Franţa şi Austria (toamna lui 1935). Începând cu anul 1937, îşi petrece mult timp la Visegrád, oraş situat pe Dunăre, cu un peisaj care îl atrăgea. În vara lui 1941 s-a retras la Praid, lângă Odorheiul Secuiesc în Transilvania, iar în 1944 s-a pensionat. După aceasta dată s-a stabilit definitiv în localitatea Szentgyörgypuszta (lângă Visegrád) din Ungaria. Pentru scurt timp, în 1946, a ocupat un post în Conventul reformat şi, în acelaşi an, a devenit redactorul revistei Új Magyar Asszony. Între timp a publicat mai multe volume de versuri. Debutează în viaţa literară a Ungariei, după zece ani de tăcere în 1939, când publică volumul de versuri A láthatatlan írás. (Scrisul invizibil). Versurile exprimă nostalgia poetului după siguranţa şi liniştea locurilor natale în contrast cu tumultul marelui oraş care era Budapesta. Următoarele volume păstrează în linii mari aceeaşi tematică, dar au un tot mai ridicat nivel valoric. În ele se simte nostalgia şi tristeţea celui plecat de lângă oamenii şi locurile dragi. Arta lui ÁPRILY Lajos este în esenţă impresionistă, însoţită de o deosebită muzicalitate, ţinând de parnasianism şi simbolism, păstrându-şi mereu originalitatea. Uneori poezia devine un mijloc de autoanaliză a poetului, care recunoaşte că n-a luptat cu soarta, n-a înălţat steaguri şi baricade. A acordat un interes deosebit poeziei româneşti, traducând cu deosebit simţ artistic poezii din M. Eminescu, Şt. O. Iosif, L. Blaga, iar mai târziu Al. Macedonski, T. Arghezi, G. Coşbuc şi I. Pillat. A făcut traduceri şi din H. Ibsen, A. Puşkin, I. Turgheniev, W. Shakespeare, P. B. Shelley, Fr. Schiller, M. I. Lermontov, N. V. Gogol ş.a. Traducerile nu constituie pentru el o activitate auxiliară, ci una în care s-a ilustrat cu valoroase reuşite ce respectă spiritul poetului din care traduce, dar prin talentul său recreează opera celui tălmăcit. A tradus din latină, germană, rusă, română, chineză. Poezia lui originală a fost tradusă în germană, engleză, franceză, slovacă, română. ÁPRILY Lajos s-a afirmat ca unul din cei mai de seamă poeţi lirici de limbă maghiară, dintre cele două războaie mondiale. Lirica lui Áprily poate fi întrezărită în arta făurarului în aur, strămoş al poetului”. Pentru activitatea sa literară, în 1954, a primit premiul József Attila. Eseurile şi criticile sale au apărut abia în 1981 în volumul Álom egy könyvtárról. O stradă din Braşov îi poartă numele, precum şi liceul cu limba de predare maghiară.

Pe strada Lungă nr. 109 se află casa natală unde s-a născut Aprily Lajos. În decembrie 2012, la împlinirea a 125 de ani de la naşterea poetului, s-a aşezat o placă memorială în trei limbi (germană, maghiară şi română), marcând momentul şi locul naşterii lui Aprily. Recomandăm o plimbare pe strada Lungă în descoperirea casei natale şi a plăcii memoriale, unul dintre locurile unde s-a născut o personalitate a Braşovului.

Referinţe şi bibliografie: Cărturari Braşoveni (sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, Braşov, Biblioteca Municipală, p. 19-20 (cu bibliografie); Balotă, N., Scriitori maghiari din România, 1920-1930, Bucureşti, Editura Kriterion, 1981.

VN:F [1.9.8_1114]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Categories: Cultura Tags: